Împreună, mai pregătiți: lecții de prim ajutor în Parcul Alei

Împreună, mai pregătiți: lecții de prim ajutor în Parcul Alei

Zeci de giurgiuveni au fost alături de paramedicii SMURD, astăzi, în Parcul Alei. Aceștia au organizat lecții de prim ajutor dedicate copiilor și adulților. Activitățile s-au desfășurat în cadrul unei campanii de promovare a mișcării, derulate în mai multe orașe ale țării de către o asociație, sub genericul “Bucurie în Mișcare România”.

Atât părinții, cât și copiii prezenți au fost interesați de cunoașterea metodelor de acordare a primului ajutor, activitățile fiind interactive. Ei au adresat întrebări referitoare la situațiile în care este necesară efectuarea manevrelor de resuscitare, durata acestora și modul în care trebuie realizate.

Paramedicii le-au prezentat toți pașii ce trebuie urmați, pornind de la siguranța salvatorului și a victimei, stabilirea nivelului de conștiență și până la masajul cardiac.

Folosind un manechin, aceștia le-au arătat celor prezenți cum să execute corect resuscitarea și ventilațiile salvatoare, având și posibilitatea de a exersa aceste manevre.

Pompierii le-au vorbit și despre obstrucția căilor aeriene la copii, fie cu alimente ingerate în grabă, fie cu diverse obiecte precum monezi, mărgele, agrafe, bucăți din jucării, nasturi etc. Acordarea primului ajutor este foarte importantă în astfel de cazuri, iar manevrele trebuie efectuate corect, în cel mai scurt timp.

Cum poate fi ajutat un copil care se îneacă cu diferite lucruri și este conștient? a fost una dintre întrebările adresate de participanți. Aceștia au fost sfatuiți:

-să încurajeze copilul să tușească și să îl supravegheze în permanență;

-dacă nu își revine și obstrucția devine severă să apleze numărul unic de urgență 112 și să aplice manevrele de dezobstrucție, astfel:

  • cinci lovituri între omoplați:

 

-așezați-vă în spatele copilului;

-așezați o mână pe pieptul acestuia. Cu cealaltă mână, loviți-l între omoplați, de cinci ori;

-după fiecare lovitură, verificați dacă obiectul a ieșit.

  • cinci compresiuni abdominale:

-dacă cele cinci lovituri între omoplați nu au avut succes, aplicați cinci compresiuni abdominale (manevra Heimlich: https://www.youtube.com/watch?v=M6_Ux5WJlAM);

-compresia abdominală la copiii mici se realizează cu o singură mână

-după fiecare compresiune abdominală, verificați dacă obiectul a ieșit.

  • alternați cinci lovituri între omoplați cu cinci compresiuni abdominale

-dacă manevra Heimlich nu a avut succes, reluați aplicarea celor cinci lovituri între omoplați;

-manevrele de dezobstrucție se vor realiza până când obiectul a ieșit.

-dacă pacientul devine inconștient, începeți resuscitarea cardio-pulmonară (https://fiipregatit.ro/ghid/prim-ajutor/)

Astfel de activități vor fi organizate și mâine, în Parcul Alei.

Zeci de giurgiuveni au fost alături de paramedicii SMURD, astăzi, în Parcul Alei. Aceștia au organizat lecții de prim ajutor dedicate copiilor și adulților. Activitățile s-au desfășurat în cadrul unei campanii de promovare a mișcării, derulate în mai multe orașe ale țării de către o asociație, sub genericul “Bucurie în Mișcare România”. Atât părinții, cât […]


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/impreuna-mai-pregatiti-lectii-de-prim-ajutor-in-parcul-alei/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 27 mai 2023 23:06

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.