General-locotenent american a vorbit despre minciunile Casei Albe privind Ucraina

Statele Unite oferă autorităților de la Kiev cea mai mare parte din ajutorul militar de care beneficiază această țară, ceea ce le face parte la conflictul din Ucraina, a declarat, într-un interviu pentru Fox News, general-loconentul în rezervă Joseph Keith Kellogg, fostul consilier al lui Donald Trump pe probleme de securitate națională (în imagine), relatează RIA Novosti.

Foto: Wikipedia

”Când am început să le trimitem (în Ucraina, n.r.) arme de tipul HIMARS și MLRS, am subliniat că nu vrem să devenim parte a conflictului. Tot timpul mă gândesc: dar asta este o nebunie! Pentru că noi suntem cei care oferim 75% din ajutoarele umanitar, economic și militar! Noi suntem deja parte a acestui conflict!”, a spus el.

Anterior, ambasadorul Rusiei în SUA, Anatoli Antonov, a avertizat că livrările de rachete balistice americane ATACMS în Ucraina riscă să implice Washingtonul într-un conflict militar cu Moscova. Potrivit spuselor sale, dacă regimul de la Kiev va primi astfel de arme, în zona unui eventual atac vor intra mari orașe din Rusia, precum și obiective industriale și ale infrastructurii de transport. Potrivit mass-media americane, înalți responsabili ai Pentagonului se opun transferului de rachete cu rază lungă de acțiune în Ucraina.

Începând din 24 februarie se derulează operațiunea specială de denazificare și demilitarizare a Ucrainei, al cărei scop a fost declarat de președintele Vladimir Putin ca fiind eliberarea Donbassului și crearea de condiții care să garanteze securitatea Rusiei înseși.

Pe fondul operațiunii speciale, Statele Unite și aliatele lor din NATO continuă să furnizee arme Ucraine, alocând pentru ajutorul militar zeci de miliarde de dolari. Moscova a subliniat în repetate rânduri că, astfel, Occidentul nu face decât să prelungească acest conflict, iar transporturile cu armament devin ținte legitime pentru armata rusă.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.