Guvernul impune austeritatea în sistemul public: înghețarea cheltuielilor în ultimele doup luni din an

Guvernul impune austeritatea în sistemul public: înghețarea cheltuielilor în ultimele doup luni din an

Guvernul Ciolacu urmează să adopte o adevărată ordonanță a austerității. Viitorul act normativ prevede înghețarea cheltuielilor publice în lunile noiembrie și decembrie, inclusiv plata compensațiilor salariale obținute prin hotărâri judecătorești. Ținta este economisirea a 8 miliarde de lei în ultimele două luni din an.

În preambulul proiectului de ordonanță de urgență se precizează că România se află în procedură de deficit excesiv încă din 2019, dinainte de pandemie, iar ținta de deficit pentru anul în curs a rămas de 4,4%.

Potrivit proiectului de act normativ, instituțiile și autoritățile publice vor avea în ultimele două luni din 2023 următoarele cheltuieli „înghețate:

a) ”Bunuri și servicii” pentru alineatele ”Furnituri de birou” și ”Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare” ;

b) Reparații curente;

c) Bunuri de natura obiectelor de inventar;

d) Cărți, publicații și materiale documentare;

e) Consultanță și expertiză;

f) Pregătire profesională;

g) Studii și cercetări;

h) Contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări și servicii de interes public local, în baza unor convenții sau contracte de asociere;

i) Alte cheltuieli, cu excepția alineatelor ”Chirii” și ”Executarea silită a creanțelor bugetare”;

j) Asociații și fundații, cu excepția angajamentelor ce vizează domeniile ”Sănătate” și ”Asistență socială”.

Pe de o parte, sunt blocate cheltuielile excesive care apar în sistemul public în luna decembrie, când autoritățile și instituțiile se grăbesc să cheltuie creditele bugetare aprobate pentru a demonstra o execuție bugetară eficientă. Pe de altă parte, sunt înghețate și cheltuieli importante precum lucrările publice gestionate de Compania Națională de Investiții sau plata eșalonată a salariilor obținute prin hotărâri judecătorești. În această din urmă situația se află și magistrații care au fost criticați recent pentru că ar fi obținuți compensații salariale prin hotărâri pronunțate de colegii lor.

„(…) C.N.I. dispune măsurile necesare evitării înregistrării de arierate, respectiv sistarea livrării de bunuri,prestarea de servicii, execuția de lucrări sau continuă implementarea obiectivelor de investiții din surse proprii, surse împrumutate sau alte surse legal”, se arată în proiect.

„Tranșele aferente anului 2023 din sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile și autoritățile publice, care fac obiectul plății eșalonate, (…), tranșa aferentă anului 2023 din sumele reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiției prin acte administrative ale ordonatorilor de credite, (…), neplătite până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se plătesc în anul 2024”, se mai precizează în proiectul de OUG. (www.stiripesurse.ro)

Guvernul Ciolacu urmează să adopte o adevărată ordonanță a austerității. Viitorul act normativ prevede înghețarea cheltuielilor publice în lunile noiembrie


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/guvernul-impune-austeritatea-in-sistemul-public-inghetarea-cheltuielilor-in-ultimele-doup-luni-din-an/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 23 octombrie 2023 13:32

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.