Peskov: O reglementare pașnică a situației din Ucraina este posibilă după îndeplinirea cerințelor Rusiei

Un plan de soluționare pașnică a conflictului poate fi alcătuit numai după ce Ucraina va îndeplini toate cerințele părții ruse, a declarat secretarul de presă al președintelui Rusiei, Dmitri Peskov, informează agenția Interfax.

Întrebat de un jurnalist dacă autoritățile de la Kremlin sunt la curent cu ”planul de soluționare pașnică” în 15 puncte propus de publicația National Interest, Peskov a răspuns: ”În ceea ce privește un plan de pace, da, el este posibil după ce Ucraina va îndeplini toate cerințele părții ucrainene”. Potrivit precizărilor sale, Kremlinul nu știe de vreun plan concret al publicației americane.

În același timp, reprezentantul oficial al Kremlinului nu a precizat despre ce cerințe este vorba, subliniind că ”Ucraina știe foarte bine totul”.

Agenția Rambler amintește că, începând din 24 februarie, în Ucraina se desfășoară operațiunea specială a armatei Rusiei, cu scopul declarat de demilitarizare și denazificare a țării. După cum a declarat, anterior, secretarul de presă al președintelui, Dmitri Peskov, operațiunea poate înceta în orice moment, dacă autoritățile de la Kiev îndeplinesc cerințele Moscovei: statut neutru și de nealiniere, recunoașterea Crimeii drept teritoriul rus, precum și a suveranității Republicilor Donețk și Lugansk.

Ultima rundă de negocieri ruso-ucraineană desfășurată până în prezent, a avut loc la Istanbul, la 29 martie. Șeful delegației ruse, consilierul președintelui Vladimir Medinski a declarat că ele au decurs constructiv, dar după aceea părțile nu s-au mai întâlnit, iar Peskov a anunțat că dialogul a fost înghețat din vina Kievului.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.