Șeful MAE al Ucrainei a anunțat când sunt posibile negocieri cu Rusia

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitri Kuleba, a declarat că negocierile cu Moscova pot avea loc doar dacă Rusia ”va fi învinsă”, relatează agenția Rambler.

”Toată lumea înțelege că negocierile sunt direct condiționate de situația de pe front. Le spun tuturor partenerilor un simplu lucru: ”La masa negocierilor, Rusia trebuie să se așeze după ce va fi învinsă pe câmpul de luptă. În caz contrar, se va vorbi din nou într-un limbaj al ultimatumurilor”, a subliniat Kuleba într-un interviu acordat publicației ”Forbes Ukraina”.

Diplomatul ucrainean a arătat că, în momentul de față, nu există motive pentru negocieri.

După cum menționează agenția Rambler, adjunctul reprezentantului permanent al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, a declarat, anterior, pentru postul TNT Radio, că țările occidentale ar ajuta mai mult Kievul dacă ar convinge regimul de la Kiev să intre în negocieri la obiect cu Rusia privind condițiile de încetare a focului.

Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, a precizat, la rândul său, că operațiunea specială se va încheia atunci când vor fi îndeplinite toate obiectivele acesteia. El a subliniat că nu există un calendar clar în acest sens. Potrivit reprezentantului Kremlinului, eficiența este mai importantă decât orice.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.