The National Interest: SUA au comis o serie întreagă de greșeli în relația cu Rusia

Criza ucraineană putea fi evitată, dacă Statele Unite nu ar fi comis greșeli în relațiile lor cu Rusia, este de părere editorul publicației The National Interest, Dmitri Simes. În special, Washingtonul a ignorat ani la rând îngrijorarea Moscovei legată de extinderea NATO spre Est. În plus, SUA nu au luat în serios propunerile diplomatice ale Rusiei, considerându-le drept o simplă abatere a atenției, relatează RT.

În cadrul operațiunii speciale din Ucraina, Rusia a comis, într-adevăr, o serie de greșeli, dar nu trebuie uitate greșelile nu mai puțin serioase făcute de Statele Unite în relațiile lor cu Rusia postsovietică, scrie editorul revistei The National Interest, Dmitri Simes.

Prima greșeală constă în ignorarea avertismentelor lansate constant de Rusia că extinderea NATO spre granițele ruse va fi interpretată de Moscova ca o amenințare la adresa existenței și va întâmpina rezistență, scrie Simes. Autorul arată că președinții Statelor Unite au considerat că cerințele Rusiei pot fi trecute cu vederea, deoarece Occidentul oricum nu avea vreo intenție de a intra în conflict cu Moscova. Acum însă, când temerile Rusiei s-au amplificat până la începerea operațiunii speciale în Ucraina, Occidentul nu-și recunoaște greșeala, susținând că acțiunile Rusiei demonstrează caracterul ei de la bun început agresiv.

A doua eroare de calcul are un caracter ceva mai tactic, scrie autorul articolului. Administrația Joe Biden nici măcar nu a luat în considerare varianta că toată acea concentrare de trupe ruse la granița cu Ucraina a fost o încercare de a împinge Washingtonul spre o reglementare diplomatică. În schimb, Casa Albă a decis că hotărârea de a începe operațiunea a fost luată deja, iar îndemnurile la diplomație sunt fie un paravan, fie un șantaj. După cum subliniază Simes, Washingtonul a avut toate oportunitățile de a intra în negocieri de pe poziția inițială, acceptată de toți, că Ucraina nu va fi primită curând în NATO. ”Acum mai crede oare cineva că, dacă SUA ar fi propus negocieri serioase legate de îngrijorările Rusiei și nu le-ar fi negat, Moscova oricum ar fi pornit ofensiva?”, întreabă autorul materialului din The National Interest.

A treia greșeală constă în supraestimarea numărului de susținători pe care SUA ar putea miza în confruntarea cu Rusia, scrie în continuare Simes. Problema este că Occidentul colectiv nu mai deține o incontestabilă poziție dominantă în lume. Jucători precum China, India și Arabia Saudită nu au acceptat regimul de sancțiuni. Aceste țări, explică semnatarul materialului, aspiră la democrație în relațiile internaționale, când fiecare stat în parte își poate determina singur soarta, iar din acest punct de vedere Rusia le poate oferi mai mult decât SUA.

A patra greșeală este dată de ineficiența sancțiunilor, estimează Simes. În opinia lui, în a cincea lună de criză ucraineană, se poate afirma cu convingere că sancțiunile au provocat Rusiei greutăți și dificultăți pe termen lung, dar în același timp viața își continuă ritmul normal în țară. Așa se explică și de ce administrația Biden evocă tot mai des un conflict de durată, pentru că numai așa s-ar putea obține efectul dorit al măsurilor restrictive.

Ideea care circulă în cercurile politice americane că SUA trebuie să fie pregătite pentru un conflict prelungit, după modelul celui coreean și, de asemenea, că trebuie să izoleze și să slăbească Rusia este un joc periculos, crede Simes. În Peninsula Coreeană există o linie de demarcație clară și relativ scurtă, în timp ce, în cazul Rusiei și Ucrainei, această linie se va întinde pe mii de kilometri. Mult mai rațional ar fi fost să se meargă pe o soluție obținută prin negocieri.

Statele Unite și aliații lor au declarat că nici o terță parte nu trebuie să decidă pentru Ucraina ce poziție să adopte la masa negocierilor, scrie Simes. În același timp, a permite altui stat să stabilească nivelul sprijinului american ar fi fost o abatere de la propria suveranitate. Acesta este și motivul pentru care consilierul lui Joe Biden pentru politică de securitate, Jake Sullivan, a subliniat că amploarea și scopul ajutorului american acordat Ucrainei se decide la Washington și nu la Kiev.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.