Fănuş Neagu scriitor, scenarist, comentator sportiv,…

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu

Fănuş Neagu
scriitor, scenarist, comentator sportiv, academician

S-a născut la 5 aprilie 1932, în localitatea Grădiștea de Sus, judeţul Brăila, într-o familie de ţărani. Numele real este Ştefan Neagu.
A urmat liceul militar la Iași, începând din 1944, a continuat la Câmpulung Muscel şi absolvit tot la Iaşi, în 1948. A absolvit, în 1951, Şcoala pedagogică nr.2, din Bucureşti şi s-a înscris la Şcoala de literatură “Mihai Eminescu”. În 1953, era profesor suplinitor de… limba şi literatura română, în comuna Largu, din raionul Faurei, în perioada 1954-1956, a fost redactor la Scânteia Tineretului. S-a înscris, în 1954, la Facultatea de Filologie din București şi, în 1957, a renunțat la studii.
Debutul scriitoricesc a avut loc în 1954, când a publicat, în revista “Tânărul Scriitor”, nuvela “Dușman cu lumea”. Debutul editorial îl constituie volumul de povestiri şi nuvele “Ningea în Bărăgan”, apărut în 1959, şi a continuat să publice volumele de proză scurtă “Somnul de la amiază” (1960), “Dincolo de nisipuri” (1962), “Cantonul părăsit” (1964).
Primul roman publicat de Fănuş Neagu a fost “Îngerul a strigat” (1968). Au urmat romanul “Frumoşii nebuni ai marilor oraşe” (1976), nuvelele din volumul “Insomnii de mătase” (1981), ”Pierdut în Balcania” (1982).
A fost redactor la revistele “Luceafărul şi Amfiteatru”, a scris cronici sportive la “România Literară”. A publicat cronicile în volumele “Cronici de carnaval” (1972), “Cronici afurisite” (1977) şi, în colaborare cu scriitorul Vintilă Ornaru, a scris piesa de teatru “Apostolii” (1973). A mai scris piesele “Echipa de zgomote” (1970) şi “Scoica de lemn” (1978), jucată la Teatrul Nottara din capitală, în 1979, scenarii de film (”Terente- regele bălţilor”, ”Casa din vis”, ”Sosesc păsările călătoare”, ”Lisca”, ”Punga cu libelule”, ”Cantonul părăsit”, etc.).
În 1976, a scris scenariul şi a jucat în filmul “Casa de la Miezul Nopții”, regizat de Gheorghe Vitanidis. În 1987, apare volumul de publicistică “Întâmplări aiurea şi călătorii oranj”, apoi romanul “Scaunul Singurătăţii” (1988).
În perioada 1993-1996, a fost director al Teatrului Național din București şi, tot în 1993, a apărut ca actor în filmul ”Crucea de piatră”, realizat dupa scenariul scris de Titus Popovici şi regizat de Andrei Blaier. Un an mai târziu, apărea volumul de nuvele “Dincolo de nisipuri”, la Galaţi.
A condus săptămânalul ”Ţara” şi cotidianul ”Cronica Română”. Din 2001, este membru titular al Academiei Române. În 2004, a apărut romanul “Asfințit de Europă, “Răsărit de Asie” şi volumul de publicistică “Jurnal cu fața ascunsă”.
Fănus Neagu a fost căsătorit, fiica sa se numeşte Anita Ruxandra. A murit la 24 mai 2011.

Surse: https://www.mediafax.ro/…/biografie-fanus-neagu-un-frumos-n… , Wikipedia, Internet
Material realizat de Miu Natalia, bibliotecar

Vezi mai multAr putea fi o imagine alb-negru cu 1 persoanăAr putea fi artă cu textAr putea fi o imagine cu 1 persoanăAr putea fi o imagine cu 1 persoană şi text+5

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.