Incertitudinile ridicate au menținut rata de referință la 7%/an

Incertitudinile ridicate au menținut rata de referință la 7%/an

Luni, s-a desfășurat ședința de politică monetară a BNR, unde s-a decis, „în condițiile incertitudinilor ridicate”, se arată în comunicatul de presă, menținerea ratei de referință la 7%/an, valoare stabilită în ianuarie 2023. Rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) a rămas la 8%/an iar cea a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6%/an.

În comunicatul de presă care a urmat ședinței se precizează că „în contextul actual, mixul echilibrat de politici macroeconomice și implementarea de reforme structurale inclusiv prin utilizarea fondurilor europene care să stimuleze potențialul de creștere pe termen lung sunt esențiale pentru menținerea stabilității macroeconomice și întărirea capacității economiei românești de a face față unor evoluții adverse”.

Este posibil ca nivelul ratei de referință de 7%/an este posibil să fie menținut și la ședința din 5 iulie, în condițiile în care „rata anuală a inflației este așteptată să se situeze în decembrie 2024 peste valoarea previzionată anterior și să coboare doar marginal în interiorul intervalului țintei la finele orizontului prognozei (martie 2026).

În așteptarea deciziilor BNR, piața valutară a rămas deosebit de stabilă. Cursul euro a crescut de la 4,9756 la 4,9765 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 4,975 – 4,977 lei, care s-a conturat de la începutul lunii aprilie.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,05%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,07% iar cel la 12 luni a revenit de la 6,08 la 6,07%.

Trezoreria a continuat să se împrumute din piața locală, profitând de lichiditatea excesivă. Finanțele au atras 626 milioane lei cu scadența ianuarie 2026, față de o valoare programată de 400 milioane lei, la un randament mediu anual de 6,09%. La a doua licitație cu scadența iulie 2024, cu o valoare inițială de 400 milioane lei, statul s-a împrumutat cu 458 milioane lei la un randament mediu de 6,79%/an.

Săptămâna aceasta atenția piețelor este îndreptată către Statele Unite de unde se așteaptă publicarea unor date economice importante dar și declarațiile unor oficiali ai Rezervei Federale, inclusiv a președintelui ei, Jerome Powell.

Investitorii au preferat la începutul lunii să se protejeze, iar euro fluctua între 1,0766 și 1,0789 dolari. Cursul monedei americane a crescut marginal de la 4,6134 la 4,6156 lei.

Media francului elvețian a scăzut de la 5,0909 la 5,0892 lei iar cea a lirei sterline de la 5,7832 la 5,7819 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut la 347,3272 lei, consecință a deprecierii metalului galben la 2.337,90 – 2.365,20 dolari/uncie.

Media monedelor din regiune s-a apreciat ușor, la 387,34 forinți/euro, respectiv 4,2977 zloți/euro.

După o scădere la 60.775 dolari, în cursul nopții, bitcoin a crescut luni până la 63.225 dolari. Ethereum fluctua între 2.868 și 2.993 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Luni, s-a desfășurat ședința de politică monetară a BNR, unde s-a decis, „în condițiile incertitudinilor ridicate”, se arată în comunicatul de presă, menținerea ratei de referință la 7%/an, valoare stabilită în ianuarie 2023. Rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) a rămas la 8%/an iar cea a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6%/an. […]


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/incertitudinile-ridicate-au-mentinut-rata-de-referinta-la-7-an/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 13 mai 2024 20:05

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.