„America s-a întors. Alianţa transatlantică a revenit”, a declarat Joe Biden în debutul discursului său la Conferinţa de securitate de la München, potrivit Agerpres.  Referindu-se la stadiul actual al democraţiei, Biden a spus că „în prea multe locuri, inclusiv în Europa şi Statele Unite, avansarea democraţiei este atacată”, constatând căCiteste pe larg

În vizorul procurorilor s-au aflat atunci Oreste Tedorescu, Răzvan Ciobanu, Raluca Bădulescu, Marian şi Carmin Ionescu (liderul Direcţia 5 şi fiul acestuia) şi Elis Armeanca. Suspecţi în dosar au fost, conform portalului instanţelor de judecată: Carmin Ionescu, fiul liderului trupei Direcţia 5, Elis Armeanca, Răzvan Mihăiţă Ciobanu, dar şi alteCiteste pe larg

Potrivit poliţiei germane, angajaţii Biroului Federal pentru Transportul de Mărfuri au sesizat duba condusă de şoferul român, care circula haotic, pe toate benzile de sens de pe A4, la intersecţia Nohra, în direcţia Dresda, potrivit portalului de ştiri regionale TAG24. Conform sursei citate, deoarece şoferul nu a reacţionat la semnalele deCiteste pe larg

O mămică de origine americană face furori pe internet. Femeia se mândrește cu cele mai frumoase gemene din lume, două fetițe care au acumulat o adevărată avere în mediul online. Deși este adesea criticată de către internauți pentru imaginile postate cu micuțele, mama fetelor se mândrește cu faptul că acesteaCiteste pe larg

Țara din care au venit cei mai mulți vizitatori străini în România în 2020 a fost dezvăluită de Institutul Național de Statistică (INS). Se pare că în anul izbucnirii pandemiei de coronavirus cetățenii unui stat pe care românii îl preferau pentru a-și petrece vacanțele au decis să facă ei vizitele,Citeste pe larg

Jurata Te cunosc de undeva! are o imagine impecabilă. Este atentă la fiecare detaliu, la fiecare apariție publică, însă cea mai recentă fotografie în care apare artista i-a luat total prin surprindere de fanii săi. Imaginea surpriză cu Andreea Bălan a lăsat la vedere un detaliu neașteptat, făcând deliciul fanilor. ImagineaCiteste pe larg

Ancheta declanşată după ce în mediul online a apărut joi, 18 februarie 2021, un filmuleţ în care se poate vedea cum patru muncitori forestieri scot din bârlog tot atâţia pui de urs, distrându-se copios în timp ce chinuiau animalele pentru a le determina sexul, are primele rezultate concrete.  Poliţiştii dinCiteste pe larg

„Lucrările de înnisipare din zona Mamaia sunt îngreunate. Într-un interval de timp scurt, există riscul ca cel mai mare proiect de infrastructură derulat de România pe litoralul românesc să fie stopat”, spun cei de la Apele Române într-un mesaj postat pe Facebook. Mai departe, reprezentanţii Apelor Române arată că termenulCiteste pe larg

Ioan Nasleu, şeful de la Pieţe SA, societate aflată în subordinea Primăriei Timişoara, revine în atenţia publică cu o dezvăluire făcută de Pressalert.ro. Conform sursei citate, Nasleu a trimis, în vara anului 2020, o echipă de muncitori de la Pieţe SA pentru a face reparaţii în apartamentul secret de laCiteste pe larg

În urma negocierilor politice dintre partidele parlamentare s-a decis ca numărul membrilor Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii S.R.I. să crească de la șapte la nouă, iar șefia comisiei să revină liberalilor. Astfel, PNL și PSD vor avea câte trei membrii, iarCiteste pe larg

În anul 2015 începe procesul în care primarul comunei Dobromir (judeţul Constanţa), Iusein Visel, alături de alte rude, era acuzat de fraudarea unor fonduri europene. În febrarie 2021, judecătorii Tribunalului Constanţa au dat primul verdict: l-au condamnat pe primar la 3 ani de închisoare cu suspendare. Trebuie menţionat faptul căCiteste pe larg

Casa Albă a transmis că preşedintele american va vorbi în următoarele zile cu regele saudit Salman bin Abdulaziz. Chiar dacă formal acesta este omologul său, problema e că nu regele conduce Arabia Saudită, ci tânărul prinţ Mohammed Bin Salman (MBS), primul la rând pentru tronul saudit şi o figură acuzatăCiteste pe larg