Nu se schimbă schimbarea! Polițiștii de la rutieră și ordine publică rămân la programul de 8 ore

Nu se schimbă schimbarea! Polițiștii de la rutieră și ordine publică rămân la programul de 8 ore

La data de 19 octombrie a.c., a fost emisă dispoziția șefului Inspectoratului nr.25696, prin care, începând cu data de 1 noiembrie a.c., polițiștilor structurilor de siguranță publică și patrulare din mediul urban și cei ai structurilor de poliție rutieră, li se va organiza programul de lucru cu respectarea cadrului legal și dispozițional în vigoare.

Motivarea IPJ Giurgiu a fost că acest act administrativ a fost emis pentru eficiența folosirii resurselor și pentru îmbunătățirea calității serviciului polițienesc asigurat cetățenilor. Decizia șefului IPJ Giurgiu de a modifica programul de lucru al polițiștilor din municipiul Giurgiu de la 12 cu 24/12 cu 48, la program de 8 h/zi. i-a nemulțumit pe polițiști , iar mai mulți sindicaliștii din sistem au început o serie de proteste .

 Astăzi, în conferința de presă a IPJ Giurgiu. Chestor de poliție Dana Ionuț Bogdan, șeful Inspectoratului Județean Giurgiu a declarat că cele două formațiuni vor continua să lucreze într-un program de schimburi de 8 ore.

Acesta a mai spus că are în vedere întărirea organigramei prin transferul unor funcții, sau prin încadrarea unor polițiști, în anumite zone și structuri pentru o prezență mult mai mare a polițistului în anumite zone ale județului.

În luna octombrie am emis o dispoziție cu privire la modificarea programului de lucru de la 12 ore la 8 ore , pentru formațiunile de ordine publică și formațiunile rutiere

Am emis această dispoziție în primul rând pentru o eficientizare a activității polițistilor , și mai ales pentru ceea ce am considerat noi , în calitate de angajator, că ar reprezenta nevoile cetățenilor . Dispoziția pe care am emis-o la sfârșitul lunii octombrie este o dispoziție legală, care se încadrează în tot ceea ce înseamnă prevederi legale, am respectat legea, acordul colectiv de muncă, iar colegii…au fost discuții anterior cu sindicatele, am anunțat sindicatele înainte că intenționăm în calitatea noastră de angajatori să schimbăm programul de lucru pentru cele două formațiuni . A fost într-adevăr o nemultumire, am avut discuții și am evaluat duoa trei luni de zile activitatea colegilor de la cele două formațiuni , și, in continuare ,vom funcționa într-un program de schimburi de 8 ore la cele două formațiuni.

Asta nu înseamnă că nu avem în vedere să întărim, prin transferul unor funcții, sau prin încadrarea unor polițiști, în anumite zone, în anumite structuri, unde considerăm că trebuie întărită organigrama (…) să avem o prezență mult mai mare a polițistului în anumite zone ale județului. De altfel, aș vrea să spun că în majoritatea județelor, inspectoratele de poliție lucrează în acest program de 8 ore . Nu este nimic ilegal…

Dispoziția din luna octombrie a modificar programul de lucru al polițiștilor de la 12 ore la 8 ore , pentru formațiunile de ordine publică și formațiunile rutiere .

sursa foto; Open TV

La data de 19 octombrie a.c., a fost emisă dispoziția șefului Inspectoratului nr.25696, prin care, începând cu data de 1 noiembrie a.c., polițiștilor structurilor de siguranță publică și patrulare din…


Autorul articolului Administrator
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/nu-se-schimba-schimbarea-politistii-de-la-rutiera-si-ordine-publica-raman-la-programul-de-8-ore/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 14 februarie 2024 21:28

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.