Ajutate de voluntari, trupele ucrainene au dat o lovitură devastatoare planurilor ruseşti, întâi aruncând podul în aer iar apoi împingând armata înapoi, chiar şi 100 de kilometri spre est, scrie BBC.
„E greu de explicat cum am reuşit. Datorăm asta spiritului de luptă al locuitorilor şi armatei ucrainene”, spune primarul Voznesensk, Ievgheni Veliciko, 32 de ani.
„Este o locaţie strategică. Nu apărăm doar oraşul, ci întreg teritoriul de până la el. Iar noi nu avem armele grele ale inamicului nostru”, spune primarul. La trei săptămâni de la acea bătălie câştigată, un nou atac este iminent, şi poate că, în lipsa armelor, nu vor mai putea să-i alunge a doua oară.
Ca şi pe multe alte fronturi, şi în Voznesensk rachetele anti-tanc britanice au avut un rol crucial în schimbarea situaţiei în favoarea ucrainenilor. Tancurile, blindatele şi chiar un elicopter ale căror epave împânzesc oraşul sunt o dovadă în acest sens.
Veliciko este recunoscător pentru aceste arme, dar spune că oraşul are nevoie urgentă de mai multe.
„Convoaiele inamice vor continua să vină”.
După ce ruşii au eşuat în capturarea podului de peste râul Bug sudic, a devenit clară importanţa strategică a oraşului Voznesensk.
Mii de oameni au plecat din oraş de când au venit prima dată ruşii, dar nu se poate spune că oraşul bântuit acum de sirene aeriene a rămas pustiu.
„A fost un efort colosal al întregului oraş”, spune Alexander, proprietarul unui magazin, care a pus mâna pe o mitralieră AK47 alături de voluntarii lansând grenade propulsate de rachete spre poziţiile ruşilor.
„Am folosit puşti de vânătoare, oamenii au aruncat în ei cu cărămizi şi borcane. Bătrânele au încărcat saci cu nisip.
Ruşii nu mai ştiau unde să se uite şi de unde să aştepte următorul atac. N-am mai văzut comunitatea atât de unită ca acum”, spune primarul de lângă epava contorsionată a podului distrus de ucraineni în cursul primului atac rus.
Grădina lui Svetlana Nikolaevna, care locuieşte într-un sat la periferia sudică a oraşului, unde s-au dus lupte îndârjite, e încă brăzdată de urmele şenilelor tancurilor. Femeia în vârstă de 59 de ani arată spre magazia de unelte a soţului ei, unde ruşii au închis doi soldaţi ucraineni. Aceştia ar fi fost omorâţi dacă nu se duceau lupte aprige pentru salvarea lor.
„Priviţi aceste pete de sânge de pe uşă”, spune ea, invitându-şi oaspeţii în casa aflată într-o condiţie precară. Ruşii au transformat-o într-un spital improvizat, în timp ce ea şi familia sa s-au adăpostit într-o pivniţă.
„A doua azi am mers să-mi iau haine. Oameni răniţi zăceau peste tot. Să fi fost 10. Am reuşit să curăţ aproape toate petele de sânge.
Ruşii au plecat în grabă, noaptea. Au lăsat tot – bocanci, şosete, armură, căşti. Şi-au luat răniţii şi morţii şi au fugit”.
Sarcina de a căuta şi ridica alte potenţiale cadavre ale ruşilor a căzut pe umerii directorului de pompe funebre, Mihailo Sokurenko.
„Nu îi mai consider oameni după ce au făcut aici. Dar ar fi greşit să-i las să putrezească pe câmpuri unde localnicii ar putea da peste ei şi să se îngrozească. Ruşii nu sunt întregi la minte, aşa că va trebui să fim atenţi. Va sosi şi victoria, îi vom alunga de pe pământurile noastre”.
Reflectorul de Sud