Putin: Sancțiunile împotriva Rusiei sunt nebunești și necugetate. Blitzkrieg-ul economic a eșuat

Sancțiunile pe care țările occidentale le-au impus Rusiei sunt nebunești și necugetate, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, în discursul său la Forumul Economic Internațional de la Sankt-Petersburg (SPIEF) (în imagine), relatează RBC.

Putin a subliniat că viteza cu care au fost ele introduse, dar și numărul de restricții cu care se confruntă Rusia sunt fără precedent.

”Calculul a fost clar – ca dintr-un foc, dintr-o lovitură să strivească economia Rusiei, prin distrugerea lanțurilor de afaceri, prin rechemarea forțată a companiilor occidentale de pe piața rusă, prin înghețarea activelor naționale, să distrugă industria și economia, nivelul de trai al cetățenilor. Nu le-a ieșit. Evident că nu a funcționat. Nu a fost să fie”, a subliniat președintele.

Potrivit spuselor sale, acest lucru a fost posibil grație acțiunilor coordonate ale guvernului, ale mediului de afaceri și cetățenilor, care ”au manifestat unitate și responsabilitate”. ”În primul rând am stabilizat sectorul financiar, după care au început să alimentăm economia cu lichidități și cu capital, pentru a menține stabilitatea întreprinderilor și companiilor, a pieței forței de muncă și a locurilor de muncă. Prognozele sumbre privind perspectivele economiei ruse nu s-au adeverit”, a spus Putin.

Putin a calificat prognozele sumbre privind viitorul economiei Rusiei, precum și ”blestemele despre dolarul de două sute de ruble” drept parte a războiului informațional.

Putin: Nu va mai fi ”ca înainte”

Schimbările care se produc în lume au un caracter fundamental, nu va mai fi ca înainte, a mai declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, la Forumul Economic Internațional de la Sankt-Petersburg, relatează RBC.

”Ar fi o greșeală să credem că am putea, ca să zic așa, aștepta ca vremea schimbărilor furtunoase să treacă, pentru ca totul să revină la vechiul normal, ca totul să fie ca înainte. Nu va fi”, a spus Putin.

Potrivit spuselor sale, schimbările au un caracter fundamental, ”de cotitură și de neschimbat”.

Cu toate acestea, în opinia șefului statului, elitele aflate la guvernare în țările occidentale nutresc astfel de iluzii, nu vor să vadă lucruri evidente și ”se agață de umbra trecutului”. ”De exemplu, ele cred că dominația Occidentului în politica și economia globale este o dimensiune constantă, veșnică”, a spus Putin, subliniind că ”nimic nu este veșnic”. În opinia președintelui, partenerii Rusiei neagă realitatea și încearcă să se opună mersului istoriei.

”Epoca lumii unipolare s-a terminat” a mai subliniat liderul rus în discursul său.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.