O autoutilitară a luat foc

O autoutilitară a luat foc

O autoutilitară a luat foc, în această dimineață, pe strada Dudului din municipiul Giurgiu. Aceasta era parcată pe marginea drumului, în spatele unui alt autoturism.

Proprietarul, care se afla în blocul din apropiere, a coborât imediat și a cerut ajutor.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, o descarcerare și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul că ardea violent partea din față a autoutilitarei, flăcările ajungând și la cealaltă mașină.

Din fericire, nu au fost persoane rănite.

Autoutilitara a ars în proporție de 90%, iar la autoturism au ars bara și stopurile, s-a degradat haionul și s-a spart luneta.

Cel mai probabil incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.

Informare preventivă:
Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

  • verificaţi instalaţia electrică: aceasta nu trebuie să prezinte cabluri neizolate;
  • nu faceți improvizații la instalația electrică;
  • asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
  • verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
  • verificați perioada de garanție a stingătorului din autovehicul.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

The post O autoutilitară a luat foc appeared first on Informatia de Giurgiu.

O autoutilitară a luat foc, în această dimineață, pe strada Dudului din municipiul Giurgiu. Aceasta era parcată pe marginea drumului, în spatele unui alt autoturism. Proprietarul, care se afla în blocul din apropiere, a coborât imediat și a cerut ajutor. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu…

The post O autoutilitară a luat foc appeared first on Informatia de Giurgiu.


Autorul articolului Mitroi Mariana
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://www.informatiadegiurgiu.ro/o-autoutilitara-a-luat-foc/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://www.informatiadegiurgiu.ro/feed/
Titlu original Informatia de Giurgiu
Data originala articol 9 februarie 2024 14:23

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.