FOTBAL. Programul etapei a 7-a din Liga a III-a seria a IV-a

FOTBAL. Programul etapei a 7-a din Liga a III-a seria a IV-a

Vineri, 6 octombrie, Federația Română de Fotbal a anunțat că etapa a 7-a din Liga III-a, seria a IV-a, începe vineri, 6 octombrie, ora 15.00, și se termină, sâmbătă, 7 octombrie 2023.

Astfel, Vineri, 6 octombrie au loc două meciuri: de la ora 15.00, la C-Lung Muscel, are loc duelul dintre Aro din localitate și AS FC Pucioasa și tot de la orele 15.00 , pe stadionul din Păulești se joacă meciul CS Păulești – Flacăra Moreni.

Sâmbătă, 7 octombrie,  de la ora 15.00, are loc partida dintre CSO Plopeni și Tricolorul Breaza, iar la aceeași oră se joacă derby-ul etapei dintre SC Popeşti-Leordeni  și  CS Dinamo Bucureşti.

Tot sâmbătă, așa cum menționam într-un material anterior, la Giurgiu are loc cel mai important meci al rundei, ora 15.00, când Dunărea, echipa de suflet a orașului nostru, o întâlnește pe ocupanta locului secund în seria a IV-a, CS Blejoi.

(Costel Spânu)

Articolul FOTBAL. Programul etapei a 7-a din Liga a III-a seria a IV-a apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Vineri, 6 octombrie, Federația Română de Fotbal a anunțat că etapa a 7-a din Liga III-a, seria a IV-a, începe vineri, 6 octombrie, ora 15.00, și se termină, sâmbătă, 7 octombrie 2023. Astfel, Vineri, 6 octombrie au loc două meciuri: de la ora 15.00, la C-Lung Muscel, are loc duelul dintre Aro din localitate și […]

Articolul FOTBAL. Programul etapei a 7-a din Liga a III-a seria a IV-a apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/fotbal-programul-etapei-a-7-a-din-liga-a-iii-a-seria-a-iv-a-vineri-6-octombrie/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 5 octombrie 2023 15:12

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.