Despre „război și pace” în Ucraina

Ambasada Rusiei în România – Посольство России в Румынии

Reproducem comentariul apărut pe pagina de Facebook al Ambasadei Federației Ruse în România:

La 21 aprilie, ministrul rus al apărării, S.K.Șoigu, a raportat șefului statului despre eliberarea completă a orașului Mariupol. Totodată, președintele V.V.Putin, prin ordinul său, a anulat asaltul asupra zonei industriale a uzinei „Azovstal”, unde se află câteva mii de ucro-naziști din unitățile ”Azov”, militari ale Forțelor Armate ale Ucrainei și sute de mercenari străini, care, conform unor zvonuri, ar fi obținut de la regimul de la Kiev pașapoarte ucrainene. Teritoriul uzinei este strâns blocat din exterior, iar militanții care s-au stabilit acolo nu au altă opțiune decât să se predea și să fie luați prizonieri. Astfel, viețile multor soldați ai armatei ruse vor fi salvate, iar se va dovedi să fie inutilă legenda conform căreia „mii de civili se ascund în catacombele din „Azovstal”, fabricată în spiritul tacticii monstruoase de a folosi populația civilă drept „scut uman”, tipice pentru banderoviști.

Rusia confirmă încă o dată prin faptă principiul proclamat încă din primele zile ale operațiunii militare speciale din Ucraina – prevenirea sau cel puțin minimizarea numărului victimelor în rândul civililor și a distrugerii infrastructurii civile.

În acest context, Occidentul colectiv afișează o retorică și un comportament din ce în ce mai militant. Președintele Consiliului European al Uniunii Europene Charles Michel, care a vizitat recent Kievul, a anunțat acordarea de asistență militară Kievului din Fondul European pentru Pace în valoare de 1,5 miliarde de euro (cu adevărat, o ispravă în numele păcii!). La Washington, a fost luată decizia privind acordarea Kievului a unui nou pachet de asistență militară în valoare de 800 de milioane de dolari. Asistentul Președintelui Statelor Unite pentru Securitate Națională, J. Sullivan, susține că conflictul din Ucraina va dura „poate încă câteva săptămâni sau chiar luni”. „Pachetul” include, printre altele, elicoptere Mi-17 de fabricație sovietică, care până la fuga americanilor din Afganistan erau destinate „aliaților” lor de acolo (Casa Albă nu pregătește cumva aceeași soartă pentru Zelenski și compania lui?).

Este clar că lumea „democratică” condusă de SUA nu are de gând să renunțe la susținerea războiului „până la ultima picătură de sânge a ultimului ucrainean”!

Departamentul trezoreriei SUA se grăbește să devină un „lider al presiunii de sancțiuni” asupra Rusiei. La inițiativa sa, sunt introduse restricții de vize împotriva a 635 de ruși – drept pedeapsă pentru „suprimarea disidenței, amenințarea la adresa integrității Ucrainei, încălcarea drepturilor omului în închisorile din Donbass” (unde, spre deosebire de prizonierii de război ruși supuși torturii și batjocoririi de către neo-naziștii, soldații ucraineni care au depus armele sunt ținuți și tratați în condiții decente).

Asemenea formulări sună deosebit de sinistru în lumina deciziei curții din Marea Britanie de a-l extrăda la Washington pe remarcabilul jurnalist de investigație J. Assange, atitudinea față de care este acolo deosebit de ostilă  pentru că el a documentat crimele de război ale armatei americane din Irak și Afganistan. În America, Assange riscă închisoare pe viață, dacă nu chiar și moartea din cauza abuzului din partea temnicerilor. Cu astfel de gardieni ai „drepturilor omului” la Washington, represaliile împotriva unui jurnalist australian cinstit seamănă cu sunetul final al clopoțelului la înmormântarea libertății de exprimare și, în general, a presei democratice din statele Occidentului colectiv…

Cu ajutorul operațiuni militare speciale, Rusia urmărește obiectivul de a pune capăt genocidului de opt ani îndreptat împotriva populației din Donbass și practicat de către regimul criminal de la Kiev. Această muncă grea, care nu întotdeauna se bucură de recunoștință, va fi dusă la capăt, iar după victoria în acest război, adevărata pace bazată pe respectul față de oamenii va triumfa în cele din urmă în țara ucraineană.

 

 

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.