Jandarmeria în alertă, după ce la Ghimpați a apărut un urs brun

Jandarmeria în alertă, după ce la Ghimpați a apărut un urs brun

Duminică seară, în urma unui apel 112, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu a fost direcționat în pădurea Cioflecu, din comuna Ghimpați, județul Giurgiu, unde a fost semnalată prezența unui exemplar de urs brun în extravilanul localității.

Ajunși la fața locului, jandarmii nu au mai găsit ursul, dar au desfășurat activități pentru asigurarea măsurilor de ordine și de protecție a zonei. De asemenea, pentru a se asigura că ursul nu-și face apariția și în zonele locuite ale comunei, echipajul de jandarmi a permanentizat activitățile de verificare și monitorizare a zonelor apropiate.

“La fața locului a fost constituită echipa de intervenție formată din reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu, astfel cum este prevăzut în ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 81 din 21 iulie 2021- privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora, în intravilanul localităților, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Le recomandam cetățenilor ca în astfel de situații să apeleze numărul unic de urgență 112, să nu încerce să intervină pentru a nu-și pune propria viață în pericol, să își asigure animalele înainte de lăsarea întunericului, să nu lase resturi menajere depozitate necorespunzător și să respecte recomandările forțelor de ordine”, a precizat Jandarmeria Giurgiu.

Duminică seară, în urma unui apel 112, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu a fost direcționat în


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/jandarmeria-in-alerta-dupa-ce-la-ghimpati-a-aparut-un-urs-brun/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 30 aprilie 2024 16:34

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.