Sfârșitul hegemoniei Occidentului: Punctele esențiale ale discursului rostit de Putin la Clubul Valdai

La 27 octombrie 2022, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a participat la ședința plenară a celei de-a XIX-a reuniuni a Clubului Internațional de Dezbateri ”Valdai” care s-a desfășurat la Moscova. Tema consfătuirii – ”Lumea după hegemonie: Dreptate și securitate pentru toți”. La ședința plenară, șeful statului a vorbit despre criza globală, despre ”jocul murdar al Occidentului”, despre anularea culturii ruse. Potrivit secretarului de presă al președintelui, Dmitri Peskov, discursul lui Putin va fi analizat, citit și răscitit, relatează Izvestia.

Criza sistemică globală

În cadrul discursului său, Vladimir Putin a declarat că evenimentele care se întâmplă la nivel global continuă să evolueze după un scenariu negativ. ”Mai mult, ele au degenerat într-o criza sistemică nu doar în plan politic și militar, dar și în domeniul economic și umanitar”, a subliniat liderul rus.

Propusă de Occident, ”ordinea bazată pe reguli” este menită a-i oferi posibilitatea să trăiască, în general, fără reguli, a subliniat președintele.

Potrivit lui Putin, criza a capătat deja caracater global, iar omenirea are două căi pentru rezolvarea ei.

”În esență omenirea are două căi: sau continuă să cumuleze o grămadă de probleme care ne vor strivi pe toți în mod inevitabil sau vom încerca împreună cu toții să găsim soluția. Poate nu una ideală, dar care să funcționeze, capabilă să facă lumea noastră mai stabilă și mai sigură”, consideră președintele rus.

Jocul sângeros al Occidentului

Potrivit președintelui rus, în jocul lor murdar, periculos și sângeros, țările occidentale au pus la bătaia puterea asupra lumii. ”În ultimii ani, Occcidentul a făcut o serie de pași în direcția acutizării situației. De fapt, ei mereu joacă pe agravarea lucrurilor, așa că nu e nimic nou aici. Este vorba despre incitarea războiului din Ucraina, destabilizarea pieței globale a produselor alimentare și a celei energetice. Ultima nu a fost făcută, firește în mod special, ci este rezultatul unor greșeli sistemice comise de autoritățile occidentale, despre care am vorbit deja. La toate astea se mai adaugă distrugerea gazoductelor europene. O chestiune care depășește orice limite, dar, cu toate acestea, noi suntem martorii acestor evenimente triste. Puterea asupra lumii este exact ceea ce așa numitul Occident a scos la bătaie în jocul său murdar”, a subliniat Putin.

Potrivit președintelui rus, în acest ”joc periculos și sângeros”, Occidentul neagă suveranitatea țărilor și popoarelor, identitatea și unicitatea lor, nu ține deloc cont de interesele altor state.

Anularea culturii ruse

Vladimir Putin a comentat inclusiv anularea culturii ruse. Șeful statului a calificat drept ”dincolo de orice imaginație” îngâmfarea celor care încearcă să-i ”anuleze”, la nivel global, pe Fiodor Dostoievski și Piotr Ciaikovski. Potrivit lui Putin, Occidentul ”seceră tot ce are viață și creație”, nu permite dezvoltarea gândirii libere în economie, politică și cultură, iar orice punct de vedere alternativ este declarat propagandă subversivă și o amenințare pentru democrație.

”Istoria va așeza, desigur, toate lucrurile la locul lor și va anula nu cele mai mărețe opere ale culturii mondiale, îi va anula pe cei care au decis, nu se știe din ce motiv, că au dreptul să dispună după bunul lor plac de această cultură mondială. Îngâmfarea acestor indivizi depășește, cum se spune, orice limite”, a spus liderul rus.

Dar peste câțiva ani, nimeni nu-și va aminte de numele acestor indivizi, în timp ce ”Dostoievski și Ciaikovski vor trăi”, a spus Putin.

”Subminarea ordinii liberale”

Potrivit președintelui Rusiei, ideologii occidentali au declarat, ani la rând, că ”democrația nu are alternativă”.

”Este adevărat”, a precizat Putin, ”ei se refereau la așa numitul model liberal occidental al democrației. Și au respins cu dispreț, vreau să subliniez, cu aroganță toate celelalte variante și forme ale puterii poporului. Această manieră s-a creat de mult, încă din perioada colonială. Pe sine se considerau excepționali, restul fiind oameni de mâna a doua. Acest lucru durează de secole, până acum”, a subliniat Putin.

În același timp, după cum a remarcat șeful statului, Occidentul nu recunoaște dorința firească de libertate a miliarde de oameni, catalogând-o drept ”subminare a ordinii liberale”.

”Dacă sunteți democrați trebuie să salutați dorința firească de libertate a militarde de oameni, dar Occidentul califică această dorință drept subminare a ordinii liberale bazate pe reguli. Lansând războaie comericale și economice, impunând sancțiuni, organizând boicoturi, revoluții colorate, pune la cale și realizează diferite tipuri de lovituri de stat. Una dintre ele a dus la consecințe tragice în Ucraina. Au susținut lovitura de stat, ba chiar au dezvăluit câți bani au cheltuit pentru această răsturnare a puterii, s-au obrăznicit de tot. Fără nici o jenă, l-au luat pe Suleimani, un general iranian, și l-au ucis”, a spus liderul rus.

Președintele a precizat că Suleimani putea fi considerat orice, dar este vorba despre o oficialitate a unui alt stat.

Rusia nu vrea să devină un nou hegemon

Liderul rus a subliniat că, pur și simplu, Occidentul nu are nimic de oferit lumii în afară de a menține ordinea mondială în stil american. Însă nimeni și niciodată nu va putea dicta Rusiei ce societate să construiască. Potrivit șefului statului, fiecare popor, fiecare civilizație și societate își poate alege calea de urmat și propriul sistem social și politic.

În același timp, președintele Rusiei a menționat că Rusia, ”în calitatea ei de civilizație de sine stătătoare, independentă, nu s-a considerat niciodată și nu se consideră un dușman al Occidentului” și nu vrea să devină un nou hegemon. Rusia nu face altceva decât să-și apere dreptul la existență.

”Rusia nu provoacă elitele Occidentului, Rusia își apără, pur și simplu, dreptul la existență și la dezvoltare liberă. În același timp, noi nu intenționăm să devenim un nou hegemon”, a spus Putin.

Lumea se află în pragul unei granițe istorice

Lumea se află la o graniță istorică, iar următorul deceniu va deveni cel mai important după Marele Război de Apărare a Patriei, a declarat Putin. El este convins că perioada dominației totale a Occidentului în afacerile mondiale se încheie.

Viitoarea ordine mondială se formează ”sub ochii noștri”, a spus președintele.

Rusia a fost ”pur și simplu trimisă la naiba”

Putin a amintit că, de nenumărate ori, Rusia a încercat să normalizeze relațiile cu Occidentul și cu NATO.

”Mesajul a fost unul singur: haideți să nu mai fim dușmani, haideți să trăim prietenește”, dar din toate principalele direcții Rusia a primit răspunsuri negative, a subliniat șeful statului.

În decembrie anul trecut, Rusia a fost ”pur și simplu trimisă la naiba” în timpul unei noi încercări de a ajunge la o înțelegere în privina extinderii NATO, a menționat președintele.

Esențial este să-i ajutăm pe locuitorii Donbassului

Vorbind despre obiectivele și planurile operațiunii speciale din Ucraina, președintele Putin a declarat că ea a fost rezultatul refuzului Kievului de a pune în aplicare Acordurile de la Minsk, al cursului de aderare la NATO și al celor opt ani de agresiune împotriva locuitorilor din Donbass. Iar impulsul de a începe operațiune a fost dat de pregătirea Forțelor Armate ale Ucrainei a unei ofensive în Donbass. Pentru Rusia, principalul obiectiv al operațiunii militare speciale a fost acela de a ajuta Donbassul. Potrivit președintelui, Rusia nu putea să  recunoască independența Donbassului, abandonându-i la necaz pe locuitorii acestei regiuni.

Fără includerea Donbassului în componența Rusiei, ”el nu ar fi supraviețuit”, a subliniat președintele. În același timp, Putin a subliniat că operațiunea specială din Ucraina a fost provocată de logica inevitabilă a evenimentelor apărute nu din vina Moscovei.

”O lume fără superputeri”

Cea de-a XIX-a reuniune anuală a Clubului Internațional de Dezbateri ”Valdai” s-a desfășurat în perioada 24-27 octombrie 2022, la Moscova. Tema reuniunii – ”Lumea după hegemonie: Dreptate și securitate pentru toți”. La discuții au participat 111 experți, politicieni, diplomați și economiști din 41 de țări ale lumii.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.