Ministerul Apărării: Kievul împiedică plecarea mercenarilor din Ucraina

Kievul împiedică plecarea mercenarilor străini de pe teritoriul Ucrainei, a anunțat reprezentantul oficial al Ministerului Apărării al Rusiei, Igor Konașenkov, la o conferință de presă, relatează RT.

Potrivit spuselor sale, un număr important de luptători străini, care s-au confruntat cu situația de luptă reală și cu pierderile însemnate în rândul trupelor ucrainene, preferă să părăsească teritoriul Ucrainei cât mai rapid posibil, dar regimul de la Kiev împiedică în fel și chip plecarea lor în străinătate.

El a amintit, de asemenea, că mercenarii străini nu sunt combatanți, conform dreptului umanitar interțional. Konașenkov a adăugat că ”cel mai bun lucru care îi așteaptă este răspunderea penală”.

”Încercările urgente întreprinse de regimul de la Kiev de a garanta mercenarilor protecție juridică prin includerea lor pe listele cu efectivele unităților militare ale Forțelor Armate ale Ucrainei sau ale Gărzii Naționale sau prin eliberarea pe numele lor de pașapoarte de cetățeni ai Ucrainei, nu vor salva pe nici unul dintre ei”, a declarat Konașenkov.

Numărul mercenarilor scade vertiginos

Pe de altă parte, majoritatea mercenarilor din Ucraina au fost distruși din cauza nivelului scăzut de pregătire, a mai spus reprezentantul instituției militare ruse. Numărul total al mercenarilor din unitățile de luptă ale Forțelor Armate ale Ucrainei și Gărzii Naționale din Donbass a scăzut de la 6600 la 3500 de oameni.

„Sute de mercenari străini din Ucraina au fost distruși de armele rusești de înaltă precizie cu rază lungă de acțiune, la scurt timp după sosirea lor în locurile în care urmau instruire suplimentară și coordonare a unităților tactice. Dar majoritatea mercenarilor au fost distruși în zona de luptă din cauza nivelului scăzut de pregătire și a lipsei de experiență reală de luptă”, a precizat Konașenkov.

 

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.