Corneliu VLAD
Criza ucraineană nu este de fapt, doar o dispută (tot mai ascuțită) pentru soarta Ucrainei, nici una ruso-occidentala, ci, în esență, un conflict rece ruso-american. Dar un conflict învăluit de o pânză grea de diversiuni, mistificări și fake-news-uri care se străduiesc să acrediteze ideea că ar fi vorba de intenția Rusiei de a invada Ucraina și că Statele Unite și NATO vor face tot posibilul, cu excepția unei implicări armate, să sară în ajutorul Ucrainei.
Pentru acreditarea acestei versiuni a crizei s-a pus în mișcare un uriaș arsenal propagandistic. Din anii ’50 nu s-a mai văzut un asemenea vacarm războinic având ca protagoniști, atunci, “ațâțătorii la război anglo-americani” “pericolul roșu”. Când, cum și unde ar intenționa să atace Rusia, ce ar face Washingtonul și NATO, la ce strategii ale războiului hibrid ar recurge părțile în confruntare, va fi sau nu război etc. etc. – toate aceste subiecte și altele asemenea lor, vânturate în presa lumii încearcă de fapt să abată atenția de la principala miză a confruntării .
În realitate, mult invocatul război ar fi (dar nu va fi) nu atât pentru Ucraina, căci are o miză planetară: menținerea actualului dezechilibru mondial de forțe sau de instaurarea unui echilibru real în viața internațională. Dar marea zarvă belicoasă iscată în lumea politică și gazetărească evită să numească elementele esențiale care ostilizeaza Rusia și America.
Trebuie remarcat că în presa rusă și internațională, în toată isteria războinică artificial întreținută, se disting și glasuri lucide care susțin că numita “criză din Ucraina” sau “criza ucraineană” are în realitate în viziunea Washingtonului, scopul de a forța o proiectată dezmembrare a Rusiei și a zonei sale de interese speciale, care prin plănuita desprindere a Ucrainei din relațiile sale istorice, organice, cu Rusia, ar face din superputerea militară a statului cu capitala la Moscova o putere regională eurasiatica dacă nu chiar un stat ceva mai răsărit decât alte foste imperii, așa cum sunt Turcia sau Austria. Dar un asemenea vis geopolitic ireal de ambițios nu este expus public, în mod explicit, ci se recurge la tot felul de motivații care se pierd într-un hațiș de amănunte menite să blureze adevăratele obiective urmărite. Și totul pe un fond de panica întreținută artificial pe tema iminentei invaziei ruse, pe care chiar șeful statului ucrainean și ministrul său de Război au respins-o categoric.
De pe o poziție diametral opusă, Moscova declară clar și repetat că prin actuala sa politică, SUA, aliați și alianțe ocidentale vizează de fapt însăși existența statului rus în forma sa actuală.
“Unde să ne mai retragem?”, întreabă tranșant președintele Putin. ” Principalul obiectiv al Washingtonului în cazul de față nu este deloc soarta Ucrainei. Este important pentru ei să escaladeze tensiunile în jurul Federației Ruse, pentru a pune capăt acestui subiect și pentru a se ocupa de China, așa cum scriu politologii americani”, explica ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, la 28 ianuarie. În acțiunea sa de a prezenta în mod real esență confruntării, Moscova declară că nu este vorba doar de o încercare de forțe pentru Ucraina, ci de una de anvergură mondială.
E vorba de stabilirea unei noi sinergii între cele două superputeri politico-diplomatice și militare ale lumii, de o reechilibrare a balanței, destabilizată după războiul rece, când, după dezmembrarea URSS, principalul ei stat succesor, Federația Rusă, stat nuclear și membru permanent al Consiliului de Securitate, tindea să fie considerat de Occident doar ca o putere regională.
Este motivul pentru care Moscova nu acceptă să discute, la diverse niveluri, cu SUA în primul rând sau doar despre Ucraina, ci în mod prioritar despre întreaga arhitectonică a securității europene, ceea ce include și viitoarele sale relații cu Statele Unite.
Al doilea război mondial nu s-a dus numai pentru Danzig sau pentru Pearl Harbour, ci împotriva celui de al treilea Reich și a axei Berlin-Roma-Tokio, așa cum primul război mondial nu s-a dezlănțuit doar din cauza asasinării unui principe Habsburg. Nici actuala înfruntare de proporții mondiale nu vizează doar soarta Ucrainei, ci o noua reașezare a sistemului de securitate între arealul eurasiatic și cel euroatlantic.
Cine se limitează, de pilda, doar la a ghici dacă Rusia va ataca în februarie teritoriul Ucrainei, când pământul e înghețat și poate permite înaintarea tancurilor, recurge la un procedeu ieftin de abordare, care trimite la diversiune sau chiar la derizoriu. Miza e considerabil mai mare.
Sursa Read More