Nebenzia a răspuns la apelul SUA de a ”scoate bani din buzunar” pentru reconstrucția Afganistanului

Reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a reamintit, la o reuniune a Consiliului de Securitate că Statele Unite au comis crime de război în Afganistan, după care au lăsat acest popor în voia soartei, relatează RIA Novosti.

Diplomatul a evocat „raidurile nocturne și uciderea fără judecată a civililor, inclusiv femei și copii”.

„Din păcate, în ciuda rapoartelor diferitelor organizații non-guvernamentale independente cu privire la aceste crime de război odioase pentru a face dreptate și a aduce făptașii în fața justiției, investigațiile nu au fost niciodată efectuate din cauza șantajului grosolan al Washingtonului”, a arătat reprezentantul permanent.

Potrivit acestuia, orice tentative corespunzătoare ale Curții Penale Internaționale au fost în mod brutal înăbușite de Statele Unite sub amenințarea cu sancțiuni. ”De altfel, un asemenea cinism nu a surprins pe nimeni. Colegii americani au acționat în același mod în ceea ce privește crimele de război comise de Statele Unite în Irak”, a adăugat Nebenzia.

Reprezentantul permanent a menționat că situația privind protecția populației civile merită o atenție deosebită.

„Colegilor noștri occidentali, care în ultima vreme au preferat să reducă orice discuție despre Afganistan la subiectul încălcărilor drepturilor omului, am dori să li se amintească de acțiunile iresponsabile ale militarilor SUA și NATO, care au efectuat în mod regulat atacuri aeriene haotice asupra afganilor obișnuiți”, a subliniat diplomatul.

El a mai amintit că Statele Unite, în timp ce sponsorizau regimul corupt al președintelui Ashraf Ghani, au purtat discuții separate cu talibanii „pe spatele afganilor”, în urma cărora au convenit asupra retragerii trupelor din țară.

„Ca urmare, poporul Afganistanului, pe care, după cum ne-au spus în repetate rânduri colegii noștri americani, „l-au apărat acolo”, a fost lăsat de ei de izbeliște, a fost lăsat față în față cu devastarea, sărăcia, terorismul, foameta și alte provocări, „, a spus Nebenzia.

Rusia, acuzată că nu dorește să ”plătească facturile altora”

În același timp, reprezentantul permanent al Rusiei la Organizația Națiunilor Unite i-a reproșat colegei sale din Statele Unite, Linda Thomas-Greenfield, pentru îndemnul adresat Chinei și Rusiei de a finanța reconstrucția Afganistanului.

”Din generoasele idei ale colegilor noștri americani se poate desprinde apelul către Rusia și China de a scoate bani din buzunar pentru reconstrucția Afganistanului. Cu alte cuvinte, plătesc doar SUA și aliații lor, iar Rusia și China fac doar umbră pământului degeaba. Cinismul unor astfel de cuvinte uluiește pur și simplu”, a spus Nebenzia la ședința Consiliului de Securitate.

Potrivit diplomatului, Statele Unite cer să ne apucăm ”de reconstrucția unei țări a cărei economie a fost distrusă, practic, de 20 de ani de ocupație” a SUA și NATO. El a adăugat că Rusia este acuzată că nu dorește să ”plătească facturile altora”.

”Noi am ajutat și vom ajuta Afganistanul. Iar vouă vă recomandăm să vă concentrați asupra plăților către poporul afgan pentru facturile celor 20 de ani de ocupația absurdă, care a distrus Afganistanul și a adus poporul acestei țări în pragul supraviețuirii”, a concluzionat reprezentantul Rusiei.

Responsabilitate pasată altora

În cadrul discursului său, Nebenzia a declarat, de asemenea, că, timp de un an, Statele Unite au încercat să-i acuze pe talibani  de eșecul lor în Afganistan.

În opinia diplomatului, ”Washingtonul a încercat în mod ipocrit să paseze noilor autorități responsabilitatea pentru eșecul războiului său de 20 ani și pentru actuala degradare a situației”.

Reprezentantul permanent a amintit că americanii au venit în Afganistan cu misiunea de a lupta împotriva terorismului, dar apariția lor nu a făcut decât să ”întărească statutul țării de focar al terorismului și centru de producție și distribuție a drogurilor”.

”Pe lângă Al-Qaeda (grupare teroristă interzisă în Rusia) a apărut și și-a consolidat ferm influența ISIS (grupare teroristă interzisă în Rusia)”, a indicat Nebenzia. Diplomatul a adăugat că, în 20 de ani, creșterea producției de droguri în Afganistan a atins dimensiuni nemaiîntâlnite.

”Sub ochii tuturor, țara s-a transformat într-o pepinieră de terorism și narcotice”, a spus Nebenzia.

Un obstacol în calea refacerii economiei afgane

Anterior, la 17 august, Vladimir Tarabrin, directorul Departamentului pentru noi provocări și amenințări al Ministerului de Externe al Rusiei, a declarat că înghețarea activelor Afganistanului de către Occident a paralizat sectorul bancar și industriile conexe. Potrivit expertului, acest lucru poate deveni un obstacol în calea refacerii economiei țării și a renunțării la producția de droguri în favoarea surselor legale de venit.

Înainte de aceasta, la 15 august, politologul Ivan Meziuho, într-o discuție cu Izvestia, a menționat că Statele Unite nu au lucrat la greșeli după părăsirea Afganistanului. El a subliniat că moștenirea americană în Afganistan sunt victimele civile, încălcările drepturilor femeilor și sărăcia răspândită.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.