Ordinul de protecție nu este o glumă! Bărbat arestat pentru încălcarea unui astfel de document (VIDEO)

Ordinul de protecție nu este o glumă! Bărbat arestat pentru încălcarea unui astfel de document (VIDEO)

La data de 10 octombrie a.c., ora 18.35, Poliția oraș Bolintin Vale a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie, de 23 de ani, cu privire la faptul că tatăl său a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa și a revenit la domiciliul comun, unde ar fi provocat scandal.

În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, respectiv la imobilul situat în localitatea Malu Spart, județul Giurgiu, unde au constatat că aspectele sesizate sesizate se confirmă.

Din primele cercetări, a reieșit faptul că, la data de 8 octombrie a.c, împotriva bărbatului, de 55 de ani, a fost emis de către polițiști un ordin de protecție provizoriu, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de violență în familie, fiind obligat să părăsească locuința comună și să păstreze o distanță de 50 de metri față de fiica sa.

Bărbatul în cauză a încălcat prevederile ordinul de protecție provizoriu emis, atât în ziua emiterii, cât și ulterior, la data de 9 octombrie a.c., fapt pentru care polițiștii au întomit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

La data de 10 octombrie a.c., pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, acesta a fost reținut, pentru 24 de ore.

Astăzi, 11 octombrie a.c., instanța de judecată a dispus, față de bărbatul în cauză, măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

IPJ GIURGIU

La data de 10 octombrie a.c., ora 18.35, Poliția oraș Bolintin Vale a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, de către


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/ordinul-de-protectie-nu-este-o-gluma-barbat-arestat-pentru-incalcarea-unui-astfel-de-document-video/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 11 October 2023 15:14

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.