Joi, 27 octombrie, Vladimir Putin a luat cuvântul la ședința plenară a celei de-a XIX-a ediții a Clubului Internațional de Dezbateri ”Valdai”. Șeful statului rus se întâlnește cu participanții comunității de experți de la înființarea clubului, în 2004. Tema din acest an este ”Lumea de după hegemonie: dreptate și securitate pentru toți”.
Dragi participanți la ședința plenară! Doamnelor si domnilor! Prieteni!
Pe platforma Clubului ”Valdai” am vorbit nu o data despre acele schimbări – schimbări serioase, mari, care deja au avut loc şi încă au loc în lume, despre riscurile legate de degradarea instituțiilor mondiale, despre erodarea principiilor securității colective, despre înlocuirea dreptului internațional cu așa-zisele reguli; am vrut să spun că este clar cine le-a inventat, dar, poate că acest lucru este inexact – în general, nu este clar cine le-a inventat, pe ce se bazează aceste reguli și ce se află în interiorul acestora.
Aparent, există doar o încercare de a afirma o singură regulă, pentru ca cei de la putere – acum vorbesc despre puterea globală – să aibă posibilitatea de a trăi chiar fără nicio regulă și totul să le fie permis, să scăpe teferi indiferent ce ar face. Iată, de fapt, tocmai acele reguli, despre care ne vorbesc cu obstinație.
Valoarea discuțiilor de la Clubul ”Valdai” constă în faptul că aici se exprimă o varietate de aprecieri și previziuni. Cât de adevărate au fost, o arată viața însăși; cel mai exigent și obiectiv examinator este viața. Și așa se arată cât de corecte au fost discuțiile noastre preliminare din anii precedenți.
Din păcate, evenimentele încă se desfăşoară conform unui scenariu negativ, despre care am vorbit nu o dată în cadrul întâlnirilor anterioare. Mai mult, aceste evenimente s-au dezvoltat într-o criză sistemică de amploare și nu numai în sfera militaro-politică, ci și în cea economică și umanitară.
Așa-zisul Occident – condiționat, desigur; nu există nicio unitate acolo – este clar că acesta este un conglomerat foarte complex; totuși, să spunem că acest Occident a făcut, în ultimii ani și, mai ales, în ultimele luni, o serie de pași pentru a acutiza situația. De altfel, ei joacă mereu pentru a escalada – nici aici nu este nimic nou. Este vorba despre ațâțarea războiului în Ucraina, este vorba despre provocările din jurul Taiwanului, destabilizarea piețelor mondiale de alimente și energie. Aceasta din urmă, desigur, nu a fost făcută intenționat, nu există nicio îndoială, ci din cauza unei serii de greșeli sistemice chiar ale acelor autorități occidentale pe care le-am menționat deja. Și după cum vedem acum, în plus, distrugerea gazoductelor paneuropene. Ceea ce este, în general, un lucru care trece orice limite, dar, cu toate acestea, asistăm la asemenea evenimente triste.
Dominația asupra lumii este exact pe ceea ce a mizat așa-numitul Occident în jocul său. Dar acest joc este cu siguranță periculos, sângeros și, aș spune, murdar. El neagă suveranitatea țărilor și a popoarelor, identitatea și unicitatea acestora; ignoră cu totul interesele altor state. În orice caz, chiar dacă nu se vorbeşte direct despre negarea lor, practic, este exact ceea ce se transpune în viață. Nimeni altul, cu excepția celor care formulează aceste reguli menționate, nu are dreptul la o dezvoltare originală; toți ceilalți trebuie să fie ”pieptănați” uniform, potrivit acestor reguli.
În acest context, vreau să vă reamintesc propunerile Rusiei pentru partenerii occidentali cu privire la consolidarea încrederii și crearea sistemului de securitate colectivă. În decembrie anul trecut, acestea au fost din nou pur și simplu aruncate deoparte.
Dar, în lumea modernă, nu merge să stai în liniște și fără griji. Se spune că cine seamănă vânt, culege furtună. Criza a căpătat, într-adevăr, un caracter global, afectând toată lumea. Aici nu e cazul să-ți faci iluzii.
De fapt, omenirea are acum două căi: ori să acumuleze și în continuare o povară de probleme care inevitabil ne va strivi pe toți, ori să încercăm cu toții, împreună, să găsim soluții, fie și imperfecte, dar funcționale, capabile să ne facă lumea mai stabilă și mai sigură.
Să știți, am crezut totdeaună și cred în continuare în puterea bunului simț. Prin urmare, sunt convins că mai devreme sau mai târziu atât noile centre ale ordinii mondiale multipolare, cât și Occidentul vor fi nevoite să înceapă o discuție egală în drepturi despre viitorul pe care îl avem în comun și, cu cât mai devreme, cu atât mai bine, desigur. Și în acest sens, voi schița câteva dintre cele mai importante accente pentru noi toți.
Evenimentele de astăzi au mutat problemele de mediu pe plan secund – cât ar părea de ciudat, dar aș vrea să încep tocmai cu asta. Problemele legate de schimbările climatice nu mai sunt în topul agendei. Dar aceste provocări fundamentale nu au dispărut, ci doar cresc.
Una dintre cele mai periculoase consecințe ale încălcării echilibrului ecologic este reducerea biodiversității în natură. Și acum mă întorc la subiectul principal pentru care ne-am adunat cu toții: oare este mai puțin importantă o altă diversitate – culturală, socială, politică, civilizațională?
Or, simplificarea, ștergerea tuturor și a oricăror diferențe au devenit aproape esența Occidentului modern. Ce se află în spatele acestei simplificări? În primul rând, aceasta este dispariția potențialului creator al Occidentului însuși și dorința de a restrânge, de a bloca dezvoltarea liberă a altor civilizații.
Aici există, desigur, și un interes meschin direct: prin impunerea valorilor lor, a stereotipurilor de consum, unificării, oponenții noștri – îi voi numi atent astfel – încearcă să-și extindă piețele pentru desfacerea produselor lor. În cele din urmă, totul în această privință este foarte primitiv. Nu este întâmplător faptul că Occidentul susține că viziunea sa asupra lumii și cultura sa ar trebui să fie universale. Dacă acest lucru nu este spus direct – deși sunt adesea spuse direct – dar dacă nu sunt spuse direct, atunci exact așa se comportă și insistă, de fapt, prin viața lor și prin politica lor, insistă ca tocmai aceste valori să fie acceptate necondiționat de către toți ceilalți participanți la comunicarea internațională.
Voi cita din celebrul discurs de la Harvard al lui Aleksandr Isaevici Soljenițîn. În 1978, el a remarcat că Occidentul se caracterizează printr-o ”autoorbire continuă a superiorității” – și acest lucru se întâmplă până în zilele noastre – care ”întreține ideea că toate zonele vaste de pe planeta noastră trebuie să se dezvolte și să ajungă din urmă sistemele occidentale actuale… „. Anul 1978! Nimic nu s-a schimbat.
În jumătatea de secol care a trecut, această autoorbire despre care vorbea Soljenițîn și care este de natură deschis rasistă și neo-colonială a căpătat deja forme pur și simplu urâte, mai ales după apariția așa-zisei lumi unipolare. Ce vreau să spun prin aceasta? Încrederea în infailibilitatea sa este o stare foarte periculoasă: este la un pas de dorința ”infailibililor” înșiși de a-i distruge pur și simplu pe cei pe care nu-i plac. După cum ei spun, ”de a-i anula” – haideți să ne gândim măcar la sensul acestui cuvânt.
Chiar și în toiul ”Războiului Rece”, în apogeul confruntării dintre sisteme, ideologii și al rivalități militare, nimănui nu i-a trecut prin cap să nege însăși existența culturii, artei, științei altor popoare – adversarii lor. Nici nu a trecut prin cap nimănui! Da, s-au impus anumite restricții asupra contactelor educaționale, științifice, culturale și, din păcate, sportive. Dar, cu toate acestea, atât liderii sovietici, cât și cei americani de atunci aveau suficientă înțelegere că sfera umanitară trebuie tratată cu delicatețe, studiind și respectând adversarul, împrumutând uneori ceva de la el pentru a păstra, cel puțin pentru viitor, baza unor relații sănătoase și fructuoase.
Și acum ce se întâmplă? La un moment dat, naziștii au ajuns la arderea cărților, iar acum ”gardienii liberalismului și progresului” occidentali au alunecat către a-i interzice pe Dostoievski și Ceaikovski. Așa-numita cultură a abolirii, dar de fapt – am vorbit deja despre asta de multe ori – o abolire reală a culturii decimează tot ceea ce este viu și creativ; nu permite gândirii libere să se dezvolte în niciunul dintre domenii: nici în economie, nici în politică, nici în cultură.
Ideologia liberală de astăzi, ea însăși s-a schimbat dincolo de recunoaștere. Dacă inițial liberalismul clasic a înțeles libertatea fiecărei persoane ca libertatea de a spune ceea ce vrei, de a face ceea ce vrei, atunci, deja în secolul al XX-lea, liberalii au început să declare că așa-zisa societate deschisă are dușmani – s-a văzut că societatea deschisă are dușmani – iar libertatea unor astfel de dușmani poate și trebui limitată, dacă nu anulată. Acum au ajuns la punctul de absurd când orice punct de vedere alternativ este declarat drept propagandă subversivă și amenințare la adresa democrației.
Orice vine din Rusia reprezintă integral ”uneltirile Kremlinului”. Dar uiți-vă la voi! Oare suntem chiar atotputernici? Orice critică la adresa oponenților noștri – orice! – este percepută ca ”mașinațiunile Kremlinului”, ”mâna Kremlinului”. O aiureală completă. Până unde au decăzut? Măcar folosiți-vă creierul, inventați ceva mai interesant, expuneți-vă punctul de vedere cumva conceptual. Nu poți da vina pe uneltirile Kremlinului pentru orice.
Toate acestea au fost prezise profetic de Fiodor Mihailovici Dostoievski încă în secolul al XIX-lea. Unul dintre personajele din romanul său ”Demonii”, nihilistul Șigaliov, a descris astfel viitorul strălucit pe care l-a inventat: ”pornind din libertate nemărginită, închei cu despotism nemărginit” – la asta, apropo, au ajuns oponenții noștri occidentali. Un alt personaj din roman, Piotr Verhovensky, îi face ecou, susținând că este necesară trădarea pe scară largă, denunțul, spionajul şi că societatea nu are nevoie de talente și abilități superioare: ”Limba lui Cicero este tăiată, ochii lui Copernic sunt scoși, Shakespeare este lapidat.” Cam aici ajung și oponenții noștri occidentali. Ce alceva este dacă nu cultura occidentală modernă a abolirii?
Au fost mari gânditori și le sunt sincer recunoscător asistenților mei care au găsit aceste citate.
Ce se poate spune despre asta? Istoria, desigur, va pune totul la locul său și va anula nu cele mai mari opere ale geniilor general recunoscute ale culturii mondiale, ci pe cei care astăzi, dintr-un motiv oarecare, au decis că au dreptul să dispună de această cultură mondială la propria discreție. Înfumurarea unor astfel de figuri, după cum se spune, iese din scară, doar că în câțiva ani nimeni nu își va aminti nici măcar numele lor. Iar Dostoievski va trăi, precum și Ceaikovski, Pușkin, indiferent de ceea ce ar vrea cineva.
Pe unificare, pe monopolul financiar și tehnologic, pe ștergerea tuturor și a tot felul de diferențe s-a construit și modelul occidental de globalizare, neo-colonial în esența sa. Sarcina era clară – de a întări dominația necondiționată a Occidentului în economia și politica mondială și, pentru aceasta, de a pune în slujba acestuia resursele naturale și financiare, capacitățile intelectuale, umane și economice ale întregii planete, pentru a face acest lucru sub sosul așa-numitei noi interdependențe globale.
Aici aș vrea să amintesc un alt filozof rus – Aleksandr Aleksandrovici Zinoviev, al cărui centenar îl vom marca literalmente într-una din aceste zile, la 29 octombrie. Chiar și în urmă cu mai bine de 20 de ani, el spunea că pentru supraviețuirea civilizației occidentale la nivelul la care a ajuns, este necesară ”întreaga planetă ca mediu pentru existență, sunt necesare toate resursele omenirii”. Ei pretind exact la aceasta şi totul se confirmă.
Mai mult decât atât, în acest sistem, Occidentul și-a oferit inițial un avans uriaș, deoarece el însuși a dezvoltat principiile și mecanismele acestui sistem – la fel ca acele principii și reguli despre care se vorbește în mod constant și care sunt o ”gaură neagră”, de neînțeles: ce este – nimeni nu ştie. Dar de îndată ce beneficiile globalizării au început să fie obținute nu de țările occidentale, ci de alte state și, în primul rând, vorbim, desigur, despre marile state din Asia, Occidentul a schimbat imediat sau a anulat complet multe reguli. Și așa-numitele principii sacre ale comerțului liber, deschiderii economice, concurenței egale, chiar și dreptul la proprietate au fost brusc uitate complet. De îndată ce ceva devine profitabil pentru ei, atunci imediat, din mers, în cursul jocului, ei schimbă regulile.
Sau un alt exemplu de substituire a noțiunilor și semnificațiilor. Ideologii și politicienii occidentali spuneau și repetau lumii întregi de mulți ani: nu există alternativă la democrație. Este adevărat, ei vorbeau tocmai despre modelul de democrație occidental, așa-zis liberal. Toate celelalte opțiuni și forme de putere a poporului le-au disprețuit și le-au respins cu aroganță. O asemenea manieră a fost stabilită de multă vreme, încă din epoca colonială: ei consideră toată lumea drept oameni de categoria a doua, iar pe sine înșiși, de excepție. Și așa continuă de secole, până acum.
Dar astăzi, majoritatea absolută a comunității mondiale cere tocmai democrație în afacerile internaționale şi nu acceptă nicio formă de dictat autoritar din partea unora dintre țări sau a unor grupuri de state. Ce este aceasta dacă nu aplicarea directă a principiilor democrației la nivelul relațiilor internaționale?
Și care este poziția Occidentului – între ghilimele – ”civilizat”? Dacă ești democrat, atunci s-ar părea că ar trebui să saluți o astfel de dorință naturală de libertate pentru miliarde de oameni – dar nu! Occidentul o numește subminare a ordinii liberale bazate pe reguli și lansează războaie economice și comerciale, sancțiuni, boicoturi, revoluții colorate, pregătește și pune în aplicare tot felul de lovituri de stat.
Una dintre ele a dus la consecințe tragice în Ucraina, în 2014 – au susținut-o, chiar au spus câți bani au cheltuit pentru această lovitură de stat. În general, este pur și simplu o obrăznicie; nu se sfiesc de nimic. L-au ucis pe Soleimani, un general iranian. L-ar putea trata în orice fel pe Soleimani, dar acesta este un oficial al altui stat! Au ucis pe teritoriul unei țări terțe și au spus: da, am ucis. În general, cum se numește așa ceva? Unde trăim?
Din obișnuință, Washingtonul continuă să numească actuala ordine mondială liberală americană, dar, în realitate, cu fiecare zi ce trece, această notorie ”ordine” înmulțește haosul și, aș putea adăuga, devine din ce în ce mai intolerantă chiar și în raport cu țările occidentale înseși, cu încercările lor de a-și arata orice independență. Totul este suprimat din fașă și se impun sancțiuni chiar împotriva propriilor aliați – fără nicio jenă! Și acelea sunt de acord cu totul, coborând capul.
De exemplu, propunerile din iulie ale parlamentarilor maghiari de a consfinți în Tratatul privind Uniunea Europeană atașamentul față de valorile și cultura creștine europene au fost percepute nici măcar ca o frondă, ci ca o diversiune ostilă directă. Ce este asta? Ce înseamnă? Da, unora le poate place, altora nu.
Timp de o mie de ani, la noi, în Rusia, s-a format o cultură unică de interacțiune între toate religiile lumii. Nu este nevoie să anulăm nimic: nici valorile creștine, nici pe cele islamice, nici pe cele iudaice. Mai avem şi alte religii mondiale. Trebuie doar să ne tratăm unul pe altul cu respect. Într-o serie de regiuni ale țării – știu asta nu din auzite – oamenii merg împreună, celebrează şi sărbători creștine, și islamice, și budiste, și iudaice și o fac cu plăcere, felicitându-se unii pe alții și bucurându-se unii pentru alții.
Dar aici, nu. De ce nu? Măcar de-ar discuta. Surprinzător!
Toate acestea, fără exagerare, nu sunt nici măcar o criză sistemică, ci una doctrinară a modelului neoliberal al ordinii mondiale în stil american. Nu au idei de creație și dezvoltare pozitivă; pur și simplu nu au nimic de oferit lumii, în afară de perpetuarea dominației lor.
Sunt convins că o democrație reală într-o lume multipolară presupune în primul rând posibilitatea oricărui popor – vreau să subliniez asta – a oricărei societăți, oricărei civilizații, să-și aleagă propriul drum, propriul sistem socio-politic. Dacă un astfel de drept îl au Statele Unite, țările Uniunii Europene, atunci, desigur, acest drept îl au și țările din Asia, statele islamice, monarhiile din Golful Persic și statele de pe alte continente au acest drept. Desigur, și țara noastră, Rusia, îl are și nimeni nu va putea niciodată să dicteze poporului nostru ce fel de societate și pe ce principii ar trebui să o construim.
O amenințare directă la adresa monopolului politic, economic și ideologic al Occidentului constă în faptul că în lume pot apărea modele sociale alternative – mai eficiente, vreau să subliniez asta, mai eficiente în ziua de astăzi, bine pronunțate și atractive faţă de cele existente. Dar astfel de modele se vor dezvolta, cu siguranță – acest lucru este inevitabil. Apropo, politologii americani, experții, și ei scriu direct despre asta. Este adevărat, autoritățile lor încă nu îi prea ascultă, deși nu pot să nu vadă aceste idei care sunt exprimate pe paginile revistelor de științe politice și în discuții.
Dezvoltarea trebuie să meargă tocmai în dialog al civilizațiilor, sprijinindu-se pe valori spirituale și morale. De acord, diferite civilizații au înțelegeri diferite a ceea ce înseamnă omul, natura lui – dar de multe ori, această înțelegere este doar aparent diferită, pentru că toți recunosc demnitatea supremă și esența spirituală a omului. Și de aceea foarte important este fundamentul general, comun, pe care noi, fără îndoială, putem construi și trebuie să ne construim viitorul.
Ce vreau să subliniez în mod deosebit? Valorile tradiționale nu sunt un mănunchi fix de postulate care trebuie respectate de toți. Firește că nu. Ceea ce le deosebește de așa numitele valori neoliberale este faptul că în fiecare caz ele sunt irepetabile, pentru că decurg din tradițiile unei societăți concrete, a culturii ei și experienței istorice. De aceea, valorile tradiționale nu trebuie impuse nimănui, ele trebuie doar respectate, prețuind ceea ce a ales fiecare popor de-a lungul secolelor.
Așa înțelegem noi valorile tradiționale, iar această abordare este împărtășită și acceptată de majoritatea omenirii. Este logic, în ultimă instanță, având în vedere că societățile tradiționale ale Orientului, Americii Latine, Africii, ale Eurasiei sunt cele care formează baza civilizației mondiale.
Respectul pentru specifictul popoarelor și civilizațiilor est în interesele fiecăruia. În realitate este și în interesele așa-numitului Occident. Pierzându-și supremația, el se transformă rapid în minoritate pe arena mondială. Și, fără îndoială, dreptul acestei minorități occidentale, vreau să subliniez acest lucru, trebuie să fie asigurat, trebuie privit, fără îndoială, cu respect dar, subliniez, la egalitate cu drepturile tuturor celorlalți.
Dacă elitele occidentale cred că vor putea implementa în conștiința oamenilor lor, a societății lor nou introdusele tendințe, destul de ciudate, după părerea mea, cum ar fi zeci de genuri și parade gay, așa să fie. Să facă ce vor, în ultimă instanță! Dar ceea ce ei nu au dreptul este să ceară altora să meargă în aceeași direcție.
Vedem cum în țările occidentale se derulează procese demografice, politice, sociale complexe. Rusia nu se amestecă în aceste chestiuni și nu intenționează să o facă – spre deosebire de Occident noi nu ne băgăm în curtea altora. Dar noi sperăm că pragmatismul va triumfa și dialogul Rusiei cu Occindentul adevărat, tradițional, ca și cu alte centre de dezvoltare egale în drepturi, va deveni o contribuție importantă în construcția ordinii mondiale multipolare.
Trebuie să adaug că multipolaritea reprezintă șansa reală, de fapt, singura șansă pentru aceeași Europă de a-și reface subiectivitatea, independența politică și economică. Ce să ne mai ascundem după deget, toți înțeleg și vorbesc despre asta direct în aceeași Europă: această subiectivitatea juridică a Europa este, astăzi, – cum să o spun mai blând, să nu supăr pe nimeni – puternic limitată.
Prin natura ei, lumea este variată, iar încercările Occidentului de a-i vârâ pe toți sub un singur șablon sunt, în mod obiectiv, sortite eșecului, nu va ieși nimic din asta.
Aspirația înfumurată către dominație mondială, spre dictat, de fapt, sau spre păstrarea acestei dominații prin dictat conduce, în realitate, la reducerea autorității internaționale a liderilor lumii occidentale, inclusiv a Statelor Unite, la creșterea neîncrederii la capacitatea lor de a negocia, în ansamblul lor. Astăzi se spune una, mâine se spune altceva, astăzi se semnează documente, mâine se renunță la ele, ce vor, aia și fac. Stabilitate nu există, în general, în nimic. Ce documente semnează, despre ce vorbesc, la ce poți spera – nu este clar absolut deloc.
Dacă înainte cu aceeași Americă își permiteau să discute în contradictoriu puține țări, și era aproape ca o senzație, acum este deja ceva obișnuit când state dintre cele mai diferite refuză să îndeplinească cerințele nefondate ale Washingtonului, în pofida tuturor încercările acestuia de a pune presiune pe ele. Dar asta e, este tot alegerea lor.
Sunt convins că popoarele lumii nu vor închide ochii la politica de contrângere care s-a discreditat, și de fiecare dată pentru încercarea de a-și păstra hegemonia, Occidentul este nevoit să plătească și să plătească un preț tot mai mare și mai mare. Dacă aș fi în locul acestor elite ale Occidentului, m-aș gândi foarte serios la o astfel de perspectivă, la fel cum la ea se gândesc, după cum am spus deja, unii politologi, ba chiar politicieni în chiar Statele Unite.
În actualele condiții de conflict dur voi spune câteva chestiuni fără menajamente. În calitatea ei de civilizație independentă, de sine stătătoare, Rusia nu s-a considerat niciodată și nu se consideră un dușman al Occidentului. Americanofobia, anglofobia, francofobia, germanofobia – sunt aceleași forme de rasism ca rusofobia și antisemitismul, ca, de altfel, orice manifestare de xenofobie.
Pur și simplu, trebuie înțeles că există așa cum am mai spus și înaine, două Occidente – cel puțin două, dar poate și mai mult, dar cel puțin două: Occidentul valorilor tradiționale, creștine, înainte de toate, al libertății, patriotismului, al unei culturi dintre cele mai bogate, iar acum și al valorilor islamice, doarece o parte însemnată a populației multor țări occidentale profesează islamul. În anumite privințe, acest Occident ne este mai apropiat, avem chiar mutle rădăcini comune, antice chiar. Dar există și alt Occident – agresiv, cosmopolitic, neo-colonial, care se manifestă ca un instrument al elitelor neoliberale. Tocmai cu dictatul acestui Occident Rusia nu va fi de acord niciodată, desigur.
În 2000, după ce am fost ales președinte imi vor aminti mereu cu ce m-am confruntat – îmi voi aminti prețul pe care l-am plătit pentru a distruge cuibul terorist din Caucazul de Nord, pe care Occidentul îl susținea, practic, în mod deschis. Toți adulții de aici, majoritatea dintre voi, cei prezenți în sală, înțeleg la ce mă refer. Știm cu toții că exact așa a fost în practică: sprijin financiar, politic, informațional. Cu toții am trecut prin asta.
Mai mult, [Occidentul] nu doar că i-a sprijinit intens pe terotiști pe teritoriul Rusiei, dar a și cultivat în mare parte această amenințare. Știm acest lucru. Și cu toate acestea, după ce situația s-a stabilizat, când principalele bande de teroriști au fost zdrobite, inclusiv datorită curajului poporului cecen, am decis să nu privim înapoi, să nu facem pe supărații, ci să mergem înainte, să construim relații chiar și cu cei care au lucrat, practic, împotriva noastră, să stabilim și să dezvoltăm relații cu toți cei care doresc acest lucru, pe baza avantajului recipro și a respectului unul față de celălalt.
Credeam că este în interesul comun. Slavă Domnului, Rusia a trecut toate greutățile acelor vremuri, a rezistat, s-a întârit, a făcut față terorismului intern-extern, economia a supraviețuit, a început să se dezvolte, capacitatea de apărare a început să crească. Am încercat să construim relații atât cu principalele țări ale Occidentului, cât și cu NATO. Mesajul a fost unul singur: haideți să nu mai fim dușmani, haideți să trăim prietenește, să întârim încrederea și, implicit, și pacea. Am fost cât se poate de sinceri, vreau să subliniez acest lucru, înțelegam cât se poate de clar întreaga complexistate a unei asemenea apropiere, dar am acceptat.
Și ce am primit drept răspuns? Pe scurt, am primit un ”nu” pe toate principalele direcții ale unei posibile colaborări. Am primit o presiune din ce în ce mai mare asupra noastră și crearea de focare de tensiune la granițele noastre. Permiteți-mi să întreb, care a fost scopul acestei presiuni? Care a fost scopul? Doar așa, de dragul antrenamentului? Firește că nu. Scopul a fost de a face Rusia și mai vulnerabilă. Scopul a fost de a transforma Rusia într-un instrument pentru atingerea propriilor obiective geopolitice.
De fapt, aceasta este o regulă universală: pe toți vor să-i transforme în instrumente pentru a folosi aceste instrumente în scopuri proprii. Iar cei care nu se supun acestei presiuni, cei care nu vor să fie astfel de instrumente – împotriva lor se introduc sancțiuni, împotriva lor și în privința lor se instituie tot felul de restricții economice, se pregătesc lovituri de stat sau acolo unde pot fi puse în aplicare sunt puse în aplicare și așa mai departe. Iar într-un final, dacă nu reușesc să se facă nimic, scopul este unul singur – distrugerea, ștergerea de pe harta politică. Dar punerea la cale și realizare unui astfel de scenariu nu a reușit și nu va reuși niciodată în privința Rusiei.
Ce aș dori să mai adaug? Rusia nu provoacă elitele Occidentului. Pur și simplu, Rusia își apără dreptul ei la existență și la liberă dezvoltare. În același timp, noi nu intenționăm să devenim un fel de nou hegemon. Rusia nu propune înlocuirea unipolarității cu bipolaritatea, tripolaritaea și așa mai departe, dominația Vestului cu dominața Estului, a Nordului sau Sudului. Acest lucru ar duce inevitabil la un nou impas.
Și vreau să citez cuvintele marelui filozof rus Nikolai Iakovlevici Danilevski, care credea că progresul nu înseamnă a merge cu toții într-o singură direcție, așa cum ne împing unii dintre oponenții noștri – în acest caz, progresul ar înceta repede, spune Danilevski – ci în ”a explora toate zonele care formează câmpul de activitate istorică a omenii, în toate direcțiile”. Și el adaugă că nici o civilizație nu se poate mândri că reprezintă cel mai înalt punct de dezvoltare.
Sunt convins că dictatura poate fi combătută doar prin libertatea de dezvoltare a țărilor și popoarelor, degradarea personalității – prin dragostea față de om în calitatea lui de creator, simplificarea primitivă și interdicțiile – prin complexitatea înfloritoare a culturilor și tradițiilor.
Semnificația momentului istoric de astăzi constă tocmai în faptul că, în fața tuturor civilizațiilor, a statelor și a uniunilor lor de integrare, se deschid cu adevărat oportunități pentru o cale proprie, democratică, originală de dezvoltare. Și, înainte de toate, noi considerăm că noua ordine mondială trebuie să se bazeze pe lege și drept, să fie liberă, originală și dreaptă.
Astfel, economia și comerțul mondial trebuie să devină mai corecte și mai deschise. Rusia consideră inevitabil procesul de formare a unor noi platforme financiare internaționale, inclusiv cu scopul efectuării de deconturi inernaționale. Astfel de platforme ar trebui să funcționeze în afara juridicțiilor naționale, să fie sigure, depolitizate, automatizate și să nu depindă de vreun centru unic de control. Se poate face acest lucru sau nu? Firește că da. Va fi nevoie de multe efortuei, de unificarea eforturilor multor țări, dar se poate face.
Acest lucru ar elimina posibilitatea de a abuza de noua infrastructură financiară globală și ar permite o gestionare eficientă, profitabilă și sigură a tranzacțiilor internaționale fără dolar și alte așa-numite monede de rezervă. Cu atât mai mult cu cât, folosind dolarul ca armă, Statele Unite și Occidentul în întregul lor au discreditat instituția rezervelor financiare internaționale. Mai întâi le-au depreciat pe seama inflației din zona dolarului și euro, după care – dintr-un foc – ne-au furat rezervele internaționale.
Tranziția către plățile în monede naționale va lua avânt în mod activ – este inevitabil acest lucru. Acest lucru depinde, desgigur, de starea emitenților acestor monede și de starea economiilor lor, dar ele se vor întâri, iar astfel de plăți vor ajunge cu siguranță să domine treptat. Aceasta este logica politicilor economice și financiare suverane într-o lume multipolară.
Mai departe. Noile centre ale dezvoltării mondiale dispun deja de tehnologii și dezvoltări științifice unice într-o varietate de domenii, iar în multe sfere de activitate pot concura cu succes cu companiile transnaționale occidentale.
Evident, avem un interes comun, destul de pragmatic, pentru un schimb științific și tehnologic cinstit și deschis. Împreună, fiecare va avea mai mult de câștigat decât separat. Beneficii ar trebui să obțină majoritatea, nu anumite corporații super-bogate.
Ce se întâmplă astăzi? Dacă Occidentul vinde medicamente sau semințe de culturi agricole în alte țări, ordonă să fie lichidate industria farmaceutică națională și de selecție, de fapt, în practică, totul se reduce la acest lucru; livrează mașini și utilaje – distrug industria locală de inginerie. Am înțeles acest lucru încă de când eram prim-ministru: este suficient să deschizi piața pentru o anumită grupă de mărfuri și, gata, producătorul local „este doborât” și aproape imposibil să mai ridice capul. Așa construiesc ei relațiile. Așa sunt acaparate piețe și resurse, iar țările sunt private de potențialul lor tehnologic și științific. Acesta nu este un progres, ci o înrobire, aducerea economiilor la un nivel primitiv.
Dezvoltarea tehnologică nu ar trebui să accentueze inegalitatea globală, ci să o reducă. Acesta este modul în care Rusia își pune în mod tradițional în aplicare politica tehnologică externă. De exemplu, construind centrale nucleare în alte state, creăm acolo în același timp centre de competențe, formăm personal național, creăm o ramură de industrie, nu construim doar o centrală, ci o ramură întreagă de industrie. În esență, oferim altor țări oportunitatea de a face un progres real în dezvoltarea lor științifică și tehnologică, de a reduce inegalitatea și de a-și aduce sectorul energetic la un nou nivel de eficiență și de respect față de mediu.
Permiteți-mi să subliniez încă o dată: suveranitatea și dezvoltarea autohtonă nu înseamnă nicidecum izolare și autarhie, ci invers, presupune o cooperare activă, reciproc avantajoasă, bazată pe principii echitabile și de egalitate în drepturi.
Dacă globalizarea liberală înseamnă depersonalizare, impunerea modelului occidental în întreaga lume, integrarea, dimpotrivă, înseamnă deblocarea potențialului fiecărei civilizații în beneficiul întregului, în beneficiul tuturor. Dacă globalismul este un dictat, pentru că la asta se reduce, în ultimă instanță, integrarea este dezvoltarea în comun a unor strategii comune, în beneficiul tuturor.
În acest sens, Rusia consideră important să fie lansate mai activ mecanismele de creare a unor spații mari, construite pe baza conlucrării între țări vecine, a căror economie, sistem social, bază de resurse, infrastructură se completează reciproc. Aceste spații vaste reprezintă, în esență, baza unei ordini mondiale multipolare – o bază economică. Din dialogul lor se naște adevărata unitate a umanității, mult mai complexă, originală și multidimensională decât în viziunea simplistă a unor ideologi occidentali.
Unitatea umanității nu se construiește pe porunca „fă ca mine”, „fii ca noi”. Ea se formează ținând cont și bazându-se pe opinia tuturor, respectând cu grijă identitaea fiecărei societăți și națiuni. Acesta este principiul pe baza căruia se poate dezvolta o interacțiunent pe termen lung într-o lume multipolară.
În acest sens poate ar merita să ne gândim ca structura Organizației Națiunilor Unite, inclusiv a Consiliului de Securitate, să reflecte mai mult diversitatea regiunilor lumii. La urma urmei, în lumea de mâine, de Asia, Africa și America Latină vor depinde mult mai multe lucruri, decât se crede astăzi, iar o astfel de creștere a influenței lor este cu siguranță pozitivă.
Permiteți-mi să vă reamintesc că civilizația occidentală nu este singura, chiar și în spațiul nostru comun eurasiatic. Mai mult, majoritatea populației este concentrată tocmai în estul Eurasiei, unde au și apărut focarele celor mai vechi civilizații ale omenirii.
Valoarea și semnificația Eurasiei constă în faptul că acest continent este un complex autosuficient care posedă resurse uriașe de orice fel și un potențial extraordinar. Și cu cât lucrăm cu mai multă sârguință pentru a crește conectivitatea Eurasiei, pentru a crea noi căi, forme de cooperare, cu atât mai impresionant este succesul pe care îl obținem.
Activitatea de succes a Uniunii Economice Eurasiatice, creșterea rapidă a autorității și influenței Organizației de Cooperare de la Shanghai, inițiativele de amploare din cadrul inițiativei „O centură, un drum”, planurile de cooperare multilaterală pentru implementarea coridorului de transport Nord-Sud și multe alte proiecte în această parte a lumii, sunt sigur că reprezintă începutul unei noi ere, o nouă etapă în dezvoltarea Eurasiei. Aici, proiectele de integrare nu se contrazic, ci se completează reciproc, dacă sunt realizate, desigur, de țările vecine în propriul lor interes și nu sunt implementate de forțe externe pentru a diviza spațiul eurasiatic și de a-l transforma într-o zonă de confruntare între blocuri.
O parte firească a Marii Eurasii ar putea fi, de asemenea, extremitatea ei vestică, adică Europa. Dar mulți dintre liderii ei sunt împiedicați de convingerea că europenii sunt mai buni decât alții, că nu este locul lor să participe la orice întreprindere pe picior de egalitate cu ceilalți. În spatele unei astfel de aroganțe, ei nici măcar nu observă că au devenit o periferie a altora, că, în esență, au devenit vasali – adesea fără drept de vot.
Stimați colegi!
Prăbușirea Uniunii Sovietice a distrus inclusiv echilibrul forțelor geopolitice. Occidentul s-a simțit învingător și a proclamat o ordine mondială unipolară, în care numai voința, cultura și interesele lui aveau dreptul la existență.
Acum, această perioadă istorică de dominație fără limite a Occidentului în afacerile mondiale se apropie de sfârșit, lumea unipolară devine o chestiune de domeniul trecutului. Ne aflăm la o graniță a istoriei, având în față probabil cel mai periculos, imprevizibil și totuși important deceniu de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Occidentul nu este capabil să conducă de unul singur omenirea, dar încearcă cu disperare să facă acest lucru, iar majoritatea națiunilor lumii nu mai sunt dispuse să accepte acest lucru. Aceasta este contradicția majoră a noii ere. Împrumutând vorbele unui clasic, situația este, într-o măsură cunoscută, revoluționară: cei de sus nu mai pot și cei de jos nu mai vor să trăiască așa.
O asemenea stare de lucruri este sortită la conflicte globale sau de un întreg lanț de conflicte, ceea ce reprezintă o amenințare pentru umanitate, inclusiv pentru Occident însuși. Rezolvarea constructivă a acestei contradicții este principala sarcină istorică de astăzi.
Schimbarea reperelor este un proces dureros, dar firesc și inevitabil. Viitoarea ordine mondială se formează sub ochii noștri. Și în această ordine mondială trebuie să-i ascultăm pe toți, să luăm în considerare fiecare punct de vedere, fiecare națiune, societate, cultură, fiecare sistem de viziuni asupra lumii, idei și credințe religioase, fără a impune un singur adevăr nimănui și numai pe această bază, înțelegând responsabilitatea noastră pentru soarta – soarta națiunilor, a planetei, putem construi o simfonie a civilizației umane.
Aș dori să închei cu cuvinte de mulțumire pentru răbdarea de care ați dat dovadă ascultând mesajul meu.
Sursa Read More