Pompierii giurgiuveni au salvat spectaculos o căţeluşă căzută într-o fântână

Pompierii giurgiuveni au salvat spectaculos o căţeluşă căzută într-o fântână

Kyra, o căteluşă din rasa pointer englez, a fost salvată duminică de pompierii giurgiuveni după ce a căzut într-o fântână dezafectată la o adâncime de 12 metri şi a rămas captivă acolo mai mult de 12 ore. „ISU Giurgiu a fost solicitat duminică să intervină pe un câmp din localitatea Stăneşti după ce o căţeluşă dispăruse de sâmbătă seara de acasă, iar stăpânul care a căutat-o toată noaptea şi în dimineaţa zilei de duminică a auzit-o lătrând dintr-o fântână dezafectată, foarte adâncă şi a cerut sprijinul autorităţilor”, a declarat duminică, pentru Agerpres, purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu. Pompierii au constatat că animalul căzuse într-o fântână adâncă de 12 metri, în care nu putea pătrunde un om. Căţeluşa fiind dresată, salvatorii au dat drumul în fântână, în mod controlat, unei corzi la capătul căreia au făcut un nod special. La îndemnurile şi încurajările stăpânului şi prin priceperea salvatorilor, animalul s-a agăţat de coardă şi a fost scos la suprafaţă.
Căţeluşa, cu o greutate de aproximativ 20 de kilograme, a fost scoasă din fântână după aproximativ o jumătate de oră de la începerea intervenţiei, iar revederea cu stăpânul a fost emoţionantă.

Kyra, o căteluşă din rasa pointer englez, a fost salvată duminică de pompierii giurgiuveni după ce a căzut într-o fântână dezafectată la o adâncime de 12 metri şi a rămas captivă acolo mai mult de 12 ore. „ISU Giurgiu a fost solicitat duminică să intervină pe un câmp din localitatea Stăneşti după ce o căţeluşă […]


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/pompierii-giurgiuveni-au-salvat-spectaculos-o-catelusa-cazuta-intr-o-fantana/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 21 august 2023 20:07

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.