“O noapte furtunoasă & Company”, în 6 aprilie, la Teatrul „TUDOR VIANU” din Giurgiu!

“O noapte furtunoasă & Company”, în 6 aprilie, la Teatrul „TUDOR VIANU” din Giurgiu!

„0 frumoasă suprindere ni se prepară. Peste câteva zile un afiş al Teatrului National ne va chema să admirăm spectacolul O noapte furtunoasă sau Nr. 9. O piesă în adevăr originală. Autorul acestei scrieri, care, cu tot distinsul său talent, voieşte a rămâne învelit în modesta mantie a anonimatului, a izbutit a crea una din acele rare comedii, în care toate condițiunile artei se găsesc pe deplin satisfăcute”

Așa era anuntată premiera spectacolului “O noapte furtunoasă” de   I. L. Caragiale în „România liberă” din 10 ianuarie, 1879.

După aproape un secol și jumătate si numeroase puneri în scenă, binecunoscuta comedie continuă să surprindă și să amuze.

 

Pe data de 6 aprilie, la ora 19:00, avem bucuria și onoarea să vă invităm la spectacolul  “O noapte furtunoasă & Company”, un spectacol care aduce un suflu nou scrierilor lui I.L. Caragiale, sub bagheta magică a regizorului Cristi Avram:

 “Caragiale e „de-al nostru” și noi suntem „de-ai lui”! Îl descoperim de mici pentru că facem cunoștință cu opera lui în școală, știm că vorbește despre neajunsurile noastre, ne critică aspru, ne reamintește că nu ne-am schimbat prea mult și, mai ales, că nu speră ingenuu că o vom face. De altfel, prin spectacolul nostru, încercăm să-l redescoperim, să punem laolaltă texte din vasta lui operă și să vedem că „istoria se repetă….

Lumea kitsch creată de Caragiale e una în care palavra, moftul și impostura ilustrează portretele umane. În țara orbilor, în care oricine știe mai bine cum stau ori merg lucrurile, a opina înseamnă a vocifera gălăgios despre neajunsuri observate cu ușurință, a ciorovăi în jurul unor păreri de neclintit, a face zarvă. Românii lui Caragiale discută politică, cunosc dedesubturi, se îngrijesc de capriciile nevinovate care-i aliniază la moda vremii, sunt progresiști, liber-schimbiști, își îndreaptă frunțile spre lumea mare, năzuiesc spre mai bine, dar lasă în seama altora datoria dezvoltării.

Întotdeauna altcineva poartă vina decadenței. Jocul nesincerităților, patetismul și trăirea pătimașă devin drapelul lumii în care evenimentele mari se apropie, iar omul simplu e dator să le îmbrățișeze, devenind altfel actor secundar al istoriei vii care se scrie sub ochii lui.”

Este a doua colaborare a regizorului Cristi Avram cu Teatrul „Tudor Vianu”, după succesul înregistrat cu spectacolul „X și 0”, un spectacol care a beneficiat de numeroase recenzii pozitive, atât din partea publicului cât și din partea presei.

Suntem siguri că interpretarea plină de energie a actorilor Ana Sivu-Daponte, Anca Pascu, Vlad Bînzoiu, Vlad Ciubotaru, Dani Popa, Claudia Moroșanu, Ștefan Liță, Georgiana Vrațiu, Evelyn Marcu și Robert Poiană va cuceri spectatorii.

De asemenea, câțiva membri ai trupei de teatru de amatori a Teatrului „Tudor Vianu” vor urca pe scenă, alături de actori, în calitate de figuranți, adolescenții având astfel ocazia să participe activ la realizarea unei producții de o asemenea amploare si să se familiarizeze cu universul complex de dincolo de cortină.

Ana Sivu-Daponte, managerul Teatrului Tudor Vianu ne spune:

Am considerat mereu că un aspect esențial al inteligenței umane este capacitatea de a recunoaște și accepta cu umor propriile slăbiciuni si astfel, căutând un text pentru următorul spectacol, am optat pentru această piesă.

Caragiale a expus cu ingeniozitate și umor toate neajunsurile românilor, punându-le într-o lumină comică. Piesele sale sunt hilare, deoarece subliniază aspectele umane cu care ne confruntăm și în prezent, fie că vorbim despre elite sau despre cetățeni obișnuiți ale căror comportamente adesea lasă mult de dorit în ceea ce privește educația și integritatea. Vom râde în hohote, insă doar dacă reușim să îndepărtăm masca ipocriziei.

Din punct de vedere actoricesc este un spectacol dificil, dar repetițiile au fost o sursa inepuizabila de bună-dispoziție si energie pozitivă.

Odată cu înființarea trupei de teatru de amatori, am decis să sprijinim cât putem de mult parcursul artistic al acesteia și m-am bucurat sincer când regizorul a venit cu propunerea de a include și câțiva adolescenți, membri ai acestei trupe, în spectacol în calitate de figuranți.

Ca de fiecare dată, scenografia realizată de tânăra și talentata Ana-Maria Udeanu impresionează prin originalitate și atenție la detalii, mahalaua bucureșteană fiind adusă la viață prin decoruri spectaculoase și costume extravagante. Ilustrația muzicală semnată de Serban Chițu și lighting designul realizat de Lucian Moga completează atmosfera, în timp ce coregrafia Victoriei Bucun reușește să impresioneze prin expresivitate și prin abilitatea sa de a transmite emoții prin mișcare.

Victoria Bucun:

Mă pun permanent în locul spectatorului, pentru că, dacă noi suntem în stare să schimbăm ceva, cât de puțin, la oamenii care vin în sală, atunci suntem câștigați. Nu mă refer la schimbări geniale, ci la starea de spirit a oamenilor. Pentru a atrage tinerii trebuie să nu-i minți, ei simt minciuna extraordinar de repede. Și atunci trebuie să faci spectacole foarte bune. Dacă ai făcut măcar un om să simtă ceva, e perfect.

 

                                           Distribuția:

Ana Sivu-Daponte; Anca Pascu; Vlad Bînzoiu; Vlad Ciubotaru; Dani Popa; Claudia Moroșanu; Ștefan Liță; Georgiana Vrațiu; Evelyn Marcu; Robert Poiană.

                                      Regia: Cristi Avram

                              Scenografie: Ana- Maria Udeanu

                    Compozitie si ilustratie muzicală: Șerban Chițu

                                 Coregrafie: Victoria Bucun

                               Lighting design: Lucian Moga

Figurație: Alexandra Antinoro; Iosif Adelina; Theodora Neacșu; Maria Sima; Andrei Gabor; Maria Tudoreanu; Eva Tatu; Sara  Nastasă; Marius Vișan.

                                    Vârsta recomandată: 14+

Articolul “O noapte furtunoasă & Company”, în 6 aprilie, la Teatrul „TUDOR VIANU” din Giurgiu! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

„0 frumoasă suprindere ni se prepară. Peste câteva zile un afiş al Teatrului National ne va chema să admirăm spectacolul O noapte furtunoasă sau Nr. 9. O piesă în adevăr originală. Autorul acestei scrieri, care, cu tot distinsul său talent, voieşte a rămâne învelit în modesta mantie a anonimatului, a izbutit a crea una din acele […]

Articolul “O noapte furtunoasă & Company”, în 6 aprilie, la Teatrul „TUDOR VIANU” din Giurgiu! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/o-noapte-furtunoasa-company-in-6-aprilie-la-teatrul-tudor-vianu-din-giurgiu/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 29 martie 2024 13:14

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.