Euro a crescut la 4,97 lei

Euro a crescut la 4,97 lei

Creșterea aversiunii față de risc a depreciat moneda unică și valutele de la marginea zonei euro, inclusiv leul.

După ce cursul euro a scăzut marți la 4,9686 lei, minimul ultimelor două luni, acesta a crescut la jumătatea săptămânii la 4,97 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 4,967 – 4,971 lei.

Piața monetară a fost stabilă, în condițiile existenței unui excedent de monedă națională în piață, de circa 60 miliarde lei, care în loc să meargă în economie prin creditare, ajunge la BNR, pentru a profita de dobânda la facilitatea de depozit care este de 6%.

Miercuri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,08%, cea mai mică valoarea începând cu data de 7 iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,11%, cel mai mic nivel începând cu 31 mai 2022, iar cel la 12 luni s-a oprit la 6,12%, valoare apropiată de cea din 22 mai 2022.

Moneda americană s-a apreciat față de principalele monede,inclusiv euro, înainte de publicarea unor date economice fundamentale venite din partea economiei Statelor Unite.

Îmbunătățirea redusă din februarie a încrederii consumatorilor din zona euro, ceea ce indică existența unor sentimente de pesimism, au depreciat moneda unică la 1,0796 – 1,0848 dolari, astfel că media monedei americane a crescut de la 4,5785 la 4,5955 lei.

Euro a pierdut teren și în fața francului elvețian și a lirei sterline, iar cursul acestora a crescut la 5,2225 lei, respectiv 5,8118 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut marginal la 299,4697 lei, în timp ce metalul galben a scăzut la 2.025 – 2.032 dolari.

În regiune, media monedei poloneze s-a depreciat la 4,3116 zloți/euro iar a celei maghiare la 391,26 forinți/euro.

Bitcoin a atins un nou maxim al ultimilor doi ani de 59.875 dolari și se apropie de maximul de 68.990,90 dolari atin în noiembrie 2021. Și celelalte criptomonede au profitat de avansul luat de principala monedă digitală. Ethereum s-a apreciat la 3.232 – 3.370 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Creșterea aversiunii față de risc a depreciat moneda unică și valutele de la marginea zonei euro, inclusiv leul. După ce cursul euro a scăzut marți la 4,9686 lei, minimul ultimelor două luni, acesta a crescut la jumătatea săptămânii la 4,97 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 4,967 – 4,971 lei. Piața monetară […]


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/euro-a-crescut-la-497-lei/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 29 februarie 2024 15:05

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.