Astăzi, 23 aprilie, îl sărbătorim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Astăzi, 23 aprilie, îl sărbătorim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Astăzi, 23 aprilie, îl sărbătorim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Sfânt purtător de biruință a eliberării sufletului din închisoarea trupului, a confruntării dintre creștinism și păgânism, a neîncetatei lupte dintre bine și rău.
Sfântul Gheorghe este și patronul spiritual al orașului Giurgiu, iar asta îmi dă speranța că nu va fi departe ziua când acest frumos oraș va fi salvat de Balaurul care l-a bântuit de decenii, iar cetățenilor nu li se vor mai cere sacrificii zilnice, precum celor din cetatea Silena.
Astăzi Balaurul este întruchiparea gândurilor rele, a minciunii, incompetenței, fățărniciei, prostiei, furtișagurilor, lăcomiei, tupeului și lipsei de bun simț. ”Aceștia sunt balaurii cu care trebuie să luptăm și pe care să-i ucidem în fiecare zi”, ne îndeamnă Preotul Ioan Lungu în Reflecție la Sărbătoarea Sfântului Gheorghe.
Acești Balauri cu mai multe capete, din păcate, îi regăsim hrăniți în fiecare zi de discursul, minciuna, manipularea si acțiunea politică a PSD Giurgiu. Fiara eșecului și lăcomiei PSD Giurgiu îi distruge și contaminează pe toți cei cu care intră în contact.
Ea poate fi înfrântă doar prin bun simț, muncă devotament, bune intenții, pioșenie și fapte. Și peste toate acestea prin Adevăr, căci acesta este si prima armă cu care au luptat și au biruit primii creștini .
Adevărul este că administrarea municipiului Giurgiu nu este o sarcină ușoară, ci mai de grabă o provocare uriașă după dezastrul lăsat de PSD, dar pe care ni l-am asumat și de care – chiar dacă l-am invocat timid -nu fugim. Dimpotrivă, cei doi ani și jumătate de la preluarea mandatului de primar de către Adrian Anghelescu au însemnat în principal, pentru el și pentru PNL Giurgiu, un efort imens pentru a găsi soluțiile și fondurile necesare pentru a stinge datoriile de zeci de milioane de lei cu care PSD a sărăcit comunitatea giurgiuveană. Problema deșeurilor menajere se rezolva rapid dacă prefecta județului, numită la propunerea PSD, nu bloca o parte din veniturile localităților din județ, atacând în instanță hotărărea Consiliului Județean de repartizare a sumelor din TVA.
Primarul Adrian Anghelescu are toată susținerea mea ca președinte PNL Giurgiu și a colegilor din organizație pentru orice proiect, provocare sau problemă pe care o are administrația municipiului Giurgiu și nimeni din organizația PNL nu poate interveni peste primar.
Aceeasi susținere o au, din partea noastră, și toți cetățenii din Giurgiu, chiar in lipsa fondurilor de la Primărie, misiunea , dedicarea noastră fiind inclusiv aceea de a găsi alte surse de finanțare pentru problemele lor și pentru proiectele importante din comunitate. Și chiar dacă nu s-au găsit fonduri pentru un concert de manele asa cum ne sugera un consilier județean PSD Giurgiu, am reușit, printre multe alte proiecte sociale, și pentru această sărbătoare, finanțarea din surse particulare a tipăririi Albumului Monografic și finalizarea Paraclisului Bisericii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Giurgiu.
Știu că așteptările sunt mari și este absolut normal să fie așa! După foarte mulți ani de minciuni și nerealizări cetățenii si-au pierdut încrederea, răbdarea si speranța. Datoria noastră este de a găsi, în baza bugetului de care dispunem, cele mai bune și optime măsuri si soluții, astfel încât la finalul mandatului de 4 ani să ne putem prezenta cu fruntea sus în fața dumneavoastră.
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Gheorghe!
La mulți ani, Giurgiu! La mulți ani, giurgiuveni!
sursa: Dan Motreanu (facebook)

Astăzi, 23 aprilie, îl sărbătorim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Sfânt purtător de biruință a eliberării sufletului din închisoarea


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/astazi-23-aprilie-il-sarbatorim-pe-sfantul-mare-mucenic-gheorghe/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 23 aprilie 2023 19:32

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.