Un apartament a ars, azi noapte, la etajul 1 al unui bloc de pe șoseaua București, în municipiul Giurgiu! (VIDEO)

Un apartament a ars, azi noapte, la etajul 1 al unui bloc de pe șoseaua București, în municipiul Giurgiu! (VIDEO)

https://www.facebook.com/share/v/uAMRRUargs3QCVr9/?sfnsn=mo

Giurgiuvenii au fost speriați azi noapte de sirenele pompierilor și ale Poliției ce au spart liniștea începutului de weekend.

Ulterior am aflat că pe șoseaua București,  izbucnise un incendiu  într-un apartament situat la etajul I al unui bloc ce avea la parter magazine.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu două autospeciale de stingere, o descarcerare, o autospecială prevăzută cu instalație pentru hidropeforare, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, o ambulanță SMURD și două  SAJ.

Proprietarul apartamentului ,în vârstă de 68 de ani, declara celor prezenți la eveniment, că a simțit  fum și miros de plastic încins.  Fiind singur acasă, el a reușit să iasă la timp și l-a alertat și pe vecinul care locuiește  vis a vis, coborând amândoi în spatele blocului, timp în care  apartamentul a luat foc.

La apariția echipajului de pompieri, incendiul  degaja o flacără deschisă, atât în balcon, cât și în interiorul camerelor apartamentului.

Pompierii  au evacuat mai întâi  un bărbat, care locuiește la etajul al II-lea. Alte două persoane din bloc s-au autoevacuat.

Proprietarul și trei bărbați ( în vârstă de 54, 66 și 67 de ani) au fost monitorizați de echipajele medicale la  locul incendiului.

Conform celor de la ISU, în urma incendiului au fost afectați patru proprietari:

– în apartamentul în care a izbucnit incendiul au ars mobilier, electrocasnice, articole textile și alte bunuri. De asemenea, s-au deteriorat tavanele, pereții și ferestrele.

– în apartamentul de deasupra, s-au deteriorat pereții și tavanele, din cauza fumului;

– depozitul magazinului situat la parterul blocului a fost inundat cu fum. S-a deteriorat tavanul, pe o suprafață de aproximativ 10 mp, iar aparatura electrocasnică a fost inundată cu apă. A fost salvat magazinul;

– luneta unui autoturism parcat la scara blocului a fost spartă.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.

Sursa video : ISU Giurgiu

Articolul Un apartament a ars, azi noapte, la etajul 1 al unui bloc de pe șoseaua București, în municipiul Giurgiu! (VIDEO) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

https://www.facebook.com/share/v/uAMRRUargs3QCVr9/?sfnsn=mo Giurgiuvenii au fost speriați azi noapte de sirenele pompierilor și ale Poliției ce au spart liniștea începutului de weekend. Ulterior am aflat că pe șoseaua București,  izbucnise un incendiu  într-un apartament situat la etajul I al unui bloc ce avea la parter magazine. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu două […]

Articolul Un apartament a ars, azi noapte, la etajul 1 al unui bloc de pe șoseaua București, în municipiul Giurgiu! (VIDEO) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/un-apartament-a-ars-azi-noapte-la-etajul-1-al-unui-bloc-de-pe-soseaua-bucuresti-in-municipiul-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 13 aprilie 2024 10:14

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.