Marian Mina, deputat PSD de Giurgiu: Sub bagheta lui Ilie Bolojan, România este scoasă LA VÂNZARE!
Nu metaforic, ci de-adevăratelea. Sub ochii noștri, fără rușine, fără explicații, fără mandat real – se pregătește un act de trădare naţională: cedarea companiilor strategice ale statului către interese străine, pe bani puțini și pe relații grele.
Asta nu este nicio “ reformă” şi nu are nicio legătură cu economia, ăsta este JAF – cu acte, cu semnături, cu protecție politică!
Şi ni se mai şi aruncă în față minciuni grosolane, ca să înghițim mai ușor trădarea:
„ Așa cere Europa.”- FALS. Nimeni nu obligă România să-și vândă resursele și companiile profitabile. Alte state își apără cu dinții exact aceste sectoare. Şi NU este o obligație angajată de România prin PNRR!
„ Vor putea cumpăra românii.” – FALS. Nu e pentru oricine, ci doar pentru băieții „ selectați”, în spatele ușilor închise.
„ Se face transparență.” – FALS. Companiile sunt deja listate, deja verificate, deja expuse controlului public.
„ Reducem deficitul.” – FALS. Banii nu în buget, ci într-un cont separat. În schimb, statul pierde venituri constante, pe termen lung. Adică pierdem cu toții.
„Va fi mai bine.” – Pentru cine?
Adevărul este simplu și revoltător: statul român pierde controlul, influența şi viitorul unor sectoare esențiale – energie, resurse, infrastructură.
Și toate astea fără transparență, fără dezbatere reală şi, evident, fără respect pentru cetățeni. Dacă asta nu e trădare de interes național, atunci ce este?
România NU trebuie să fie condusă de oameni care își negociază viitorul pe ascuns! Ţara noastră NU trebuie să fie pusă în genunchi pentru interese externe sau pentru protecția unor grupuri influente!
PSD va bloca în Parlament acest jaf național, orchestrat de Bolojan. Am depus deja un proiect în Parlament și vom face tot ce posibil pentru a accelera adoptarea lui!

Autorul articolului Editor
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: http://giurgiupesurse.ro/marian-mina-deputat-psd-de-giurgiu-sub-bagheta-lui-ilie-bolojan-romania-este-scoasa-la-vanzare/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiupesurse.ro/feed/
Titlu original Giurgiu Pe Surse – actualitate giurgiu, administratie giurgiu, stiri politice, social economic, editoriale giurgiu, dezvaluiri, soc, cancan, stiri locale
Data originala articol 24 aprilie 2026 21:07
