Doi intelectuali români cer ca BOR să celebreze Paștele odată cu catolicii și protestanții! În forma actuală, românii care locuiesc în Occident, nu pot beneficia de zilele libere acordate de statele de reședință, fără să-și ia zile de concediu!

Doi intelectuali români cer ca BOR să celebreze Paștele odată cu catolicii și protestanții! În forma actuală, românii care locuiesc în Occident, nu pot beneficia de zilele libere acordate de statele de reședință, fără să-și ia zile de concediu!

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi și profesorul Adrian Papahagi, ambii apropiați de Biserica Ortodoxă Română (BOR), au cerut în duminica  Floriilor, printr-o serie de  postări pe rețelele sociale, ca BOR să celebreze Paștele odată cu catolicii și protestanții.

Decalajul pascal dintre ortodocși și restul lumii creștine pare o relicvă a Războiului rece. Popoarele ortodoxe, eliberate de comunism, au tot cerut ierarhiilor sincronizarea calendarului, fără rezultat. Culmea e că BOR nu e pe stil vechi, deci ar putea celebra Paștele odată cu catolicii și protestanții (cum fac ortodocșii din Finlanda și Estonia).

Cu toate astea, mergem cu rușii – și calendarul lor iulian, neîndreptat. Adică taman cu cei care au sabotat unitatea panortodoxă atât prin războiul inter-ortodox din Ucraina, cât și prin neparticiparea arogantă la Sinodul din Creta (2016)”, nota chiar în ziua de Florii, Teodor Baconschi, pe fcebook.

La rândul său, Adrian Papahagi a anunțat că va cere organelor colective de conducere ale BOR modificarea datei sărbătorii pascale, spunând că actuala decalare e o problemă pentru românii din diasporă, care nu pot beneficia de zilele libere acordate de Paștele catolic.

După Paști, voi iniția un amplu demers național, solicitând Adunării Naționale Bisericești și Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să calculeze data Paștilor pe calendarul gregorian (de care oricum ține seama Crăciunul) astfel încât să sărbătorim Învierea alături de toată creștinătatea apuseană (incluzându-i aici, de pildă, pe ortodocșii finlandezi), și alături de concetățenii noștri catolici sau protestanți, fie ei maghiari, sași, români sau orice.

Acest decalaj de calendar e foarte supărător și pentru milioanele de români ce locuiesc în Occident, dar care nu pot beneficia de zilele libere acordate de statele de reședință, pentru a sărbători Paștele alături de rudele din țară, și trebuie să-și ia zile suplimentare de concediu. N-au decât să ne urmeze exemplul și grecii, bulgarii și ceilalți, dacă vor comuniune.”, a scris Papahagi.

Care sunt diferențele dintre Paștele ortodox și cel catolic

Părintele Ionuţ Aştefănoae de la biserica ortodoxă Sfântul Gherman din Constanţa spune că una dintre diferenteţe majore de ritual ţine de faptul că Sfânta Lumină de la Ierusalim vine numai la ortodocşi.

Slujbele la noi au o încărcătură mai mare din punct de vedere dogmatic. La catolici slujbele sunt puţin mai simple. Icoana învierii ne arată că în ortodoxie momentul aceasta înseamnă coborârea la iad a lui Iisus Hristos, scoaterea de acolo a lui Adam şi Eva, biruinţa asupra morţii şi asupra iadului, a păcatului, iar catolicii îl prezintă pe Hristos numai biruitor, cu steagul în mână”, explică preotul constănţean.

În ceea ce priveşte slujba din noaptea Învierii, la catolici este Mesa, iar la ortodocşi are loc Sfânta Liturghie. Suveranul Pontif iese în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican şi rosteşte în zeci de limbi mesajul de Paşte şi binecuvântarea „Urbi et Orbi”. Ortodocşii au parte de o serie de slujbe care culminează cu cea de la miezul nopţii, atunci când marii ierarhi din fiecare regiune a ţării îi îndeamnă cu vorbele „Veniţi de luaţi lumină”.

De menționat că Paştele catolic poate cădea în luna martie sau aprilie şi niciodată în luna mai, în timp ce Paștele ortodox poate cădea în aprilie sau în luna mai şi niciodată în luna martie.

(Jurnal)

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi și profesorul Adrian Papahagi, ambii apropiați de Biserica Ortodoxă Română (BOR), au cerut în duminica  Floriilor, printr-o serie de  postări pe rețelele sociale, ca BOR să celebreze Paștele odată cu catolicii și protestanții. ”Decalajul pascal dintre ortodocși și restul lumii creștine pare o relicvă a Războiului rece. Popoarele ortodoxe, […]


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/doi-intelectuali-romani-cer-ca-bor-sa-celebreze-pastele-odata-cu-catolicii-si-protestantii-in-forma-actuala-romanii-care-locuiesc-in-occident-nu-pot-beneficia-de-zilele-libere-acordate-de-statele/?utm_source=rss&utm_medium=rss&utm_campaign=doi-intelectuali-romani-cer-ca-bor-sa-celebreze-pastele-odata-cu-catolicii-si-protestantii-in-forma-actuala-romanii-care-locuiesc-in-occident-nu-pot-beneficia-de-zilele-libere-acordate-de-statele
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 11 aprilie 2023 21:11

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.