Avakov, Iaroș, Kolomoiski: Comitetul de Investigații al Rusiei a numit criminalii de război ucraineni

Comitetul de Investigații al Rusiei desfășoară peste 400 de dosare penale împotriva criminalilor de război care, timp de opt ani, îi distrugeau în mod intenționat pe locuitorii din Donbass. Persoanele implicate în dosare sunt cunoscute pe nume: sunt miniștri și comandanți militari ucraineni, precum și cei care au executat ordinele criminale.

Comitetul de Investigații al Rusiei se pregătește să-i aducă în fața justiției pe cei responsabili pentru bombardarea constantă a Donbass-ului. Cei care au dat și au executat ordine criminale au fost identificați pe nume.

De opt ani, autoritățile ucrainene și armata bombardează intenționat civili în Donbass. „Printre cei răniți se numără cel puțin 5.500 de civili. Peste 2.600 de civili au murit. Peste 2.200 de obiective de infrastructură civilă au fost distruse sau distruse parțial. Și aceste cifre sunt în creștere constantă. Până de curând, am primit, aproape zilnic, informații despre decesele de la proiectile ucrainene . Militarii din structurile de forță ucrainene, nu se feresc să bombardeze școli, spitale, grădinițe, a declarat Svetlana Petrenko, reprezentant oficial al Comitetului de Investigații al RF. Intenția de a ucide locuitorii din Donbass este evidentă. Ancheta rusă a înregistrat sute de astfel de fapte, calificându-se drept folosirea mijloacelor și metodelor de război interzise. Pe baza faptelor documentate, ​​sunt cercetate peste 400 de dosare penale despre evenimentele de pe teritoriul Donbassului.

Acum, ancheta numește 85 de inculpați. Aceștia sunt fostul șef al Consiliului Național de Securitate și Apărare și președintele Radei Supreme a Ucrainei Oleksandr Turcinov, precum și o serie de miniștri: șefii Ministerului Apărării din ultimii ani – Valeri Galetei și Anatoli Grițenko, care a chemat public pentru activități teroriste și a fost condamnat în lipsă. Cunoscut pentru sprijinul acordat batalioanelor naționaliste, fostul șef al Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei Arsen Avakov. De asemenea, adjuncții lor: Anton Gherașcenko, Oleg Șevciuk și Alexander Dublian.

Printre cei inculpați se numără oligarhul, fostul guvernator al regiunii Dnipropetrovsk Igor Kolomoiski, comandanții Marinei și Forțelor Aeriene Ucrainene Igor Voroncenko și Serghei Drozdov, generalul trupelor de asalt eropurtat Mihail Zabrodski, comandantul Forțelor Speciale de Operații Igor Lunev.

Printre numeroasele cazuri de crime ale lui Kievului se numără explozia unui troleibuz cu civili în satul Oktiabrski în 2015 și povestea unui școlar Vania Voronov. În urma bombardamentelor, băiatul și-a pierdut brațul, ambele picioare și aproape că și-a pierdut vederea.

O serie de comandanți militari ucraineni au dat ordine directe de lichidare a locuitorilor din Donbass. În cazuri apar comandanții de batalion și de brigadă Serghei Șpanko, Serghei Sobko, Oleg Gonciaruk, Andrei Gnatov, Vladimir Kokorev și Maxim Marcenko, precum și cei care au tras în civili cu artileria lor. Aceștia sunt comandanții Viktor Iușko, Serghei Brușov, Vasili Zubanici și Ivan Garaz.

„Comandantul brigăzii 25 a Forțelor Armate ale Ucrainei, generalul-maior Oleg Mikos, a dat ordin de distrugere completă a cetățenilor pașnici de limbă rusă ai republicilor Donețk și Lugansk. Un alt inculpat este comandantul brigăzii 19 separate de rachete din Forțele armate ale Ucrainei, Fedor Iaroșevici care, la ordinul comandamentului superior al Ministerului Apărării al Ucrainei, dădea ordine obligatorii pentru a fi executate, privind lansări țintite de rachete balistice din sistemul de rachete tactice ”Tocika-U” asupra infrastructurii civile din Donbass”, a relatat Petrenko.

În urma acestor acțiuni, patru civili, inclusiv un băiat tânăr, au fost uciși; cinci adulți și un minor au fost răniți, au fost avariate blocuri de locuințe, iar calea ferată a fost parțial distrusă.

Comandantul batalionului „Aidar”, Serghei Melniciuk, a fost implicat direct în bombardarea cu aruncătoare de mine a unui teritoriu pașnic, când au fost uciși jurnaliști ai Companiei de Radio și Televiziune de Stat a Rusiei. Melniciuk nu este doar vinovat de moartea jurnaliștilor Igor Korneliuk și Anton Voloșin, ci și implicat în masacrele locuitorilor locali. Încă în 2014, în apropierea punctului de control lăsat de batalionul ”Aidar” a fost descoperită o groapă comună. Naționaliștii își legatau victimele cu un scoci galben și albastru, le torturau și le ucideau. Participarea unor astfel de batalioane la operațiuni punitive a fost înregistrată de mai multe ori.

„Ancheta a stabilit că, în decembrie 2013, pe teritoriul Ucrainei, cetățenii acestei țări, Iaroș, Tarasenko, Stempițki și Voronov au creat și au condus organizația extremistă „Sectorul de dreapta” (interzisă în Rusia). S-au obținut dovezi incontestabile ale comiterii de către membrii acestei organizații și batalionul naționalist „Azov” a crimelor crude împotriva civililor din Donbass. O serie de mercenari care s-au alăturat acestor organizații sunt, de asemenea, cunoscuți după nume”, a comunicat Petrenko.

Unul dintre ultimii inculpați, dosarul împotriva căruia a fost trimis în judecată, a devenit cetățeanul rus Anton Korolev, un susținător al opiniilor naționaliste. Încă în 2014, în scopul îmbogățirii materiale și a propagandei opiniilor sale, s-a legat cu naționaliștii ucraineni, după care a venit în Ucraina și s-a alăturat voluntar batalionul ”Azov”. Acolo, bărbatul a primit abilități în mânuirea armelor, explozivilor, cunoștințe de strategie și tactică militară. În perioada 2015-2019, a fost implicat direct în ostilitățile din sud-estul Ucrainei, ca parte a acestei unități, împotriva forțelor miliției populare din Republica Doneșk, pentru care primea recompense materiale regulate.

Încă două persoane – Artem Șirobokov și Roman Jeleznov – au participat la ostilități ca mercenari ai batalionului ”Azov”. Acum se ascund de justiția rusă în Ucraina. Infracțiunile lor sunt confirmate de numeroase probe, iar Comitetul de Investigații este încrezător că trebuie să se desfășoare neapărat un proces asupra criminalilor de război, ale căror victime au fost civili, inclusiv femei și copii. Prin urmare, anchetatorii continuă să identifice pe cei implicați în crime, pentru ca mai devreme sau mai târziu să fie aduși în fața justiției.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.