Corneliu VLAD
Împlinirea, în acest an, a unui secol de la crearea URSS îi stimulează pe istoricii și politologii rusi să încadreze criza ucraineană în contextul geopolitic îndelungat și dureros al reașezării imensului spatiu postsovietic în noi paradigme.
Exegeții pornesc de la afirmația esențială că dispariția Uniunii Sovietice nu a fost un eveniment singular și repede consumat, ci un proces complex și de durată, care nu a fost – și nu este – lipsit de dificultăți, obstacole și riscuri, ba, mai mult, de contradicții și chiar conflicte violente.
Exemplul cel mai tragic și mai edificator în acest sens sunt operațiunile militare în plină desfășurare din Ucraina. Moscova se adaptează dureros la spațiul postsovietic, afirmă, chiar în titlul unei analize politologul Andrei Kortunov, care ține să adauge, într-o notă optimistă, că actuala criza ucraineană ar putea fi “ultimul act al dramei de 30 de ani în care Rusia se luptă cu moștenirea sa imperială”.
Autorul rus amintește că deconstrucția altor mari imperii europene (coloniale) – între care cel britanic, francez, spaniol și portughez – a fost urmată de conflicte armate de amploare, dintre care unele au durat câteva decenii și s-au soldat cu sute de mii sau chiar milioane de victime.
Este adevărat că și spațiul post-sovietic a fost martor la violențe militare și conflicte armate la începutul anilor ‘90 (în Tadjikistan, Nagorno-Karabah, Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria, Cecenia, Daghestan, Kazahstan), dar cele mai multe dintre aceste conflicte au fost relativ modeste, în ce privește scara și durata lor. Și, în general, conflictele militare de pe teritoriul fostei URSS au fost adesea „înghețate” cu succes și au reizbucnit doar sporadic, chiar dacă majoritatea lor nu au fost nici până acum temeinic reglementate.
În același timp, nu trebuie ignorat un fapt nu mai puțin important și anume că în aceste trei decenii postsovietice au fost solutionate sau evitate și reglementate mari sfidări apărute după dezmembrarea URSS: posibila răspândire a armelor nucleare pe teritoriul fostei URSS, fluxurile de milioane de refugiați către țările vecine, epurările etnice pe scară largă, ascensiunea fundamentalismului religios, terorismul internațional etc.
Și, mai adaugă autorul rus, nu mai puțin remarcabil este faptul că toate aceste sfidări din etapa inițială a deconstrucției imperiale au fost gestionate într-o manieră surprinzător de pașnica și în absența vreunui plan de urgență prestabilit pentru dezintegrarea sovietică ( în acest sens, se face o trimitere la negocierile îndelungate și laborioase consacrate problemelor și implicațiilor spinoase ale ieșirii Marii Britanii din UE).
Faptul că dezmembrarea URSS nu a luat, în mod spontan sau conștient, forma unui eveniment ci a unui proces lung, complex și contradictoriu de dezintegrare imperială treptată a permis restructurarea configurației spațiului postsovietic și transformarea fostelor republici unionale în state independente , evoluție care a durat câteva decenii și care continuă până azi.
Multă vreme, cea mai mare parte a spațiului postsovietic – cu posibila excepție a celor trei state baltice – a rămas în esență o singură entitate în ce privește legăturile economice, infrastructura de transport și logistică, standardele de educație, știință, cultură, și, cel mai important, în ce privește mentalitatea elitelor politice și de afaceri aflate la putere. A fost nevoie de cel puțin încă o generație pentru ca această entitate să înceapă să dispară în trecut. Prin urmare, adevărata prăbușire a URSS are loc abia astăzi, literalmente în fața ochilor noștri, iar statele care au apărut în spațiul post-sovietic nu au trecut încă prin toate provocările, riscurile și durerile dezintegrării imperiale.
Natura superficială a dezintegrării sovietice de la sfârșitul anului 1991 a făcut necesară parcurgerea unei perioade istorice pentru soluționarea uriaselor probleme inerente restructurării unei mari puteri mondiale și apariției unor noi state pe ruinele unui imperiu.
Acordurile Belovej, care au declarat sfârşitul Uniunii Sovietice şi au proclamat crearea Comunităţii Statelor Independente, au fost redactate, convenite şi semnate în câteva zile pe un document cu doar două pagini. De fapt, Acordurile de la Belovej au produs o simplă declarație de intenție, cu caracter general, ambiguă și interpretabilă (ceea ce s-a și întâmplat).
Reașezarea geopolitică a spațiului postsovietic rămâne de aceea în continuare și astăzi o sfidare istorică de prim plan a Federației Ruse și a noilor state independente din areal, în paralel cu crearea și dezvoltarea unor noi structuri instituționale interstatale de cooperare și integrare, dar cu celeritate aplanarea și soluționarea problemelor conflictuale și potențial explozive din acest imens spațiu eurasiatic.
Sursa Read More