Copiii din casele rezidenţiale merg în tabere

Copiii din casele rezidenţiale merg în tabere

25 copii beneficiari de măsură de protecție specială la casele de tip familial Dunării, Soarele, Constantin, Daniela și Complexul de Servicii Sociale, structuri rezidențiale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, au plecat în data de 17 iulie 2023 în tabără la munte.

În perioada 17 -20 iulie 2023, cei 25 de copii, având vârste cuprinse între 10 și 18 ani, însoțitorii acestora, precum și alți copii din comunitate, în total 40 persoane vor avea asigurată cazarea și masa  la Mănăstirea Caraiman  din orașul Bușteni.

„Grupul Rotary Club Giurgiu și Asociația Sfântul Gheorghe au facut posibilă organizarea acestei tabere pentru copii cu rezultate bune la învățătură; este vorba de copii din sistemul de protecție specială, dar și copii din comunitate. Ne propunem să le oferim câteva zile deosebite copiilor, departe de aglomerația orașului, aproape de natură,  fiindu-le oferite participanților cazare, masă și activități educative. Nu vor lipsi drumețiile și vizitarea obiectivelor culturale ale zonei”, a declarat preotul Tudor Georgian, Paroh al Bisericii Buna Vestire din Giurgiu, cel care a realizat demersuri  pentru organizarea acestei tabere.

Conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu adresează mulțumiri  tuturor persoanelor implicate în organizarea acestei  tabere  pentru copii.

25 copii beneficiari de măsură de protecție specială la casele de tip familial Dunării, Soarele, Constantin, Daniela și Complexul de Servicii Sociale, structuri rezidențiale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Giurgiu, au plecat în data de 17 iulie 2023 în tabără la munte. În perioada 17 -20 iulie 2023, cei 25 […]


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/copiii-din-casele-rezidentiale-merg-in-tabere/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 17 iulie 2023 21:07

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.