Kosaciov: Victoria lui Macron ar putea crește gradul de radicalism față de Rusia

Când Napoleon Bonaparte a murit, în 1821, pe Insula Sfânta Elena, cunoscutul diplomat francez Talleyrand a remarcat, scurt, că ”vestea nu mai este un eveniment, este doar o informație”. Același lucru se poate spune și despre rezultatul actualelor alegeri prezidențiale din aceeași Franță, scrie senatorul Konstantin Kosaciov,  într-un articol publicat în ziarul Rossiiskaia gazeta. Eveniment ar fi devenit victoria lui Marine Le Pen. Realegerea lui Macron nu e nimic altceva decât o știre. Nu-mi amintesc ca în campania electorală să fie făcut mari promisiuni și, prin urmare, totul va fi cu aproximație ca și până acum. 

Într-un fel, Macron a fost foarte norocos. Victoria lui nu s-ar fi produs dacă nu ar fi existat trei situații de forță majoră din ultimii ani: întărirea sentimentelor protestatare în Franța însăși, pandemia de coronavirus și turbulențele din politica internațională, în primul rând, din cea europeană. Pe acest fundal, președintele în exerecițiu nu a mai trebuit să dea explicații despre aparenta lipsă de schimbare în mai bine din viața societății franceze, la fel cum nici pentru eșecurile din afacerile externe (măcar pentru povestea cu submarinele scăpate de sub nas!). 

Macron a câștigat mai degrabă pe negarea alegătorilor lui Le Pen, decât pe propriile succese. Două cincimi din acest electorat, care refuză, pentru al doilea scrutin prezidențial consecutiv, să aibă încredere în politica tradițională este un semn că opinia publică franceză rămâne divizată. Cauzele sunt, în mare parte, de natură internă, dar și cu o proiecție asupra politicii externe a țării. Suspectez că francezilor nu poate să le placă modul în care anglosaxonii le tratează țară. Suspectez că francezilor nu le face, în egală măsură, plăcere fronda noilor membri ai UE, fie că e vorba de Polonia sau Ungaria. Și sunt convins că și permanentele pretenții ale Germaniei și Turciei de a conduce în treburile continentale, dacă nu chiar în cele mondiale, îi neliniștește până în adâncul sufletului pe mulți din Paris. 

De aici și prognoza – neavând rețete coerente de scoatere din criză a economiei naționale și de rezolvare a problemelor migrației, Macron se va concentra, în scurt tip, pe politica externă, începând cu inofensiva securitate ecologică și terminând cu exploziva securitate energetică. În acest ultim domeniu, proaspăt realesul președintele are o libertate de manevră mai mare decât multe alte țări europene, deoarece Franța este mai puțin dependentă de resursele energetice rusești. Prin umare, mă aștept la o creștere a gradului de radicalism al Parisului pe direcția rusă, cu accent nu atât pe contribuția la rezolvarea problemelor ucrainene, cât pe arborarea cu orice preț a drapelului național francez. 

La atât se rezumă Macron și asta este toată știrea, fără elemente de eveniment. Pe frontul de vest nici o schimbare. Din păcate.

 

 

 

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.