Pentru o Dunăre mai curată. 52 de organizații neguvernamentale solicită Ministerului Mediului implementarea unui program național pentru salubrizarea apelor și malurilor

Pentru o Dunăre mai curată. 52 de organizații neguvernamentale solicită Ministerului Mediului implementarea unui program național pentru salubrizarea apelor și malurilor

Asociația MaiMultVerde, cu sprijinul a 51 de organizații neguvernamentale, solicită Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prin intermediul unei scrisori deschise, crearea unui program național de administrare a malurilor râurilor în vederea salubrizării cursurilor de apă, dar și pentru crearea unei infrastructuri de colectare a deșeurilor din natură.

Implementarea programului ar urma să fie supravegheată de Agenția Națională pentru Protecția Mediului și realizată cu sprijinul autorităților publice locale, finanțate din Fondul pentru Mediu.

Prin proiectele implementate de-a lungul timpului, Asociația MaiMultVerde a documentat zeci de depozite ilegale de deșeuri, în special pe Dunăre și afluenții săi, și a constatat că autoritatea publică locală, responsabilă legal pentru salubrizare, nu are capacitatea să o facă. Dunărea parcurge 12 județe din România și 143 de unități administrativ teritoriale. Majoritatea dintre acestea sunt în mediul rural, iar malurile fluviului nu se află aproape de zonele rezidențiale. Având în vedere geografia bazinului sudic al Dunării și zonele sale inundabile, malurile nu sunt considerate responsabilitatea UAT-urilor și nu sunt alocate fonduri pentru monitorizarea și salubrizare acestora.

Totodată, Apele Române, principala autoritate pentru administrarea apelor la nivel național, nu are în atribuțiile sale salubrizarea apelor, iar poluarea grosieră nu este inclusă în lista principalilor poluanți, – Anexa 6 la Legea Apelor. Deșeurile rămân „ascunse” sub apă sau abandonate pe maluri și nu influențează scorul dat stării apei, acestea fiind practic ignorate la momentul actual de cei responsabili să le ridice.

„Primăriile locale, în special cele din mediul rural, nu au capacitatea fizică și economică să deruleze proiecte de monitorizare și de salubrizare a malurilor apelor. În momentul de față fenomenul este complet ignorat și în ultimii ani a căpătat o amploare mare. Lipsa infrastructurii de colectare a deșeurilor, precum și slaba informare a populației cu privire la managementul deșeurilor conduc la depozitarea deșeurilor pe malurile nesupravegheate ale Dunării. Acestea trebuie folosite sustenabil, pentru ecoturism, să aducă beneficii atât comunităților locale cât și biodiversității, profund afectată de poluarea necontrolată cu deșeuri.” subliniază Loredana Pană, expert advocacy MaiMultVerde.

Recomandările cuprinse în scrisoarea deschisă înaintată Ministerului au fost realizate în cadrul unui grup de lucru inițiat de MaiMultVerde în 2023 în cadrul proiectului Pentru o Dunăre cu malurile curate, prin care asociația a amenajat primul traseu ecoturistic de natură și agrement din județul Giurgiu, între localitățile Slobozia, Oinacu, Giurgiu, Gostinu și Prundu numit Ecoruta Dunăreană, pe o distanță de 44 de km.

Chiar dacă 80% din traseul Ecorutei Dunărene se află în zonă protejată (RO SPA 00090 – Gostinu – Ostrovul Lung, jud. Giurgiu și Situl de interes comunitar ROSCI0088 Gura Vedei – Șaica – Slobozia), pe maluri s-au format adevărate depozite de deșeuri, în principal menajere, dar și provenite din construcții, industriale etc. Cu ajutorul voluntarilor, Asociația MaiMultVerde a scos de pe traseu peste 10 tone de deșeuri, însă situația este departe de a fi rezolvată. 

Având în vedere amploarea fenomenului și faptul că poluarea cu deșeuri este una dintre cauzele pierderii biodiversității, cu un impact negativ semnificativ asupra zonelor umede care sunt ecosisteme extrem de sensibile și importante, asociațiile semnatare solicită implicarea imediată a Ministerului Mediului, prin implementarea unui program național de eliminare a deșeurilor din natură, în special de pe ape.

Asociația MaiMultVerde, cu sprijinul a 51 de organizații neguvernamentale, solicită Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prin intermediul unei scrisori deschise, crearea unui program național de administrare a malurilor râurilor în vederea salubrizării cursurilor de apă, dar și pentru crearea unei infrastructuri de colectare a deșeurilor din natură. Implementarea programului ar urma să fie supravegheată de […]


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/pentru-o-dunare-mai-curata-52-de-organizatii-neguvernamentale-solicita-ministerului-mediului-implementarea-unui-program-national-pentru-salubrizarea-apelor-si-malurilor/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 13 februarie 2024 21:08

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.