”Eu nu cred că voi vreți un război sângeros și distrugător împotriva Ucrainei”, a declarat Biden într-un mesaj televizat adresat cetățenilor Rusiei. Patetismul demonstrativ înseamnă cel puțin unele schimbări de tonalitate. Destul de prudente, deocamdată, trăgând serios cu ochiul spre Congres, acolo unde consensul antirusesc, al „uliilor”, rămâne încă puternic și mulți vor sânge, scrie senatorul rus Konstantin Kosaciov într-o postare pe Facebook, preluată de Rossiiskaia gazeta.
Cu toate acestea, un accent evident a fost pus pe diplomație, nu pe fatalismul militar și, astfel, președintele Statelor Unite a continuat, într-o oarecare măsură, linia aliaților săi – liderii Franței și ai Germaniei, care trecuseră, în ajun, pe la Kremlin.
Printre altele, Biden a menționat că Statele Unite ”sunt pregătite, cu ajutorul diplomației, să se ocupe de diplomație cu Rusia și cu partenerii și aliații noștri pentru stabilizarea situației privind securitatea în Europa, în ansamblul ei”. Cu alte cuvinte, mesajele noastre au fost auzite: să discutăm despre securitatea noastră în Europa, în ansamblul ei. ”Pentru a reuși, trebuie să oferim diplomației toate oportunitățile pentru a obține un succes. Cred că există mijloace reale de a rezolva problemele noastre din sfera securității” este o constatare și mai optimistă, pentru că este vorba nu doar despre un fapt pozitiv al demarării negocierilor, dar și despre credința în posibilul lor succes.
”SUA și NATO nu amenință Rusia. Ucraina nu amenință Rusia. În Ucraina nu sunt rachete americane și nici ale NATO și noi nu avem în plan să le amplasăm acolo” – adică nimic nu ar trebui, nu-i așa, să împiedice ca aceste constatări și angajamente să fie consemnate în documente oficiale.
Firește, a fost prezentat și un set standard de amenințări în cazul în care Rusia ar alege, să zicem, războiul. A sunat exact așa, pentru ca după aceea, când războiul nu va avea, desigur, loc, să se poate spună fără echivoc cine anume a influența ”alegerea” Moscovei.
Problema este însă că nici SUA nu controlează nici pe departe situația în proporție de 100%. Printre altele, Biden este convins că, înarmând Ucraina, SUA contribuie la stabilitatea (”am livrat tehnică militară Ucrainei, pentru a-i ajuta să se apere”). În ultimă instanță, teza principală a propagandei este numai frica de sancțiuni și rezistența ucrainenilor ar putea opri Rusia.
Realitatea are însă obiceiul de a nu se supune calculelor unora sau altora. La vremea respectivă, înarmarea Georgiei și promisiunea unui sprijin ferm din partea Occidentului i-a sucit mințile lui Saakașvili, care a declanșat acțiuni militare împotriva Țhinvali și a forțelor de menținere a păcii.
Apare o întrebare firească: când ar putea fi atins acel prag de dotare a Ucrainei cu armament, dincolo de care liderii țării să decidă brusc că încercarea lor de a rezolva prin forță un conflict intern îndelungat va rămâne nepedepsit?
Și, după părerea mea, dacă Biden dorește cu adevărat să evite un război, este timpul să trimită un semnal nu Moscovei, ci Kievului: cine nu vrea război nu trebuie să îl provoace.
Sursa Read More