Skip to content

„Fără penali în funcții publice” rămâne o poveste pentru magistrați…!

„Fără penali în funcții publice” rămâne o poveste pentru magistrați…!

Inițiativa cetățenească ”Fără penali în funcții publice”, ce își propunea să interzică persoanelor condamnate penal, și care nu s-au reabilitat, să ocupe funcții publice, pare să rămână doar o poveste. și atât, fiind încălcată flagrant chiar de reprezentanții Justiției.

Acest lucru încearcă să dovedească jurnaliștii de la G4Media într-un material semnat de Sorin Semeniuc, intitulat „Patru dintre candidații care vor deveni magistrați în urma unui concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii au fost cercetați sau condamnați penal. Printre acuzații: ucidere din culpă, lovire, șantaj, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals.”

Și iată cum, în continuare suspiciunea privind actele de corupție, planează asupra unor reprezentanți ai Justiției,  deși presa, nu o dată, a relevat faptul că ele sunt la baza problemelor pe care România le are în cele mai importante domenii.

Dar  hai să vedem despre ce este vorba, citând părți din materialul prezentat de G4Media:

Patru dintre candidații pentru care, zilele trecute, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat undă verde să devină procurori sau judecători au avut probleme penale în trecut, rezultă dintr-o documentare G4Media.

Trei dintre ei au la activ condamnări penale definitive, iar în cazul ultimului, toate acuzațiile au fost clasate de procurorul de caz, dar victima de depus un memoriu la CSM în care a susținut că acesta nu are buna reputație pentru a deveni magistrat.

Întins pe mai multe luni de zile, concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii are ca scop angajarea a 467 de procurori și judecători din rândul candidaților care au vechime de 5 ani ca juriști – o cale mai ușoară de a deveni magistrat, cea clasică fiind de participare la un concurs foarte greu al Institutului Național al Magistraturii.

Conform unor documente consultate de G4Media.ro, pe masa comisiilor din CSM s-a aflat situația a șase candidați despre care bazele de date ale Poliției, instanțelor și parchetelor arătau că au fost cercetați sau condamnați penal în trecut. Analiza acestor situații a fost făcută în contexul în care, după derularea celorlalte probe de concurs, pe care le-au trecut, fiecare candidat urma să fie verificat, la final, din punctul de vedere al bunei reputații.

Din listele publicate de CSM la secțiunea dedicată acestui concurs reiese că, la această probă, plenul CSM a respins unul dintre candidați – Alin Anton, avocat în cadrul Baroului Argeș, pentru care, pe 18 ianuarie 2024, a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru trafic de influență – ar fi pretins de la o persoană condamnată cu executare suma de 10.000 de euro, lăsând-o să creadă că are influență asupra unor judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, loc unde dosarul se afla în faza de recurs în casație. Luna trecută, Anton a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Alți patru candidați care fie au fost condamnați definitiv, fie au fost cercetați de procurori, au trecut de proba bunei reputații și au depus cererea de alegere a postului pe care îl preferă în sistemul de justiție: procuror sau judecător, o decizie în acest sens urmând a fi anunțată, zilele următoare, de CSM.

Astfel, pe locul 19 din cei 467 de admiși se află Sorina Petrea, grefier la o instanță din Galați, care, în 2015, a fost condamnată definitiv la 6 luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă. Ea a fost reabilitată de drept (infracțiunea s-a șters din cazierul judiciar) în aprilie 2018.

Pe locul 231 în lista viitorilor magistrați este avocatul craiovean Robert Cosmin Preda, pentru care, în 2017, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a pus în mișcare acțiunea penală, acuzațiile fiind de loviri și alte violențe, amenințarea, șantajul, hărțuirea, asistența și reprezentarea neloială și divulgarea secretului profesional.

În același an, cauza a fost clasată, parțial pe motivația că fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege și parțial pentru că persoana vătămată – o fostă iubită – și-a retras plângerea.

Pe locul 297 s-a situat avocatul Dumitru Gabriel Voiniciuc din Botoșani care, printr-o sentință din 1999, a primit o amendă penală de 1 milion de lei vechi pentru săvârșirea infracțiunii de lovire. El a fost reabilitat de drept în octombrie 2006.

Pe locul 460, avocata Simona Cornelia Barbu are, din ianuarie 2017, o sentință penală definitivă într-un dosar de la Judecătoria Sectorului 3, acuzațiile procurorului de caz fiind de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. În acest caz, completul de judecată a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei.

Din informațiile G4Media.ro, pe lista candidaților admiși s-ar mai fi aflat un candidat pe care, în 2010, Curtea de Apel Timișoara l-a condamnat la 6 luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, aceasta fiindu-i ștearsă din cazier, prin reabilitare, în martie 2013.

În cazul celor reabilitați, comisiile de analiză din CSM au luat act de faptul că aceștia nu figurau cu condamnări în cazier care să fie în interiorul unor termene de supraveghere, în timp ce, pentru Barbu, a fost invocată o decizie a Curții Constituționale care prevede că persoana față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei nu poate fi supusă vreunei decăderi sau interdicții.”

Din materialul prezentat mai sus, al celor de la G4Media, deducem cât de reală este butada „Corb la corb nu scoate ochii”,  oamenii de decizie din Justiție găsindu-le, colegilor lor,  magistrații, întotdeauna circumstanțe, justificări „rezonabile” pentru delictele comise, deși nu același lucru se întâmplă cu simplul cetățean, obligat să aștepte o grămadă de ani, la zeci de termene de judecată ce parcă nu mai au sfârșit și cu sentințe ce îi lasă de cele mai multe ori cu ochii în soare.

(Jurnal) 

Sursa: G4Media

 

Articolul „Fără penali în funcții publice” rămâne o poveste pentru magistrați…! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Inițiativa cetățenească ”Fără penali în funcții publice”, ce își propunea să interzică persoanelor condamnate penal, și care nu s-au reabilitat, să ocupe funcții publice, pare să rămână doar o poveste. și atât, fiind încălcată flagrant chiar de reprezentanții Justiției. Acest lucru încearcă să dovedească jurnaliștii de la G4Media într-un material semnat de Sorin Semeniuc, intitulat […]

Articolul „Fără penali în funcții publice” rămâne o poveste pentru magistrați…! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/fara-penali-in-functii-publice-ramane-o-poveste-pentru-magistrati/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 21 martie 2024 18:10

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Designed using Unos. Powered by WordPress.

×

Apreciaza pagina sa afli ultimele stiri!!

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com