Ieri am vorbit despre lăcomie și orgoliu (sau trufie) și am ajuns la concluzia că „mai mult”-ul și „mai bine”-le, idolii lumii actuale, sunt principalii adversari ai umanității, tot așa cum dogma „progresului continuu” este calea sigură spre dezumanizare și sfârșitul acestei lumi.
Azi voi continua și voi vorbi despre armele și cavalerii acestei apocalipse: progmatismul și „pragamtiile”, pragmaticii care și-au făcut din „eficiență” și „pragmatism” armele atingerii „mai mult”-ului.
Cu siguranță și fără nicio exagerare, unora dintre Dvs care veți citi în cele câteva rânduri care vor urma, vă vor răsturna unele percepții asupra vieții și lumii în care trăim, căci vor veni pe contrasens cu cele mai elementare noțiuni pe care le primim încă din primii ani de viață. Dar poate asta este singura șansă, dacă mai e vreuna, de a schimba din temelii lumea asta bolnavă: schimbarea paradigmelor și a percepțiilor noastre asupra lumii în care trăim.
De mici am fost învățați că este important să fim eficienți, adică să reușim cu un efort cât mai mic și într-un timp cât mai scurt să facem cât „mai mult”. Prea puțin ni se spune despre și „mai bine”, dar asta va fi subiectul unei alte discuții. Toate, până în acest stadiu, al discuției despre eficiență, sunt firești oricărei ființe vii dotate cu inteligență, căci este absolut natural să vrei să-ți atingi scopul consumând cât mai puțin timp și energie.
Dacă introducem în ecuația eficienței și „costul” și „mijloacele” ajungem la noțiunea de „pragmatism”, „modus vivendi”, fel de a fi recomandat și încurajat, ba chiar admirat de către societatea zilelor noastre.
Astfel, pentru lumea în care trăim este absolut firesc și lăudabil să vrei să obții cât „mai mult”, cât mai ușor, cât mai repede, cât mai ieftin și cu și prin orice mijloace. Calea până la obținerea scopului propus, felul în care ajungi acolo sunt detalii insignifiante. Important e ca, indiferent de mijloace, să fie „mai mult”, mai repede, mai ieftin și mai ușor obținut. Și de aici pleacă totul…
Poți face profit mai mult și mai repede folosind copii din lumea a treia în fabrici sau în mine. Foarte bine, nu contează cum ajungi să-ți atins scopul, lumea te va admira și invidia pentru ce ești.
Poți face profituri fabuloase administrând lumii întregi substanțe experimentale? Excelent… indiferent de inutilitatea substanțelor și numărul victimelor colaterale vei fi admirat și invidiat de o lume pentru că ai făcut averii ușor, repede și ieftin.
Poți face munți de bani vânzând arme pentru lumea a treia, gangurilor de bandiți sau armatelor unor țări pentru a se război? Fabulos… ești admirat și invidiat. Că doar viețile nu costă nimic…
Ei sunt pragmaticii lumii… pragmaticii care au reușit. Și au schimbat lumea! Căci dacă în anii 60-70 costul muncii reprezenta aproximativ 40% din valoarea cifrei de afaceri a unei firme, azi a ajuns să coste în jur de 10%. Asta înseamnă nu doar eficiență, ci pragmatism. Și pragmatismul merge și mai departe… și ăștia 10% e prea mult! De aceea încet dar sigur forța de muncă umană este înlocuit cu una și mai ieftină și mai docilă… roboții. E mai eficient! Nu contează că arunci în mizerie și în foame miliarde de oameni. E pragmatic! – deci e nu doar permis, ci și încurajat! Admirat! Invidiat!
Exemplele date ați putea spune că nu sunt relevante, căci privesc pe mai marii lumii și că la nivelul ăla așa se face… Greșit! Pragmatici avem mulți și noi, pe toate stările sociale. Să începem de sus:
Există oare un om în România care cu mijloace atât de puține (cu care l-a înzestrat Dumnezeu), cu muncă mai puțină și cu cheltuială zero care să fi obținut atât de mult precum a făcut-o Președintele „nostru”, Klaus Werner Iohannis? El este simbolul pragmatismului în România, încununarea și întruparea acestei „dogme” moderne. El, nimic fiind, repede, cu și din nimic… a realizat nu „mai mult”-ul, ci „tot”-ul pe care l-ar fi putut obține. A fost suficient să nu facă nimic și să citească ce i se scrie de alții din afară. Și dacă va continua să nu facă și doar să citească… cine știe
Dan MV Chitic – Telegram