Peste 15.000 de ruși s-au înscris ca voluntari de la începutul operațiunii militare speciale

Peste 15.000 de ruși au devenit voluntari de la începutul operațiunii militare speciale din Ucraina, a anunțat Aleksandr Tuliaganov, șeful Direcției Doi a Biroului de organizare și mobilizare din cadrul Statului Major General al Forțelor Armate ale Rusiei, informează agenția TASS.

”Până în prezent, mai mult de 15.000 de persoane au trecut prin unitățile de voluntariat”, a spus Tuliaganov la ședința Comitetului pentru Bugest și Piețe Financiare al Consiliului Federației.

Tuliaganov a prezentat senatorilor legea cu privire la statutul formațiunilor de voluntari și al voluntarilor, care ajută armata rusă. El a mai precizat că sub incidența actului normativ nu intră companiile militare private.

În legislație se introduce o normă, conform căreia pentru îndeplinirea anumitor sarcini în domeniul apărării sunt cooptate formațiuni de voluntari care ajută Forțele Armate ale Rusiei în perioada de mobilizare, pe durata legii marțiale, pe timp de război, în cazul apariției unor conflicte armate, în derularea unor operațiuni antiteroriste, precum și în cazul folosirii forțelor armate în afara teritoriului Federației Ruse.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.