The Week: O singură greșeală a SUA a condus la operațiunea specială a Rusiei în Ucraina

Statele Unite au provocat începutul operațiunii speciale din Ucraina, ignorând temerile Rusiei legate de extinderea NATO spre est, a declarat editorialistul Andrew Day, în articolul său publicat în revista The Week, relatează Rambler.

”Indiferent dacă NATO a amenințat sau nu Rusia, Putin a considerat că amenință, iar convingerea lui a influențat decizia de a începe o operațiune specială. Mai mult, aceste temeri ale lui Putin au fost pe deplin previzibile, iar conflictul putea fi evitat, dacă Washingtonul le-ar fi tratat cu seriozitate”, a scris Day.

După cum a menționat autorul, SUA au transformat Ucraina într-un avanpost al NATO, acordându-i ajutor militar, desfășurând exerciții militare și realizând programe secrete de pregătire a formațiunilor paramilitare, procedând, de asemenea, la schimb de informații de spionaj, ba chiar participând la operațiuni cibernetice împotriva guvernului rus. ”SUA au creat, pentru Ucraina, cea mai proastă dintre toate variantele posibile de existență – ca marionetă a NATO în pragul Rusiei, dar fără nici o umbrelă de securitate a Alianței”, a concluzionat editorialistul.

Începutul operațiunii speciale de pe teritoriul Ucrainei a fost anunțat de președintele Rusiei, Vladimir Putin, în dimineața zilei de 24 februarie. Liderul rus a anunțat că principalul ei obiectiv este de a ajuta locuitorii din republicile populare Lugansk și Donețk, precum și denazificarea și demilitarizarea Ucrainei.

După cum au anunțat oficialii țării, desfășurând această operațiune în Ucraina, Rusia se opune NATO, care ani la rând a antrenat armata Forțelor Militale ale Ucrainei conform tacticilor militare și luptei urbane. Astfel specialiștii militari ai Ministerului Apărării al Rusiei au anunțat că militarii americani au predat batalionului naționalist Azov (organizație terorirstă interzisă pe teritoriul Rusiei) strategia teroriștilor din gruparea Statul Islamic, interzisă în Rusia.

 

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.