Nemulțumirea față de actuala clasă politică atinge cote record, potrivit unui sondaj realizat în luna mai 2026. Mai mult de două treimi dintre români consideră că țara are nevoie de o schimbare completă a clasei politice, în timp ce aproape jumătate dintre respondenți cred că statul trebuie să protejeze populația chiar și cu riscul acumulării […]

Articolul SONDAJ: Aproape 70% dintre români vor o schimbare totală a clasei politice apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Județul Giurgiu se alătură campaniei naționale „Detector pentru viață”, derulată de Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu sprijinul partenerilor E.ON și Delgaz Grid. Prin intermediul acestei campanii, 498 de familii din județ vor beneficia de instalarea gratuită a unor dispozitive care pot salvaCiteste pe larg

„Afaceriștii orădeni, sponsori consacrați ai #PNL, fraţii Micula s-au întors din nou cu mâna întinsă după alte sute de milioane de euro din buzunarele românilor. Iar Ilie Bolojan, omul care poza zilnic în marele “reformator” și „paznic” al banului public, a dispărut complet, când a fost vorba să apere România. N-a avut nicio problemă să […]

Articolul Deputat Marian MINA: „Aproape 600 de milioane de euro au fost înghițiți în această combinație toxică dintre interese private, protecție politică și slăbiciunea voită a statului!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Un scandal de proporții, care zguduie Capitala și a șocat opinia publică, ridică semne serioase de întrebare și pentru giurgiuveni. Cazul rețelei care a păcălit familii îndurerate în Cimitirul Bellu, provocând un prejudiciu uriaș de peste 850.000 de lei, scoate la lumină o realitate incomodă: mafia din cimitire nu are granițe, iar metodele infractorilor se […]

Articolul Mafia „durerii” lovește și la Giurgiu! Escrocheria de aproape un milion de lei de la Bellu scoate la iveală vulnerabilitățile din cimitirele giurgiuvene apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Ultimele trei ședințe ale pieței valutare au fost marcate de aprecierea leului, consecință a semnalelor venite din mediul politic local, de nivelul mai ridicat al apetitului pentru risc existent în piața locală dar și de marcările de profit. Criza politică apărută după votarea moțiunii de cenzură care l-a avut drept țintă pe premierul Bolojan, a produs o presiune mare asupra cursului de schimb, comparabilă cu cea din mai 2025 apărută după demisia prim-ministrului Ciolacu și anunțarea rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale. Miercurea trecută, media euro a atins un maxim istoric de 5,2688 lei, mai mult cu 17 bani față de ultima ședință din 2025. Au urmat trei ședințe de apreciere a leului, iar media de la începutul acestei săptămâni a coborât de la 5,2364 la 5,2222 lei. Piața s-a deschis la 5,20 lei însă tranzacțiile ulterioare au ridicat euro până la 5,226 lei. Lichiditatea ridicată din piața monetară s-a reflectat în volumul de depozite pe care le-a acceptat BNR zilnic de la băncile comerciale. Acestea s-au ridicat în aprilie la peste 30 miliarde lei, ceea ce a asigurat stabilizarea nivelului indicilor ROBOR. Lunea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,86%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,94%, iar cel la 12 luni la 6,0%. Calmul din piața monetară și scăderea dobânzilor la care se poate împrumuta România prin intermediul titlurilor de stat la 10 ani, a permis Trezoreriei să atragă lunea aceasta 669,6 milioane lei printr-o emisiune de obligaţiuni de stat cu scadenţa în iulie 2033, la un randament mediu anual de 6,86%/an. Ofertele de cumpărare s-au ridicat la peste 1,18 miliarde lei, față de o valoarea programată de 400 milioane lei. Înainte de întâlnirea dintre președintele Trump și președintele Xi, de la care se așteaptă o eventuală schimbare a situației din Golful Persic, la care poate contribui și coaliția pe care o dorește Franța care să asigure navigația liberă prin strâmtoarea Ormuz. Euro se tranzacționa în culoarul 1,1748 – 1,1782 dolari, valori apropiate de cele de vineri. Cursul monedei americane a coborât de la 4,4423 la 4,4371 lei, față de un vârf de 4,4746 lei atins miercurea trecută. Joia trecută, francul elvețian a atins al cincilea maxim consecutiv de 5,7518 lei, pentru ca lunea aceasta media să coboare la 5,6989 lei. Lira sterlină, care a urcat la jumătatea săptămânii trecute la 6,0960 lei, a alunecat luni de la 6,0575 la 6,0355 lei. Prețul gramului de aur a scăzut de la 673,5117 lei la 664,7713 lei, în ușoară creștere față de începutul săptămânii când prețul a fost stabilit la 653,2534 lei. În piețele specializate, metalul galben fluctua în culoarul 4.648 – 4.706 dolari. Media monedelor din regiune se deprecia marginal la 4,2386 zloți/euro, respectiv 355,17 forinți/euro. În ultimele două săptămâni bitcoin s-a aflat pe o pantă ascendentă și a testat pragul de 83.000 dolari. Lunea aceasta, principala criptomonedă fluctua între 80.511 și 82.304 dolari, evoluție influențată de dorința administrației Trump de a crea o rezervă strategică de bitcoin, urmând a cumpăra în următorii cinci ani 200.000 de bitcoin/an. Ethereum se tranzacționa la începutul săptămânii între 2.314 și 2.373 dolari.

Citeste pe larg

Apetitul pentru risc existent în piața globală și instaurarea unui calm relativ în viața politică dâmbovițeană s-au remarcat la finalul săptămânii în segmentul valutar local. După un ciclu de patru recorduri consecutive care au culminat cu cel atins miercuri, de 5,2668 lei, euro a cunoscut două ședințe de scăderea. Media de la sfârșitul săptămânii a fost stabilită la 5,2364 lei, când cotațiile au coborât la 5,215 – 5,263 lei, iar piața s-a închis la 5,216 lei. O revenire a cursului sub pragul de 5,20 lei este dificil de anticipat, atâta vreme cât nu se știe cine va forma noul Executiv iar o prelungire a crizei politice cu câteva săptămâni va aduce, probabil, noi maxime istorice pentru moneda unică. Vineri, la nivelul caselor de schimb valutar cel mai ridicat preț de vânzare îl practica UniCredit Bank cu 5,33 lei, în scădere față de ziua precedentă când a fost atins un vârf de 5,37 lei. Calmul din piața valutară s-a răsfrânt și asupra celei monetare, unde volumele de tranzacționare s-au redus spre finalul săptămânii, după creșterile din ședințele precedente. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,86%. Indicele la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,94%, iar cel la 12 luni la 6,0%. Reducerea în câteva zile a dobânzilor la obligațiunile românești la 10 de la circa 7,30% ușor sub pragul de 7%, influențată în principal de scăderea tensiunilor din jurul Golfului Persic dar și a efectelor crizei politice locale, s-a reflectat în succesul pe care l-a avut Trezoreria să se împrumute de la băncile locale. Joi, Finanțele au atras aproape 1,3 miliarde lei la un randament mediu anual de 6,11%. Scadența titlurilor este în mai 2027 iar valoarea programată a emisiunii a fost de 500 milioane lei iar ofertele de cumpărare s-au ridicat la aproape 1,5 miliarde lei. Euro s-a tranzacționat vineri în culoarul 1,1722 – 1,1788 dolari, cu închiderea în piața americană la 1,1786 dolari. Scăderea din prima parte a zilei s-a datorat publicării joi a datelor din piața americană a muncii unde au fost create în aprilie 115.000 noi locuri de muncă iar șomajul a stagnat la 4,3%. Vineri, a fost publicat indicele preliminar al încrederii consumatorilor americani. Acesta a coborât la 48,2 puncte, mai jos cu 7,7% față de perioada similară din 2025, ceea ce a înmulțit achizițiile de euro. În piața locală, cursul dolarului a urcat miercuri la 4,4746 lei dar s-a retras vineri la 4,4493 lei. Majorarea cererii de monedă elvețiană, considerată drept un „refugiu” în perioadele complicate, a ridicat joi media francului până la 5,7518 lei, care s-a retras la finalul de săptămână la 5,7194 lei Lira sterlină a atins miercuri un vârf de 5,0960 lei, dar a coborât vineri la 6,0575 lei. Prețul gramului de aur a coborât vineri de la 680,6943 lei la 673,5117 lei, față de 653,2534 lei, la începutul săptămânii. Scăderea s-a datorat deprecierii monedei americane, în timp ce metalul galben a fluctuat între 4.678 și 4.750 dolari/uncie, valori apropiate de cele de joi. Bitcoin a testat miercuri pragul de 83.000 dolari, dar s-a retras la sfârșitul săptămânii la 80.561 – 80.951 dolari, când ethereum fluctua între 2.318 și 2.333 dolari.

Citeste pe larg

În perioada 17–19 aprilie 2026, polițistii Formațiunii Rutiere Mihăilești au desfășurat acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere, pe D.N.6. În cadrul activităților, au fost controlate peste 420 de autovehicule și legitimate aproximativ 510 persoane. Totodată, polițiștii au efectuat peste 125 de testări cu aparatul etilotest și 9 testări pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive. Pentru neregulile […]

Articolul Sancțiuni contravenționale de aproape 40.000 de lei și 17 permise de conducere reținute de polițiștii rutieri, în doar 3 zile, pe raza orașului Mihăilești apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

În intervalul 10-13 aprilie a.c., poliţiştii giurgiuveni au acţionat în sistem integrat, cu celelalte forte cu atribuții în domeniu, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, în localităţile urbane şi rurale din judeţul Giurgiu. Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi au fost, de asemenea, priorităţi ale polițieiCiteste pe larg

Piața valutar-monetară a fost în expectativă joi, așteptând votarea bugetului de stat, care va oferi o imagine a direcției în care se îndreaptă România. Situația nu este una optimistă, în condițiile în care economia se află la limita intrării în recesiune, după contracția consumului cu 9,1% în ianuarie, iar acest proces va continua, odată cu reducerea veniturilor reale ale populației. Un rol negativ revine războiului din Orientul Mijlociu. În noaptea de miercuri spre joi prețul la gazele din Europa a urcat cu 30%, după atacarea unui terminal din Qatar, cel mai mare din lume, iar barilul de petrol se află în apropierea pragului de 115 dolari. Dobânzile interbancare au crescut după începerea conflictului din Iran, după care s-au stabilizat, fără a da semne că vor reveni aproape de nivelul ratei pentru facilitatea de depozit de 5,50%, cu care recompensează BNR banii depuși de bănci. În acest sens, la nivel european se observă o tendință de menținere a dobânzilor la valorile existente, însă în cazul în care prețurile la materiile prime energetice vor continua să crească, influențând negativ inflația, este posibil să vedem o evoluție ascendentă a ratelor de politică monetară. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,87%, cel la șase luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 5,94% iar cel la 12 luni la 6,0%. Piața valutară s-a deschis cu o cotație a euro de 5,092 lei care a urcat până la 5,097 lei, astfel că media monedei unice a urcat de la 5,0940 la 5,0959 lei, în timp ce deprecierea altor valute din regiune a fost mult mai consistentă. Euro s-a depreciat la 1,1443 – 1,1492 dolari, după decizia de miercuri a Rezervei Federale de a păstra dobânda sa de politică monetară în intervalul 3,5 – 3,75%. În piața locală, cursul dolarului a urcat de la 4,4133 la 4,4420 lei. Cererea de dolari, considerat un refugiu în perioadele tulburi, se va menține, având în vedere faptul că există posibilitatea, conform opiniilor din comunicatul de presă care a urmat ședinței Fed, ca în acest an să fie operată doar o tăiere a dobânzilor, rezultat al inflaţiei în creștere, al unor semnale mixte venite din piaţa muncii americane şi al incertitudinilor generate de războiul Orientul Mijlociu. Francul elvețian a continuat să se deprecieze față de euro iar media lui a coborât de la 5,6157 la 5,5830 lei, minim al ultimelor trei săptămâni. Cursul lirei sterline a crescut modest de la 5,8945 la 5,8980 lei. Prăbușirea cu aproape 4% a metalului galben, la 4.626 – 4.858 dolari/uncie nu a compensat aprecierea monedei americane, astfel că prețul gramului de aur a coborât de la 705,8364 lei la 667,5562 lei, minim al ultimelor aproape două luni. Criptomonedele au preluat tendința manifestată de aur iar bitcoin s-a apropiat de pragul suport de la 69.000 dolari iar ethereum de cel de la 2.100 dolari.

Citeste pe larg

Că în anumite cazuri organele de Poliție rămân neputincioase în fața agresorilor, criminalilor notorii ce dispar fără urmă este demonstrat în cazul criminalului fugar Emil Gânj, domiciliat în județul Mureș. Acesta în dimineața zilei de 8 iulie 2025, a ucis-o cu bestialitate pe fosta sa iubită, o tânără de doar 23 de ani, chiar în […]

Articolul Unul din cei mai căutați criminali români, este încă liber, fără ca cineva să știe ceva despre el. După aproape un an de la dispariția sa, fugarul este căutat chiar și de FBI. apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Up Date:  Revenim cu date legate de accidentul petrecut cu circa 40 de minute în urmă pe DN 5 Giurgiu București, la ieșirea din comuna Călugăreni Din datele obținute de noi din partea IPJ Giurgiu și Ambulanță Giurgiu în accident au fost implicate 3 persoane. Doi dintre ei sunt polițiști și se pare că deși […]

Articolul În accidentul petrecut cu aproape o oră în urmă, la ieșirea din Călugăreni, cei doi polițiști, ce au fost victime, au fost trimiși către un Spital din Capitală, dar fără a prezenta mari probleme apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg