Evoluție stabilă a cursului euro

Evoluție stabilă a cursului euro

Nivelul mai ridicat al ofertei de valută din partea companiilor care își achită taxele și impozitele la bugetul de stat au asigurat stabilitatea monedei naționale față de cea unică.

Cursul euro a fost stabilit la 4,9702 lei față de 4,9704 lei în ședința de marți. Tranzacțiile de miercuri s-au realizat în culoarul 4,97 – 4,972 lei.

Piața monetară a continuat să fie apatică iar dobânzile interbancare s-au menținut la valori comparabile cu cele de la sfârșitul lui iunie 2022.

La jumătatea săptămânii, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a consolidat la 6,24%, valoare stabilită marți. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,30% iar cel la 12 luni a coborât de la 6,34 la 6,33%.

Scăderea prețurilor anuale de consum din zona euro de la 2,9% în octombrie la 2,4% în noiembrie, cel mai redus nivel începând cu iulie 2021, a impulsionat moneda unică la 1,0936 – 1,0985 dolari, astfel că media celei americane a scăzut de la 4,5433 la 4,5369 lei. Analiștii anticipează revenirea la 1,10 dolari, în ultimele săptămâni ale acestui an,

Media lirei sterline a scăzut de la 5,7728 la 5,7419 lei, consecință a deprecierii față de euro, apărută ca urmare a scăderii inflației din Regatul Unit în noiembrie, ceea ce a redus cererea de monedă britanică. În schimb, cursul francului elvețian a crescut de la 5,2450 la 5,2648 lei.

Deprecierea monedei americane a ridicat cotațiile metalului galben la 2.033 – 2.043 dolari/uncie, iar prețul gramului de aur a crescut la 297,1272 lei.

Monedele din regiune aveau o tendință depreciativă, cu o medie a celei maghiare de 385 forinți/euro, respectiv 4,3341 zloți/euro a celei poloneze.

Deprecierea monedei americane a impulsionat cererea de criptomonede și a ridicat cotațiile acestora. Bitcoin se consolida în jurul pragului de 42.000 dolari și se tranzacționa în culoarul 42.207 – 42.994 dolari. Ethereum fluctua în culoarul 2.172 – 2.224 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Nivelul mai ridicat al ofertei de valută din partea companiilor care își achită taxele și impozitele la bugetul de stat au asigurat stabilitatea monedei naționale față de cea unică. Cursul euro a fost stabilit la 4,9702 lei față de 4,9704 lei în ședința de marți. Tranzacțiile de miercuri s-au realizat în culoarul 4,97 – 4,972 […]


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/evolutie-stabila-a-cursului-euro/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 20 decembrie 2023 21:08

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.