Deci se poate… e singurul motiv pentru care cred că românii l-au ales: l-au privit nu cu încredere, ci aspirațional: „omul ăsta e cu adevărat Pragmatic… dacă ăsta poate cu așa puțin, cu nimic, și obține „tot”-ul, poate vom reuși și noi… măcar intr-o infimă măsură.” – și-a spus alegătorul. Și s-a înșelat într-o singura privință: el, alegătorul, nu a reușit nimic, deși Președintele „lui” a obținut „tot”-ul – pentru el însuși.
La fel și la o scară mai mică: știți voi oameni care să fi reușit cu atât de puține mijloace atât de mult precum cei de la putere din ultimii 20 de ani? Evident că nu: au depus eforturi mici pentru a ajunge repede și nu scump în niște poziții în care nu au făcut nimic! Doar au executat ordine… și au distrus. Desigur, unii i-ar putea eticheta pe oamenii amintiți mai sus ca fiind „suflete de sclavi” și „trădători”, dar aceste noțiuni sunt irelevante într-o societate devenită nu doar amorală, ci chiar imorală, în care singurul scop „legitim” și general acceptat și încurajat este „mai mult”-ul.
Căci aceste fenomene nu se întâlnesc doar în lumea marilor afaceri sau a politicii înalte, internaționale sau naționale.
Pragmatismul este o „virtute” la orice nivel social: reușește o duduie să obțină o înaltă poziție într-o formă sau instituție, repede și ieftin, doar cu mijloacele din dotare echipate cu huse scurte și repede detașabile? Foarte bine… a „știut ce vrea în viață”, a „reușit în viață”, deci a fost „pragmatică”! Obținând „mai mult”-ul, duduia devenită brusc doamnă este admirată și invidiată.
Vine unul care pe timpul, munca și banii tăi se cocoață și culege roadele muncii tale într-o firmă oarecare, sau, concurent fiind, face o muncă de două ori mai proastă și obține de zece ori mai mult doar pentru că are tupeu și intrări?… excepțional! A reușit „mai mult”-ul, mai repede și mai ușor! Restul nimic nu contează, a fost „pragmatic! Toată lumea îl admiră și îl invidiază!
„Pragmatismul” este sinteza aforismului atribuit lui Machiavelli – „scopul scuză mijloacele”, o sinteză nu machiavelocă, ci satanică de-a dreptul! Nici citatul complet din cartea „Principele” – „Lasă principele să-și asume o faptă pentru că mijloacele vor fi considerate mereu oneste. Poporul este întotdeauna convins de aparențele lucrurilor și de rezultatele finale”, simplificat mai târziu prin apoftegma „Scopul scuză mijloacele dacă scopul este unul nobil” nu este corectă, căci mijloacele, calea până la atingerea scopului sunt la fel de importante a și scopul însuși, scop care trebuie să fie nobil.
Iată de ce a fost nevoie de abrevierea aforismului, căci pentru „lumea nouă” singurul scop este „mai mult”-ul, noțiunea de „nobil” fiind deja obsoletă și incorect politică.
Pentru un „pragmatic” lucrurile sunt simple și suficiente pentru a justifica orice:
<„Mai mult”-ul scuză mijloacele!>
Este regula zilei de azi, singurul „principiu” inoculat din primele zile de viață în comunitate: „fii pragmatic”. De aceea „pragmaticul” a devenit o „pragmatie”, realitatea obligându-mă să contrag noțiunea de pragmatic și cea de pramatie pentru a încerca să acopăr cât mai bine spectrul infrauman al acestui gen de om.
Lumea noastră este o lume în care Pragmatismul a devenit o religie în care „mai mult”-ul este singurul Dumnezeu, iar lăcomia și trufia sunt singurei repere „morale” considerate fundamentale. Pragmatiile sunt înalții preoți ale acestei noi religii, cavalerii apocalipsei lumii vechi.
Lucrurile au fost atât de bine implementate în mentalul colectiv al actualei umanități încât orice încercare de a led dezrădăcina vor părea a fi veritabile „erezii”, o totală „nebunie” absolut periculoasă, căci este „nepractică”… nepragmatică.
Așa este! Dar nici dreptatea și nici moralitate nu sunt pragmatice. Calea spre atingerea scopului este tot atât de importantă ca și scopul însuși, ambele trebuind să fie „nobile” și morale.
Nu e simplu ceea ce vă cer! Dar doar vă rog să începeți să gândiți înlăuntrul unor repere corecte, morale, chiar dacă „anormale” pentru lumea de azi și vă rog să încercați să nu mai admirați și s
Dan MV Chitic – Telegram