Fostul director al DGASPC Giurgiu, Gheorghe Paraschiv, explică motivele pentru care a fost nevoit să părăsească această funcție!

Fostul director al DGASPC Giurgiu, Gheorghe Paraschiv, explică motivele pentru care a fost nevoit să părăsească această funcție!

Recent a fost anunțată plecarea din funcția de director general al DGASPC Giurgiu, a lui Gheorghe Paraschiv, în locul acestuia fiind numită, interimar, pentru doar câteva luni, Valentina Dinu. În urma acestui gest i-am solicitat fostului director al Direcției să ne spună care au fost motivele ce l-au determinat să plece din această instituție.

”…Să fii folosit pe post de carne de tun nu cred că ar conveni nimănui – și-a început declarația, Gheorghe Paraschiv.  Vi s-a părut că atâta timp cât am fost pe acest post de director, m-a ajutat cineva, mi-a ținut cineva parte?  Am fost atacat din toate părțile și nimeni nu a reacționat,  în condițiile în care chiar președintele Consiliului județean a recunoscut că am adus plus valoare acestei instituții.

Cert este că, în perioada în care am fost director al DGASPC Giurgiu, nu s-a mai furat, instituția s-a modernizat în mare măsură, s-a recuperat din ceea ce s-a furat, s-au atras sponsori…Dar așa se întâmplă atunci când zgârmi mușuroiul, cum zice o vorbă de-a noastră.

Întrebat ce va face în continuare, fostul director al Direcției, ne-a spus: ”Eu eram deja pensionar și sincer să fiu nu doream să rămân director, în an electoral. Din motive ce țin de securitatea mea. Pentru că știu ce s-a întâmplat cu 4 ani în urmă, tot în an electoral…Dosarul lui Lupu  ( n.red. – fostul director al Direcției, Cătălin Lupu) este încă la Poliție, nefinalizat nici acum. Miza este mare pentru că DGASPC-ul ăsta, gestionat cum trebuie, aduce cam 4-5.000 de voturi, la nivel județean, plus bugetul acesteia, de vreo 15 milioane de euro!

Fără a o lua ca pe o laudă de sine, la sfârșitul lui 2023, pe mandatul meu, în Direcție au rămas atât bani de salarii, cât și de bunuri și servicii, necheltuiți. N-am mai avut, pur și simplu, pe ce să-i cheltuim… Totul a fost full: depozite, rezervoare de carburant, la care se pot adăuga dotările realizate, în ciuda scandalului provocat, mai bine zis a unor petiții anonime ce trebuiau să devină laitmotiv pentru zecile de controale ce au urmat.

Și ca din întâmplare, toate ministerele care m-au controlat, prin reprezentanții lor, sunt ale PSD-ului: Ministerul Muncii,  Ministerul Familiei, Sănătății, Agriculturii prin ANSVSA, Autoritatea Protecției Consumatorilor, Protecția Copilului…

N-am văzut ca o anume autoritate să mă cheme și să mă întrebe: ”- Ce au ăștia, domnule director,  cu tine?”  Și atunci de ce să mă chinui eu? Nu sunt muritor de foame! Este evident că se dorește altceva acolo… nu se dorește ordine!

Și, ca să răspund la întrebarea dvs. anterioară, dacă mi se va mai propune ceva, după ce voi analiza foarte bine, abia pe urmă voi decide… Dacă nu, eu stau foarte bine acasă.

După cum s-a văzut, au făcut tot ce le-a stat în putință ca să mi se facă scârbă și să plec! Ca să nu mai amintesc de filmări și înregistrări trucate, cu mine și cu vocea mea, făcute toate la o televiziune din București. Mulți m-au întrebat de ce nu i-am dat în judecată. Păi eu am muncit o viață, ca acum să dau banii la avocați și să stau pe la ușile Tribunalelor , în loc să  mă întind acasă, în pat și să mă bucur de cât mi-a mai lăsat Bunul Dumnezeu?

Și totuși n-am crezut că există atâtea interese în această Direcție,  o Direcție  care se cheamă de ”Ajutor Social”, deci este destinată ajutorării oamenilor nevoiași, cu probleme sociale și de sănătate…

Trebuie înțeles însă că toate structurile sunt politizate…Eu am mers pe principiul că hai, politizăm Ministerul ăla, Direcția aia, dar nu politizăm o instituție care gestionează destinul, viața persoanelor cu handicap și a copiilor abandonați pe străzi!

Adică pe necazul amărâților ăștia facem bani?… Dar uite că DA,  se fac mulți bani și bani adevărați!” – ne mai spunea Gheorghe Paraschiv, fostul director al DGASPC Giurgiu.

Referindu-se la cazul cu ”azilele groazei” din căminele de bătrâni și copii, cum au titrat săptămâni întregi mass media, Gheorghe Paraschiv ne-a declarat:  ”Ați văzut cum s-a închis cazul? Controlând firmele DGASPC , adică cele ale statului. Altfel spus,  au abătut atenția de la golanii ăia ce își băteau joc de bătrâni și mi-a făcut mie, Prefectura,  o sută de controale.

Apăruseră niște bătrâni, la un moment dat, prin niște cămine clandestine de prin Teleorman, pe seama cărora primarii încasau indemnizațiile de însoțitor, cineva semnând în fals pentru cei 1900 de lei/ lună. După care bătrânii erau abandonați în căminele alea…Vă dați seama, un primar lua vreo 10.000 de lei/lună, indemnizație, de la cinci astfel de bătrâni. Ei cheltuiau cu aceștia doar vreo 3000 de lei, ca să li se dea și lor o pâine și o conservă pe zi.  Îi duceau și la alegeri, ca să voteze pentru cine doreau primarii, după care îi duceau înapoi. Nimeni nu s-a întrebat cum aceste persoane, cu probleme psihice, care nu știu să se încalțe, nu știu să se îmbrace, știu să completeze însă documente pentru pensie de handicap.

Pentru anul acesta pregătisem peste 50 de locuri de muncă în cadrul Direcției. Doream să angajez numai tineri… Psihologi, sociologi, juriști, absolvenți de facultate apăruți în Giurgiu, care nu aveau servici…Îi aduceam acolo.

Pregătisem și două căsuțe noi, pentru  centre noi…Sunt proiecte câștigate pe mandatul meu… Casa verde , care era o ruină, este făcută de la zero, de trei stele…! La parcul auto, așteptam 3 mașini ce urmau să fie luate tot pe proiecte. Dar se pare că nu se vrea așa ceva…

Cam asta se întâmplă prin instituțiile de acest gen…Iar  atunci când au înțeles că unul ca mine s-a prins de toate matrapazlâcurile pe care ei le fac, au zis: ”Hai să-l chiuretăm pe ăsta!” Dar eu am preferat să plec acasă decât să mă lupt cu ei, să duc un război inegal cu sistemul!”, ne-a mai spus Gheorghe Paraschiv, fostul director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului – Giurgiu.

(Florian Tincu)

Articolul Fostul director al DGASPC Giurgiu, Gheorghe Paraschiv, explică motivele pentru care a fost nevoit să părăsească această funcție! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Recent a fost anunțată plecarea din funcția de director general al DGASPC Giurgiu, a lui Gheorghe Paraschiv, în locul acestuia fiind numită, interimar, pentru doar câteva luni, Valentina Dinu. În urma acestui gest i-am solicitat fostului director al Direcției să ne spună care au fost motivele ce l-au determinat să plece din această instituție. ”…Să […]

Articolul Fostul director al DGASPC Giurgiu, Gheorghe Paraschiv, explică motivele pentru care a fost nevoit să părăsească această funcție! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/fostul-director-al-dgaspc-giurgiu-gheorghe-paraschiv-explica-motivele-pentru-care-a-fost-nevoit-sa-paraseasca-aceasta-functie/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 11 ianuarie 2024 13:13

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.