Literatura rusă va fi scoasă din programa școlară ucraineană

Literatura rusă va fi scoasă din programa școlară ucraineană, deoarece ucrainenilor le este prea greu să o înțeleagă, a declarat pentru postul de televiziune ”Ukraina-24”, viceministrul ucrainean al Educației și Științei, Andrei Vitrenko, informează agenția TASS.

”Personal, consider că poate fi aruncat tot ce ne leagă fie cât de puțin de Imperiul Rus. Toate operele în care există forța mistică a armelor ruse, orice mit, toate astea trebuie aruncate. Trebuie aruncat tot ce face referire, cum se spune, la suferințele sufletului rus, sunt opere mult prea grele pentru ucraineni, nu avem nevoie în general de așa ceva”, a declarat Vitrenko.

Anterior, grupul de lucru al Ministerului Educației al Ucrainei de actualizare a conținutului programelor școlare la literatura străină a decis să scoată toate operele autorilor ruși și sovietici din programa școlară.

Interdicția vizează operele lui Pușkin, Lermontov, Dostoevski, Tolstoi, Turghenev, Nekrasov, Bulgakov, Gogol și ai altor scriitori. În plus, din programă vor fi eliminate ”bâlinele” (eposul popular rus, un fel de balade – n.r.). Excepție vor face autorii ucraineni sovietici.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.