Anunţ important despre certificatul verde la locul de muncă. Premierul Nicolae Ciucă a spus clar

Premierul Nicolae Ciucă a declarat marți că au existat discuții despre adoptarea legii certificatului verde la locul de muncă. Prim-ministrul a discutat cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și a lăsat să se înțeleagă că și-ar dori urgentarea procesului.

Ce a spus premierul despre legea certificatului verde la locul de muncă

Noul prim-ministru a spus marți că își dorește ca proiectul de lege privind certificatul verde la locul de muncă să fie reintrodus în dezbatere publică în Parlament. Ciucă a specificat că nu are în minte un timp legat de procedura parlamentară, dar că a discutat cu Alexandru Rafila pentru a găsi cele mai bune soluții.

Este un subiect pe care l-am discutat cu domnul ministru Rafila sâmbătă şi am convenit să găsim acele soluţii prin care certificatul verde să fie reintrodus în dezbatere în Parlament şi în momentul în care va fi aprobat de către Camera Deputaţilor, să meargă la promulgare şi să fie aplicat. Nu estimez, acum, un timp legat de procedura parlamentară care trebuie urmată, a precizat Ciucă, potrivit DC News.

Cui se adresează certificatul verde

Premierul a fost întrebat dacă vor putea obține certificat verde și românii care au trecut prin boală, pe baza unui test de anticorpi, sau dacă actul poate fi obținut doar în urma vaccinării cu schema completă.

Din discuțiile pe care le-am avut cu domnul ministru, de certificatul verde vor beneficia și persoanele care au trecut prin boală. Urmează să vină cu o propunere concretă care să fie inclusă în proiectul din Camera Deputaților, a afirmat prim-ministrul.

Anunţ important despre certificatul verde la locul de muncă. Premierul Nicolae Ciucă a spus clar

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că legea certificatului verde la locul de muncă ar trebui să fie adoptată până la sfârșitul acestui an.

El a mai specificat că va trebui să fie găsită o altă denumire, pentru a nu se crea confuzii. Certificatul verde se referă la documentul adoptat de Parlamentul European, în baza căruia cetățenii pot călători între statele membre ale UE.

Vom încerca să găsim pentru el (n.r. certificatul COVID) o soluţie legislativă, care să stabilească un cadru foarte clar pentru toată lumea, iar introducerea acestui certificat verde să poată să fie făcută atunci când există o creştere susţinută, un anumit interval de timp, de exemplu trei săptămâni.

Renunţarea la utilizarea acestui certificat verde complet presupune vaccinare, testare sau trecerea prin boală, să fie făcut atunci când există o scădere mai multe săptămâni consecutiv şi se atinge un anumit nivel al incidenţei cumulate.

Toate aceste lucruri, detaliile tehnice, dacă vreţi, cifrele vor fi stabilite de colegii de specialitate de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, a declarat Alexandru Rafila, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.