Ei au chimie cu chimia. Hai cu România Educată! Poate îi vede cineva ! 

Ei au chimie cu chimia. Hai cu România Educată! Poate îi vede cineva ! 


Ei știu deja câteva formule chimice, știu la ce folosește o eprubetă, disting recipientele Berzelius de Erlenrmayer și au auzit despre mari oameni de știință, care, prin pasiunea lor în ceea ce înceamnă chimi, au ajutat omenirea să se dezvolte. Ei au înțeles că, prin pașii mici, activitățile conexe programei școlare sunt atât căutarea cât și direcția a ceea ce își doresc dă devină. Ei au chimie cu chimia. Sunt elevii cercului de chimie de la Palatul Copiilor din Giurgiu. ”Palatul” original, a fost demolat, iar în prezent , clădirea unui fost internat îi gazduiește provizoriu.
Hai cu România Educată! Poate îi vede cineva ! 

Cercul de chimie din cadrul Palatului Copiilor-Giurgiu condus de profesor Veronica Fișcu, abordează diferit  procesul asimilării cunoștințelor, transformându-l dintr-un factor pasiv-receptor, într-un factor conștient-activ.

De aceea, activitatea la cerc trebuie apreciată nu doar prin informațiile pe care le câștigă elevii, dar mai ales prin sistemul abilităților formate, al capacităților și atitudinilor formate. Cercul este și  un teren al competiției între elevii buni la chimie și stimulează  obținerea celor mai nebănuite performanțe.

Activitatea de la clasă și cea de la cercul de chimie se sprijinină una  pe cealaltă.
Prin întreaga activitate didactică la clasă, profesorul pune la îndemâna elevilor cunoștințele teoretice necesare, mijloacele de instruire necesare pe care aceștia să le folosească în activitatea lor la cerc, le cultivă spiritul de cercetare, pasiunea pentru descoperire, deprinderile de muncă independentă și pasiunea pentru chimie. Activitățile desfășurate în cadrul cercului de chimie duc înspre  formarea personalității elevilor, sub cele două aspecte importante: științific și educativ.

Grație activității practice depuse în cadrul cercului, elevii își consolidează priceperile și deprinderile dobândite la lecția de chimie.

Și dacă nu devin toți chimiști, și dacă participă doar pe o perioadă de timp, tot sunt niște copii câștigați pentru că orice interferență practică,  îmbogățește experiența, duce la înțelegerea lucrurilor într-o dimensiune aparte și… mărește setea de cunoaștere!

De cine deține aparține instituția și cum s-a ajuns în această situație, aveți detalii in linkul de mai jos

Hai cu România Educată! Poate îi vede cineva! 

Micuții giurgiuveni din municipiu (instituția funcționează și la nivelul județului),  merită un adevărat Palat al  Copiilor! Hai cu România Educată! Poate îi vede cineva! 

Campanie inițiată și derulată cu  forțe proprii, de Televiziunea Giurgiu Tribune prin  www.giurgiu-tribune.ro  

Ei știu deja câteva formule chimice, știu la ce folosește o eprubetă, disting recipientele Berzelius de Erlenrmayer și au auzit despre mari oameni de știință, care, prin pasiunea lor în…


Autorul articolului Administrator
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/ei-au-chimie-cu-chimia-hai-cu-romania-educata-poate-ii-vede-cineva/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 15 aprilie 2024 13:29

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.