Aproape jumătate din sistemul energetic al Ucrainei este în pană, afirmă premierul țării

Aproape jumătate din sistemul energetic al Ucrainei a fost scos din funcțiune în urma atacurilor cu rachete, a anunțat premierul țării, Denis Șmîgal, în cadrul unei conferințe de presă comune cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, relatează RIA Novosti.

„Numai în cursul zilei de 15 noiembrie, Rusia a lansat asuppra orașelor ucrainene aproape 100 de rachete. Cam jumătate din sistemul nostru energetic a fost scos din funcțiune”, a spus el.

Șmîgal a adăugat că, în aceste condiții, Kievul are nevoie de ajutor suplimentar din partea Uniunii Europene. Astfel, Ucraina are nevoie de echipamente energetice și de un mai mare sprijin financiar, în special pentru achiziționarea de gaze.

Marți, ministrul ucrainean al Energiei, Gherman Galușcenko, a declarat că atacul din 15 noiembrie asupra sistemului energetic al țării a fost cel mai masiv de la începutul operațiunii speciale. Rachetele au distrus instalațiile de generare și sistemele de alimentare cu energie electrică.

Ministerul rus al Apărării a declarat că militarii au lansat „un atac masiv cu arme de mare precizie și rază lungă de acțiuni cu lansare din aer și de pe mare asupra sistemului de comandă militară al Ucrainei și a instalațiilor energetice aferente”. Potrivit informațiilor ministerului, „toate rachetele lansate au lovit cu precizie țintele stabilite și toate instalațiile au fost atinse”.

Începând din 10 octombrie, armata rusă lansează lovituri cu arme de mare precizie și rază lungă de acțiune asupra obiectivelor sistemelor de comandă militară, comunicații și energetice ale Ucrainei, de la Harkov și Kiev, până la Lvov și Ivano-Frankovsk. După cum a declarat Vladimir Putin, acesta este răspunsul la atacul terorist comis de Kiev asupra Podului Crimeii și la alte atacuri asupra unor obiective civile din Rusia.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.