Euro nu poate depăși maximul atins în urmă cu un an

Euro nu poate depăși maximul atins în urmă cu un an

Relativul calm din Orientul Mijlociu, unde Israelul a întârziat răspunsul armat după ce a fost atacată de Iran, a redus într-o anumită măsură aversiunea față de risc.

Astfel, leul și-a consolidat titlul de „cea mai stabilă monedă” de la marginea zonei euro iar cursul monedei unice a egalat cursul stabilit marți de 4,9763 lei, față de 4,9754 lei, în ședința de miercuri. Tranzacțiile se realizau între 4,975 și 4,977 lei.

Se observă testarea continuă a depășirii maximul istoric de 4,9783 lei atins în urmă cu circa un an.

Un raport recent al BCR estimează pentru finalul acestui an un curs al euro de „5,05 cu presiuni de depreciere a leului provenite dinspre deficitul de cont curent încă mare, deşi aflat în proces de ajustare”.

Valoarea estimată de cei de la BCR este apropiată de media de 5 lei/euro pentru acest an din ultima proiecție a Comisiei Naționale de Prognoză.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a încremenit la 6,05%, cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 6,07% iar cel la 12 luni la 6,08%.

Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) reglementat de OUG 19/2019 se situează până la sfârșitul lunii iunie la 5,90%/an.

Dobânzile mai mari cerute de investitorii în titlurile de stat a făcut ca Trezoreria să se împrumute joi cu 600,5 milioane lei printr-o emisiune de obligațiuni de stat scadentă în 2030 la un randament mediu de 6,61%/an. Volumul programat al licitației a fost de 600 milioane lei.

După încercarea de marți de scădere sub pragul de 1,06 dolari

Moneda elvețiană s-a depreciat față de cea europeană iar media ei a alunecat la 5,1291 lei.

Cursul lirei sterline a scăzut la 5,8158 lei, după ce s-a anunțat faptul că inflația din Marea Britanie a scăzut în martie la 3,2%, față de 3,4% în luna precedentă. Tendința s-ar putea modifica, în condițiile în care o partea pieței consideră că Banca Angliei ar putea întârzia momentul primei tăieri a ratei de referință.

Ușoara depreciere a metalului galben la 2.372,50 – 2.384,60 dolari/uncie și a monedei americane, au coborât prețul gramului de aur la 356,8680 lei.

Moneda poloneză a profitat de scăderea aversiunii față de risc iar media ei s-a întărit la 4,3309 zloți/euro. În schimb, cursul celei maghiare s-a depreciat marginal la 393,76 forinți/euro.

Bitcoin a testat scăderea sub pragul suport de 60.000 dolari și se tranzacționa în culoarul 60.847 – 63.081 dolari, cu câteva zile înainte de operațiunea prin care recompensele primite de „mineri” vor fi înjumătățite. Ethereum fluctua între 2.954 și 3.066 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Relativul calm din Orientul Mijlociu, unde Israelul a întârziat răspunsul armat după ce a fost atacată de Iran, a redus într-o anumită măsură aversiunea față de risc. Astfel, leul și-a consolidat titlul de „cea mai stabilă monedă” de la marginea zonei euro iar cursul monedei unice a egalat cursul stabilit marți de 4,9763 lei, față […]


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/euro-nu-poate-depasi-maximul-atins-in-urma-cu-un-an/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 18 aprilie 2024 20:07

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.