FOTBAL. Dunărea Giurgiu, la prima sa victorie în Liga a III-a, cu ”CS Păulești” pe care a învins-o cu 3-0!

FOTBAL. Dunărea Giurgiu, la prima sa victorie în Liga a III-a, cu ”CS Păulești” pe care a învins-o cu 3-0!

Sâmbătă, 9 septembrie, în etapa a 3-a din Liga II-a, seria a 4-a la fotbal, ”Dunărea Giurgiu” și-a trecut în cont prima victorie din acest sezon obținută pe teren propriu. Giurgiuvenii au învins cu  3-0 (1-0), echipa prahoveană, CS Păulești.

Gazdele au știut să gestioneze mai bine decât oaspeții jocul. Poate contrar așteptărilor jucătorii gazdă au fost în prim plan pe tot parcursul partidei și au reușit să înscrie prin: Vlad Șerbănescu (min. 12), Sorin Mănăilă (50), Alexandru Popescu (65).

Deși giurgiuvenii a reușit să înscrie de trei ori, ei au ratat nepermis în câteva rânduri din situații clare de gol. O victorie muncită, de care giurgiuvenii aveau mare nevoie!

Mă bucur pentru băieţi şi îi felicit că au făcut un meci foarte bun. Am jucat ce trebuia să jucăm cu cei din  Păulești. Primul gol a venit foarte devreme și asta a fost foarte bine pentru noi.  important  pentru noi este faptul că m obținut victoria…era un joc obligatoriu de 3 puncte.    Pe lângă cele 3 goluri marcate,  ne-am creeat și alte ocazii, așa că, per total, sunt mulțumit de cum a evoluat echipa. Etapa viitoare ne așteaptă un meci greu la Moreni.Noi încercăm să facem tot posibilul ca să obținem ceva din această deplasare” –  ne-a declarat imediat după meci, prof. Mirel Eugen Marin, directorul și managerul echipei giurgiuvene.

În următoarea etapă ”Dunărea Giurgiu” va juca în deplasare cu ”Flacăra Moreni”, în etapa a 4-a din Seria IV, a Ligii a III-a.

Dunărea a început partida în formula: Stanciu, Bălăceanu, Mitrea, Constantin, Costache, Blaga, Constantinescu, Mănăilă, Șerbănescu, Mizdrescu, Slate. Au mai jucat: Popescu,Coșeru,Văduva, Mitran și Florescu. Antrenor: Andrei Nemțescu.

Liga III-a – seria a IV-a, etapa a 3-a / Rezultate complete: 

AS FC Pucioasa –   CSO Tricolorul Breaza         2-2
Valentin Ioniță (min.40), Iulian Zamfir (63) / Răzvan Catană (44), Narcis Marina (70 – autogol)
Muscelul C-Lung Muscel – SC Popeşti-Leordeni  0-0
CS Blejoi   –  CS Dinamo Bucureşti                       1-4
Bogdan Dima ( min.73) / Daniel Mihai (31), Robert Băciuț (46), Claudiu Juncănaru (64), Cristian Delciu (82)
CSO Plopeni –  CSM Flacăra Moreni                      1-2
Roberto Alexandru (83) / Ionuț Zaharia (18), Iulian Drăgan (65)
SCM Dunărea 2020 Giurgiu –  CS Păuleşti             3-0
Vlad Șerbănescu (min. 12), Sorin Mănăilă (50), Alexandru Popescu (65).
 
Clasament
1. CS Dinamo Bucureşti                      3    2    1    0    10-3    7
2. SC Popeşti-Leordeni                       3    2    1    0    5-3      7
3. CS Blejoi                                         3    2    0    1    7-6      6
4. AS FC Pucioasa                              3   1     2     0   6-4      5
5. ACS Aro Muscelul C-Lung Muscel  3    1     1    1    4-2     4
6. CSO Tricolorul Breaza                    3    1     1    1    4-6     4
7. CSO Plopeni                                   3    1     0    2   6-5     3
8. SCM Dunărea 2020 Giurgiu           3     1     0    2    5-7    3
9. CSM Flacăra Moreni                      3     1     0    2    2-6    3
10. CS Păuleşti                                  3     0     0    3    3-10  0
Etapa viitoare, Vineri, 15 septembrie – 2023, ora 17:00
Dinamo Bucureşti   –   CSO Plopeni
FC Pucioasa   –   CS Blejoi Info
Sâmbătă,16 septembrie – 2023, ora 17:00
Tricolorul Breaza –  SC Popeşti-Leordeni
CS Păuleşti –   Muscelul C-Lung Muscel
Flacăra Moreni –  ”Dunărea 2020 Giurgiu”
(Costel Spînu)

Articolul FOTBAL. Dunărea Giurgiu, la prima sa victorie în Liga a III-a, cu ”CS Păulești” pe care a învins-o cu 3-0! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Sâmbătă, 9 septembrie, în etapa a 3-a din Liga II-a, seria a 4-a la fotbal, ”Dunărea Giurgiu” și-a trecut în cont prima victorie din acest sezon obținută pe teren propriu. Giurgiuvenii au învins cu  3-0 (1-0), echipa prahoveană, CS Păulești. Gazdele au știut să gestioneze mai bine decât oaspeții jocul. Poate contrar așteptărilor jucătorii gazdă […]

Articolul FOTBAL. Dunărea Giurgiu, la prima sa victorie în Liga a III-a, cu ”CS Păulești” pe care a învins-o cu 3-0! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului admin
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/fotbal-dunarea-giurgiu-la-prima-sa-victorie-in-liga-a-iii-a-cu-cs-paulesti-pe-care-a-invins-o-cu-3-0/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 10 septembrie 2023 14:12

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.