Fostul comisar șef al Serviciului de Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Giurgiu, a fost condamnat la 3 ani și 8 luni închisoare, cu executare!

Fostul comisar șef al Serviciului de Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Giurgiu, a fost condamnat la 3 ani și 8 luni închisoare, cu executare!

 

În data de 2 noiembrie, 2023, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat  hotărârea definitivă în dosarul comisarului Mihai Predescu, fostul şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Giurgiu.

Acesta a primit 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare  după ce a fost acuzat de către DNA, de trafic de influenţă şi luare de mită. Sentința a fost dată după aproximativ 6 ani petrecuți prin instanțele de judecată.

Conform rechizitoriului, fostul şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Giurgiu, Mihai Predescu, în perioada 5 noiembrie – 14 decembrie 2015, în calitatea de ofiţer de poliţie cu grad profesional de comisarul-şef şi şef al serviciului respectiv, a acceptat promisiuni de bani sau de alte foloase de la un instructor auto (denunţător), astfel încât să faciliteze promovarea probei practice a examenului auto pentru cinci persoane şi a intervenit sau a lăsat să se înţeleagă că va interveni în acest scop la poliţiştii examinatori din subordine.

La 22 decembrie 2015, Predescu a primit suma de 300 de euro, prin intermediul instructorului auto, pentru promovarea a trei dintre cele cinci persoane.

În iulie 2016, el a acceptat promisiunea primirii unor foloase pentru facilitarea promovării altor două persoane la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, lăsând să se înţeleagă că va interveni pe lângă alţi examinatori, subordonaţi ai săi, în acest scop. La 16 august 2016, inculpatul a primit suma de 1.800 lei prin intermediul aceluiaşi instructor auto.

În acest fel se încheie încă un episod al permiselor de conducere ce au fost  eliberate în mai multe unități din țară, contra unor sume de bani, ceea ce a declanșat la acea vreme un scandal uriaș, o serie de șefi mai mari sau mai mici din rândul acestui serviciu împărtășind între timp , în urma anchetelor, soarta comisarului șef de la Giurgiu.

În continuare însă mai apar semne de întrebare asupra modului în care o serie de giurgiuveni au obținut permisul de conducere, cât timp, după cum cineva chiar ne-a demonstrat acest lucru, cei ce dețin acest permis nu știu să citească și nici să scrie!

Poate este vorba despre o minune! Oricum, întotdeauna, la noi, în astfel de cazuri, există o explicație!

Articolul Fostul comisar șef al Serviciului de Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Giurgiu, a fost condamnat la 3 ani și 8 luni închisoare, cu executare! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

  În data de 2 noiembrie, 2023, Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat  hotărârea definitivă în dosarul comisarului Mihai Predescu, fostul şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Giurgiu. Acesta a primit 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare  după ce a fost acuzat de către DNA, de […]

Articolul Fostul comisar șef al Serviciului de Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Giurgiu, a fost condamnat la 3 ani și 8 luni închisoare, cu executare! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/fostul-comisar-sef-al-serviciului-de-permise-de-conducere-si-inmatricularea-vehiculelor-giurgiu-a-fost-condamnat-la-3-ani-si-8-luni-inchisoare-cu-executare/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 7 noiembrie 2023 16:13

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.